Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, pune piciorul în prag la "Ora Armatei"!

Colonel Cristian Dumitrașcu (C.D.): Domnule ministru Nicolae-Ionel Ciucă, vă mulţumesc pentru că aţi acceptat acest inteviu pentru presa militară. Un interviu cu mai multe teme, teme majore în această primă parte a anului, o perioadă tumultoasă de instabilitate politică, o instabilitate care, într-un stat de drept însă, nu ar trebui să influenţeze capacitatea de apărare, de răspuns la orice problemă de securitate, mai ales că România este parte a celei mai puternice alianţe militare a lumii.

De aceea, vă propun să discutăm despre înzestrarea Armatei şi despre capacitatea sistemului de a răspunde rapid la nevoile oamenilor, ale militarilor care trebuie să fie gata pentru orice provocare.

Nicolae-Ionel Ciucă (N.I.C.):  Buna ziua. Daţi-mi voie ca înainte de a răspunde la întrebare să fac o introducere legată de ceea ce dumneavoastră precizaţi la începutul dialogului şi anume faptul că acest interviu se derulează în interiorul mass-media militare. Este un bun prilej să mulţumesc tuturor celor care îşi desfășoară activitatea în aceste structuri, pentru că aici vorbim de tot ansamblul de elemente care constituie media militară de la Direcţia informare și relații publice, cu celelalte elemente tehnice, Trustul de Presă – cu partea de radio, partea de Observator Militar, ziarul Armatei pe care desigur îl citesc nu numai militarii, partea de TV,  de imagine. Iată, deci, un instrumentar foarte bogat la îndemâna instituţiei militare, care de-a lungul timpului a fost alături de tot ceea ce a înseamnat activitatea la pace şi campanie a Armatei Române, motiv pentru care, încă odată, vă mulţumesc şi voi folosi de fiecare dată oportunitatea ca atunci când avem ceva de spus să o spunem prin propriul nostru mijloc la îndemână.

Legat de perioada aceasta pe care o traversăm, nu putem să nu menţionăm, ca urmare a deciziei Parlamentului, că Guvernul României a pierdut încrederea majorităţii parlamentare, iar în acest moment ne desfăşuram activitatea aşa cum prevede Constituţia, cum prevăd legile, executând tot ceea ce însemnă rolul de conducere fără anumite prerogative. Doresc să menţionez că la nivelul instituţiei militare nu vom avea niciun fel de aspecte care să împieteze buna desfăşurare a misiunilor, a obiectivelor asumate, existând instrumentele necesare atât la nivelul structurilor de conducere, cât şi a celor de execuţie, fundamentate pe procese interne foarte bine stabilite prin regulile de funcţionare. Există angajamentul profesional al militarilor, există angajamentul profesional al liderilor militari şi politici. Ca atare, pot să afirm, fără niciun fel de reţinere, că această situaţie, în momentul de faţă, nu afectează buna desfăşurare a activităţilor la nivelul Ministerului Apărării Naţionale.

Întorcându-ne la întrebarea dumneavoastră, camioanele IVECO au fost achiziţionate în mai multe secvenţe. Am avut o secvenţă, un contract subsecvent, ca să vorbim mai concret, în care am achiziţionat 173 de astfel de mijloace, ulterior, atunci când au fost create condiţiile tehnice să poată să fie derulată procedura şi încheierea un contract-cadru pentru achiziţia atât a autocamioanelor, cât şi a platformelor derivate necesare înzestrării Armatei României, s-a întâmplat şi astăzi vorbim despre un contract de aproximativ 2.900 de camioane, într-un prim acord de 942 de camioane.

Din elementele de angajament ale furnizorului pot să menţionez că, începând cu cel de-al 301-lea camion, acestea se vor produce în România. Unde anume – este decizia furnizorului împreună cu structura responsabilă din Ministerul Economiei, şi anume Oficiul de Compensare a Achiziţiilor de Tehnică Specială, şi aceasta urmează să se concretizeze într-o decizie, sperăm noi, cât mai curând posibil. Nu este vorba de speranţa noastră, ci este vorba de obligativitatea din contract pentru că, încă o dată, cel de-al 301-lea mijloc auto trebuie să fie integrat în România.

C.D.: Ştirea este aici că, iată, într-o proporţie de aproximativ 80 la sută, ele vor fi fabricate în România. Apropos de ceea ce se spunea că sunt cumpărate din Italia şi că nu sunt româneşti. Întrucâtva ele sunt româneşti, făcându-se aici…

N.I.C.:  Cifra este cât se poate de corectă pentru că, în baza contractului de offset, 80 la sută din valoarea contractului fără TVA trebuie să se întoarcă în economia naţională.

