De circa un an de zile pensionarii militari au fost amăgiți de doi miniștri ai apărării, Leș și Ciucă, că vor fi elimnate inechitățile introduse în legea pensiilor militare prin ordonanța nr. 59/2017, prin care pensiile militare au fost înghețate la cuantumul din 2017, cuantum dedus dintr-o baza de calcul în care cuantumul soldei de funcție nu mai era actualizat din anul 2009.
Mai întâi domnul Leș a produs printr-un CCMRR un proiect de ordonanță, proiect care a devenit inițiativă legislativă după căderea Guvernului Dăncilă.
Proiectul amâna actualizarea pensiilor militare pentru anul 2023, dar oferea temporar indici de corecție aplicabili încă din acest an, indici care difereau în funcție de anul pensionării. Cum s-ar zice, oferea ceva în plus peste cuantumul actual.
Noul ministru al apărării a emis un nou proiect de act normativ, asemănător cu cel al predecesorului, numai indicii de corecție au fost înlocuiți cu un generos cuantum minim de referințâ pentru fiecarre funcție corespunzătoare gradului, cuantum de care ar fi beneficiat în special pensionarii cu pensii mici și mijlocii. Aceste pensii ar fi fost aduse mai aproape de valoarea pensiilor actualizate la valorile de creștere a soldelor activilor, conform L 153/2017.
Aceast cuantum de referință s-a materiazlizat într-o prima variantă de propunere a Comisiei de Apărare din Camera Deputaților dar, sub titulatura de MApN și MAI, niște inițiatori invizibili l-au înlocuit cu un cuantum net, calculat prin derogare de la art. 28-30 din legea pensiilor militare, cuantum care ar urma, dacă este mai mare, să inlocuiască actualul cuantum net al pensiei mliltare cuvenite sau în plată. După informațiile scurse, rezultă că acest cuantum a fost aprobat, spre rușinea ei, de Comisia de muncă, el urmând să fie aprobat în Raportul final întocmit împreună cu Comisia de apărare.
Simulările arată că acest cuantum net, ridicat pompos la regimul juridic de pensie militară de stat, în foarte puține situații, spre deosebire de cuantumul de referință, este mai mare decât cuantumul în plată.
Cum s-ar zice, actualizarea pensiilor militare a fost amânată până după aplicarea completă a legii salarizării, fără ca pensiile mici și mijlocii să primească ceva în plus pentru reducerea enormului ecart care se va crea până în anul 2023 față de pensiile deschise potrivit L 223/2017.
Și, cu toate acestea, în condțiile în care funcționărimea juridico-financiară din sistemul de apărare continua prigonirea vechilor pensionari militari, iată cu ce se laudă triumfalist structurile asociative, asociații și sindicate, că ar fi obținut prin proiectul de lege Pl x 199/2020 :
1. Au aprobat eliminarea tuturor indexărilor conform art. 59 din cuantumul actualizat la sfântul Așteaptă, din anii următori, cu toate că legea inițială elimina doar indexarea sau actualizarea mai nefavorabilă din anii în care cele două operațiuni se puteau aplica în același an. După ce elimină toate indexările de după 2016, pentru a justifica eliminarea indexării din anul 2016, naivii care au aprobat mânăriile guleraților nu observă că reintroduc după anul 2023 din nou regularizarea dintre indexări și actualîzări.
2. Se laudă că au obținut adăugarea sporului OMM/SOPS la cuantumul net al pensiei militare, cu toate că acest spor este adăugat la cuantumul pensie militare sau pentru militari încă din anul 1995 prin L 80, art. 11, chiar dacă legile 164/2001, 119/ 2010, 263/2010, 223/2015 nu au reglementat acel spor. Cum s-ar zice o eroare de proporții a Caselor Sectoriale, care au eliminat aplicarea L 80/1995, cu toate că OUG 59/2017 nu are vreo dispoziție care să abroge art. 11 din acea lege, este transformată într-o favoare din partea acelorași funcționari, introducând, pentru viitor, în legea pensiilor militare o dispoziție inutilă.
3. După snopul de recalculări și actualizări din Amendamentele la PLx 199/2020 se introduce plafonul pensiei nete și pentru pensiile stabilite înainte de 15 sept 2017.
Dormiți liniștiți, rezerviști, gulerele albe veghează la prigonirea voastră!
Preluat de pe contul fb al Deputatului Dumitru Lupescu
ACTIVITATEA PARLAMENTARĂ
Vot final astazi în Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților pentru cele două proiecte de lege ce se referă la rezervisti, aflate în dezbatere - Plx 199/2020 cu amendamente agreate la negocieri separate și Plx 221/2020, ambele cu puncte de vedere negative de la Guvernul României.
Camera Deputaților a discutat astăzi, 22 iulie, în ședința online a Comisiei pentru muncă și protecție socială, ambele proiecte: Plx 221/2020 (propus direct pentru respingere) si Pl-x nr. 199/2020 – ambele Proiecte de Lege privind modificarea şi completarea Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat.
Am participat in calitate de parte interesata, fiind cosemnatar la Plx 221/2020 si inițiator de amendament la Plx 199/2020.
Ca invitați au fost reprezentanții SCMD prin Mircea Dogaru, polițiștilor prin Dumitru Coarnă, președintele FSNPPC, vicepreședinte al Biroului Național al Confederației Sindicale Cartel ALFA, cei ai M.Ap.N., MAI etc.
Modalitatea: videoconferință.
Alături de mine, Dumitru Coarna si Mircea Dogaru au susținut amendamentele noastre comune având în vedere: riscurile profesionale, importanța socială și permanența serviciului public prestat, incompatibilitățile și restricțiile stabilite, prin lege, pe timpul activității, calitatea de militar activ, în rezervă, in retragere etc.
Amendamentele noastre au vizat în special adăugarea cuantumului Ordinului Meritul Militar(similar), actualizarea pensiilor militare ale rezervistilor concomitent cu majorarea veniturilor celor în activitate, pensia de urmaș etc.
Cu mare majoritate de voturi, membrii comisiei de muncă au emis un raport de adoptare pentru Plx 199/2020 cu amendamentele dezbatute/stabilite în comisia de muncă și un raport de respingere a proiectului de lege Plx 221/2020.
La începutul săptămânii viitoare va avea loc ședința comună a Comisiilor pentru muncă și protecție socială/apărare, ordine publică și siguranță națională pentru aprobarea raportului comun și sperăm că marti 28 sau miercuri 29 iulie să intre la vot final în Camera Deputaților.
Voi continua informarea, cu celeritate, pe marginea acestui subiect de maximum interes, atât pentru rezervisti, dar și pentru colegii noștri care îndeplinesc condițiile de vârstă/vechime în serviciu și au în intenție să solicite trecerea în rezervă, cu drept la pensie militară de stat.
Lt.col.(rtr) Dumitru Lupescu,
Deputat,
Secretarul comisiei de apărare din Camera Deputaților
Deputat,
Secretarul comisiei de apărare din Camera Deputaților