Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Inainte de LSU, se majorează cu 15% salariile de bază/soldele de funcţie ale cadrelor militare în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, personalul civil din MApN

$
0
0

COMUNICAT DE PRESĂ

În categoria Comunicat de presă12 iunie 2017

primit de la președintele Comisiei pentru munca si protectie sociala, domnul deputat Adrian Solomon (Grup PSD) 
Luni, 12 iunie, a avut loc şedinţa comună a comisiilor pentru muncă şi buget ale Camerei Deputaţilor în cadrul căreia a fost dezbătut proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2016 privind unele măsuri pentru salarizarea personalului plătit din fonduri publice, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.
În urma dezbaterilor au fost adoptate o serie de amendamente:
Majorarea cu 30% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul care nu a beneficiat de majorări salariale, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2017:
  • majorarea cu 30% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din bibliotecile naţionale sau de importanţă naţională, stabilit potrivit legii, precum şi din cadrul Bibliotecii Academiei Române;
  • majorarea cu 30% a cuantumului brut al salariilor de bază pentru personalul din muzeele de importanţă naţională stabilite potrivit legii;
    De la data intrării în vigoare a prezentei legi se majorează cu 20% cuantumul brut al salariilor de bază ale următoarelor categorii de personal:
  • personalul din instituţiile şi autorităţile subordonate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, inclusiv Oficiile de Studii Pedagogice şi Agrochimice cu excepţia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi a direcţiilor pentru agricultură judeţene şi a municipiului Bucureşti
  • personalul din cadrul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti” şi din unităţile de cercetare-dezvoltare din subordinea acesteia
  • personalul din unităţile care funcţionează în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului (DJDS, DJTS, CS, casă de cultură a studenţilor)
  • personalul medical din cabinetele medicale din structurile teritoriale de expertiză medicală şi recuperare a capacităţii de muncă din subordinea Casei Naţionale de Pensii Publice
  • personalul care nu a beneficiat de majorări salariale potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.2/2017, din cadrul instituţiilor publice de spectacole sau concerte aflate în subordinea Ministerului Culturii, precum şi din direcţiile judeţene de cultură, respectiv a municipiului Bucureşti
  • personalul de specialitate din cadrul secretariatului tehnic din structura C.E.S.
    Majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază/solde de funcţie al următoarelor categorii de personal:
  • Personalul din cadrul bibliotecilor centrale universitare
  • Cadrele militare în activitate, precum şi soldaţii şi gradaţii voluntari, inclusiv personalul civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, cu excepţia celor care au beneficiat de majorări potrivit Legii nr.250/2016
  • Personalul din cadrul Secretariatului de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945 – 1989
    De la data intrării în vigoare a prezentei legi, cuantumul brut al salariilor de bază ale personalului din cadrul Autorităţii pentru Reformă Feroviară se stabileşte la nivelul aflat în plată pentru personalul din cadrul Ministerului Transporturilor;
    De la data intrării în vigoare a prezentei legi, pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în secţii/compartimente de oncologie medicală, oncologie pediatrică, radioterapie, hematologie oncologică şi în secţii/ compartimente pentru arşi, sporurile şi alte drepturi salariale specifice activităţii se vor calcula prin raportare la salariul de bază aflat în plată;
    Indemnizaţia de merit acordată în temeiul Legii nr.118/2002 se stabileşte la nivelul a de trei ori salariul minim pe economie;
    Aceste majorări salariale şi a sporurilor pentru categoriile enunţate vin să completeze măsurile care au fost aprobate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.2/2017, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.9/2017 şi Legea nr.250/2016.

  • Viewing all articles
    Browse latest Browse all 3583

    Trending Articles


    Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


    Doamnă


    BMW E90 invarte, dar nu porneste


    Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


    MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


    Zbaterea unei vene sub ochii


    Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


    pechinez


    Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


    Garaj tabla Pasteur 48