C.D.: Trecând la următoarea achiziţie… Avem nevoie de blindate pentru Forţele Terestre. Pirahna V fabricat în România. Când va fi dotat primul batalion de infanterie cu blindate fabricate la Uzina Mecanică Bucureşti?

N.I.C.:  Primul lot de 36 de maşini de luptă pentru primul batalion de infanterie dotat cu Pirahna V, conform ultimelor angajamente ale companiei General Dynamics European Land Systems, urmează să fie furnizate la sfârșitul lunii februarie, ulterior derulându-se toate activitățile specifice de recepție. Ca atare, noi nu avem alte elemente până în momentul de față. De altfel, nici nu am acceptat alte discuții. Așteptăm ca, la finele acestei luni, să putem să facem recepția primului lot de transportoare Pirahna V.

C.D.: Iată și un al treilea capitol de achiziție. Se poate spune că ne aflăm într-o perioadă fericită în ceea ce privește achiziția de armament, în această perioadă în care angajarea celor 2 la sută din PIB  este o realitate, două procente pentru apărare. Anul acesta ajung în România primele componente ale sistemului Patriot, celebrele rachete de apărare antiaeriană, echipamente de ultimă generație, potrivit tehnologiei anului în care suntem, anul 2020. Când vom avea primele elemente pe teritoriul țării noastre și cât pot face aceste rachete pentru apărarea teritoriului României?

N.I.C.:  Aici aș face o analiză a istoriei deciziei de alocare a doi la sută din produsul intern brut al României. În anul 2015, președintele României a avut inspirația și a luat prima decizie care a produs efecte pe termen mediu și lung. Efecte cu consecințe strategice pentru ceea ce înseamnă dotarea armatei și relevanța țării noastre ca pilon de stabilitate în regiune și, de asemenea, pilon de încredere în Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană. Tot ceea ce a însemnat acordul politic transpartinic la vremea respectivă a demonstrat că putem să gândim și să acționăm într-o linie de răbdare strategică, asfel încât să putem avea elemente de dotare tehnică pentru a crea capabilități militare care să dureze în timp.

În acelaşi timp, aş dori să punctez faptul că la vremea respectivă, când aveam astfel de dialoguri cu presa de specialitate, făceam  menţiunea că, pentru a realiza o capabilitate militară, este nevoie de timp. Spuneam că în minimum trei ani de zile se poate realiza un astfel de demers. Iată-ne astăzi, peste trei ani de zile, începem să facem recepţia acestor echipamente de ultimă generaţie. Menţionam de asemenea, la vremea respectivă, că ele nu se găsesc pe raft, ele presupun un ecart de timp pentru producţie, un ecart de timp pentru pregătirea şi instruirea personalului şi, de asemenea, presupun un ecart de timp pentru crearea infrastructurii de păstrare, depozitare şi mentenanţă. Ca atare, numai dacă ne referim la această triadă a nevoilor de timp ne ducem într-o minimă limită a termenului mediu pentru a realiza o capabilitate militară. Venind în prezent, 2020 înseamnă intrarea în dotarea Armatei României a primelor elemente de sisteme de apărare Patriot şi, pentru că am văzut foarte multe ştiri în care se discută într-o manieră nu tocmai potrivită pentru a înţelege nivelul de tehnologie pe care l-am achiziţionat – adică ele sunt combătute ca nefiind cel mai bun produs – îmi asum întreaga răspundere să spun că este ultima generaţie de sistem de apărare aeriană, cu componente care permit combaterea atât a rachetelor balistice şi de croazieră, cât şi a aeronavelor.

C.D.: Este un ecart de timp, iată, confirmat despre care vorbeaţi. Aţi mai folosit o sintagmă interesantă: aceea de răbdare strategică. Şi avem rezultate foarte bune, noi am realizat interviuri cu oameni care au fost la pregătire în Statele Unite ale Americii, pe sistemul Patriot.

Trecând la următorul subiect al interviului nostru. Este dezbătut intens în ultima perioadă. E vorba aici despre pensiile militare. S-a sugerat că doar militarii care au participat la misiuni externe ar fi îndreptăţiţi să primească pensii de serviciu, denumite ingrat pensii speciale sau, pentru a face comparaţie, doar medicii chirurgi, cei care au operat pot primi o pensie mai mare decât alţi medici. Am făcut această comparaţie pentru că salariile medicilor au fost substanţial crescute în timp ce militarii au aceleaşi solde. Aşadar, pensii militare diferenţiate sau toţi militarii sunteţi de părere că au acelaşi drept de pensie?

