Pe scurt, din Răspunsul pe care Curtea de Conturi l-a transmis domnului Marin Neacșu, adminul site-ului "In cuiul cătării" rezultă că tema controlului la CPS a MApN a fost modul de aplicare a prevederilor legale în procesul de actualizarea a pensiilor militare la data de 30 06 2017 și că s-a emis Decizia nr. 4/ 13 07 2020 prin care s-au dispus, în sarcina CPS a MApN, măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
Nu este greu de dedus, având în vedere obiectivul restrâns al controlului, ce deficiențe trebuie să remedieze Casa Sectorială, în termen de 15 zile de la primirea Deciziei sau să procedeze, în același termen, la contestarea deciziei.
O parte din amendamentele pe care MApN și MAI le sugerează Parlamentului în Proiectul PLx 199/2020 sunt introduse sub imperiul nervilor, altfel cum s-ar explica sugestia ca după actualizările care vor urma în perioada de aplicare a art. 38 din Legii 153/2017 să fie eliminate toate indexările pensiilor militare efectuate în baza art. 59 din L 223/2027?
Sugestia ar fi corectă dacă ar respecta art. 60 alin.(3) din L 233/2015 , în vigoare la 30 06 2017, care dădea posibilitatea Caselor Sectoriale să elimine ori indexarea, ori actualizarea, care era mai nefavorabilă beneficiarului în anul în care se puteau aplica ambele. Legea prevedea posibilitatea eliminării din cuantumul pensiei și a actualizării, nu numai a indexării, dacă era mai nefavorabilă. Deci, potrivit legii în vigoare până la data aplicării eventualului amendament propus de gulerați, Casele Sectoriale pot elimina indexarile sau actualizările mai nefavorabile din anii 2016-2020, dar nu pot elimina o indexare sau o actualizare din anii în care pensiile au fost numai actualizate sau numai indexate. Potrivit acelei prevederi legale nu pot elimina pentru trecut indexarea din anul 2016, când nu a fost posibilă actualizarea, dar nu pot elimina nici actualizarea cuvenită cresterii soldei de funcție în anul 2018, când pensiile militare nu au putut fi indexate.
Sperăm ca domnii Solomon și Mocioalcă să nu valideze luni, în Raportul la PLx 199/2020, acest amendament care ar putea eluda pentru viitor Decizia Curții de Conturi, chiar dacă pentru trecut, începând cu luna iulie 2017, subzistă obligația de a adăuga la pensia actualizață în anul 2016 valoarea indexării din anul 2016, din simplul motiv că în acel an nu a existat o actualizare mai favorabilă care ar fi putut s-o elimine.
Adoptarea amendamentului cu eliminarea indexărilor acordate potrivit art. 59, după actualizările din anul 2023, efectuate ca urmare a creșterilor soldei de funcție în baza art. 38 din L 153/ 2017, ar avea ca efect eliminarea pentru viitor și a îndexărilor din 2016 adăugate la cuantumul actualizat din 2017 de către CPS a MAI, fără ca să existe obligația restituirii sumelor primite ca indexare... pânâ la data actualizării din anul 2023.
Adoptarea amendamentului cu eliminarea indexărilor acordate potrivit art. 59, după actualizările din anul 2023, efectuate ca urmare a creșterilor soldei de funcție în baza art. 38 din L 153/ 2017, ar avea ca efect eliminarea pentru viitor și a îndexărilor din 2016 adăugate la cuantumul actualizat din 2017 de către CPS a MAI, fără ca să existe obligația restituirii sumelor primite ca indexare... pânâ la data actualizării din anul 2023.
După ce , zic ei, gulerații, că acoperă gafa din anul 2016, în aceleași amendamente propun reluarea regularizării indexărilor cu actualizările, dar după anul 2023..
Este posibil ca MApN să aleagă soluția contestării Deciziei Curții de Conturi în termenul care expiră la mijlocul săptămânii viitoare.
Comisia de Contestații a Curții de Conturi are, potrivit Regulamentului RODAS, 45 de zile să soluționeze contestația.
Dacă Comisia dă soluția respingerii contestației, MApN are termen 15 zile să atace la Secția de contencios a Curții de Apel București Incheiera Comisie de contestatii.
Ar fi bine dacă ar alege calea Contestării până la Curtea de Apel, în felul acesta evitându-se un Recurs în Interesul Legii, având în vedere soluțiile contradiuctorii în speță date de Curțile de Apel.