N.I.C.: Ei, aici este o chestiune pe care o putem înţelege şi într-o altă notă decât cea a pensiilor militare. Pentru că atunci când vorbeşti de o separare la nivelul instituţiei militare, eu cred că obiectivul nu este acela de a analiza într-un mod onest şi echitabil situaţia pensiilor ci, mai degrabă, de a induce o stare de frământare şi nelinişte într-o instituţie de bază, fundamentală, a statului român, care se bucură de încrederea şi suportul populaţiei într-un procent covârşitor de mare.

Instituţia militară, prin definiţie, este o instituţie coezivă, sinergică. Din momentul în care au intrat pe porţile liceului militar au învăţat împreună, au muncit împreună, au desfăşurat activităţi specifice împreună, s-au dezvoltat în carieră împreună, au fost în misiuni împreună. O astfel de separaţie, menționez încă o dată, este greu de acceptat, motiv pentru care nici nu am intervenit să o comentăm la vremea respectivă, pentru că mi s-a părut o intervenţie cât se poate de neavenită. Pentru că afectează şi „targetează” în mod deosebit una dintre instituţiile de bază ale statului român care, alături de celelalte – pentru că militari nu sunt numai în armată, militari sunt şi în celelalte instituţii din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, care au în spirit aceeaşi natură a acţiunii şi anume cea caracterizată de coeziune şi tot unitar.

Doar ca să înţeleagă cei care sunt mai puţin familiarizaţi cu terminologia, dar şi cu sintagmele din domeniul militar, precizez că pentru a susţine un militar în teatrele de operaţii este nevoie de 9 -12 oameni în activităţile de suport. Noi nu ne putem îndeplini misiunile, oriunde am fi, fără să ne bucurăm de tot ceea ce  înseamnă liniile de suport logistic, liniile de suport tehnic, liniile de suport moral, care au o componentă considerabilă în ceea ce înseamnă succesul acţiunii militare. Sper ca pentru mine să fie ultima dată când fac precizarea că armata nu trebuie separată în cei care au fost în misiuni şi cei care nu au fost. Noi nu puteam să mergem în misiuni în dacă nu erau cei din ţară care să ne sprijine în executarea misiunilor.

C.D.: Este, într-adevăr, un amănunt pe care foarte puţini îl cunosc şi este foarte bine că aţi spus-o, acest raport de 9 la 12 militari care sun în spatele celor care luptă acolo şi probabil veţi confirma că nu este niciun fel de deosebire din punctul de vedere al armatei ca pregătire, ca instrucţie, ca privaţiuni între militarii care acţionează în ţară şi cei care sunt în teatrele de operaţii, sigur, cu amendamentul că acolo e mai periculos.

N.I.C.: Pericolul şi tot ceea ce înseamnă cadrul de desfăşurare a acţiunii militare este asumat de fiecare dintre noi, inclusiv de logisticieni, pentru că logistică se face şi în teatrul de operaţii. Cei care ies în misiune execută partea pur operativă a acţiunii militare dar, încă o dată, şi acolo există elementele de sprijin – logistic, tehnic, medical, personal, comunicaţii şi informatică şi aşa mai departe, care sunt acolo, în teatru. Faptul că execută misiunea dintr-o anumită locaţie, un pic mai „safe”, cum se spune, asta nu înseamnă că nu împărtăşesc aceleaşi elemente de pericol.

Pe de altă parte, aş dori să se vadă profesia de militar asumată de fiecare dintre noi. Ştim, atunci când depunem jurământul militar, că ne asumăm riscurile, ne asumăm responsabilitatea a ceea ce înseamnă apărarea ţării chiar cu preţul vieţii, ştim care ne sunt limitările, ştim care ne sunt constrângerile, ştim care ne sunt privaţiunile şi, din nou, drepturile restrânse, pentru că asta este viaţa de militar.

Noi am înţeles foarte bine legea pensiilor militare iar la noi, în instituţia militară, în instituţiile militare, legea se aplică cât se poate de corect. Militarii nu pot să-şi adauge absolut niciun bonus sau coeficient în ultima lună, înainte de a ieşi la pensie, pentru că, în baza legii, singurul drept pe care îl avem de a alege atunci când ieşim la pensie este segmentul acesta de şase luni consecutive din ultimii cinci ani, în baza căruia se calculează pensia, iar pensia începe de la plafonul de 65% şi nu depăşeşte 85%. Ca atare, indiferent despre cine discutăm dintre cei care ies la pensie în uniforma militară pe baza legii, nu depăşesc salariul net în plată la ieşirea la pensie.

C.D.: Sunteţi de părere, în acest context pe care noi acum îl discutăm, că ar trebui combătută acea sintagmă avansată în spaţiul public de foarte multe ori de „pensie specială” în loc de „pensie militară”? Şi aici mai vine şi…

N.I.C.: Domnule colonel, nici nu am vrut să fac referire la chestiunea aceasta pentru că am precizat-o de câte ori am avut ocazia şi o precizez în continuare. Militarii nu au pensie specială. Militarii, de la Alexandru Ioan Cuza încoace, beneficiază de pensie militară de serviciu.

C.D.: Există şi contributivitatea despre care se spune că ea, de fapt, nu ar fi?

C.D.: Trecem mai departe. Vorbim despre efective, susţinem pacea pregătindu-ne, evident, pentru situaţii critice şi, din păcate, importanţa unei armate este estimată la valoarea reală doar atunci când avem nevoie de ea. Înainte de 2007, când s-a desfiinţat serviciul militar, existau un număr de efective. Avem în acest moment efectivele necesare apărării României?

N.I.C.: Referitor la efectivele necesare pentru apărare, în momentul de faţă există o cifră pe care noi ne realizăm întregul „construct” al structurilor militare şi există o componentă de rezervă. Aceasta din urmă are, în acest moment, două linii principale – o componentă a rezerviştilor care au îndeplinit stagiul militar şi o componentă a rezerviştilor voluntari care se încadrează în prevederile Legii 270 din 2015. În baza acestei legi au loc toate procesele de recrutare şi pregătire şi, în felul acesta, pentru încadrarea în necesarul de personal pentru apărarea naţională suntem cât se poate de atenţi la tot ceea ce înseamnă derularea acestor activităţi. Practic, suntem focalizaţi ca, pe baza – putem să-i spunem – insuccesului în atragerea unui număr cât mai mare de rezervişti voluntari, să determinăm acele decizii şi prevederi legale şi, de ce nu, de convingere a celor care îndeplinesc condiţiile, să vină şi să aplice pentru a deveni rezervişti voluntari în Armata României, cu toate elementele de obligaţii şi beneficii care decurg din această lege. Trebuie să subliniez că legea respectivă nu a fost îmbietoare pentru tinerii noştri, urmând ca, în baza unor modificări pe care noi le-am propus în urma analizelor efectuate, să finalizăm întreg procesul acestei iniţiative legislative de modificare a legii şi să ne bucurăm de o atractivitate mai mare.

C.D.: Am vorbit şi la început despre achiziţia camioanelor IVECO şi, întrucâtva, are legătură ceea ce urmează ca întrebare. Românii sunt interesaţi de echiparea armatei care are nevoie de tehnică nouă. Cele mai bune proiecte de înzestrare de până acum, cele de tip G2G, guvern la guvern: Guvernul Orban a adus spre analiză un proiect nou, pornind de la ideea achiziţiilor care funcţionează, cele de tip guvern la guvern, prin lege să includă şi offset, respectiv obligativitatea de a întoarce o sumă importantă de bani în economia României. O idee pe care o promovaţi. Ce ne puteţi spune despre viitoarea procedură pentru achiziţiile cu offset inclus?

N.I.C.: Răspunsul la această întrebare va fi cât se poate de concis. Dacă am identificat ceva care funcţionează, atunci trebuie să-l multiplicăm şi să urmăm o experienţă care este deja funcţională şi produce consecinţe. În ceea ce priveşte partea de offset, există o decizie la nivelul guvernului, sunt discuţii pe care le-am avut cu celelalte structuri care răspund de înzestrarea Armatei şi opţiunea este ca, indiferent ce procedură de achiziţie vom derula, aceasta să se concretizeze în offset cu beneficii pentru industria românească. Pentru că aici nu este vorba doar de achiziţie şi de operarea acestor echipamente noi, ci este vorba de tot ceea ce înseamnă durată de viaţă, partea de mentenanţă şi nevoia de operare pe o perioadă de timp de minim 20-30 de ani.

C.D.: Vă mulţumesc tare mult. Ne apropiem de finalul interviului. O întrebare de concluzie: nu aveţi o misiune uşoară ca ministru al apărării într-o ţară de pe graniţa de Est a NATO, dintr-o zonă complicată. Şi aţi fost înainte şi şeful Statului Major al Apărării. Unde credeţi că se regăseşte Armata României ca importanţă în această zonă geografică pentru securizarea şi naţională şi, repet, şi a frontierei NATO de aici, din partea de Est?

N.I.C.: Aici am mai multe opţiuni de a răspunde, dar am să mă refer la ceea ce ne-a bucurat tuturor mintea şi sufletul atunci când, fiind în Afganistan, discutând cu liderii misiunii respective, aceștia ne-au dat un răspuns cât se poate de concludent, de elocvent pentru percepţia Armatei Române şi a militarului român în cadrul aliat. Mi-au spus că, dacă ar fi întrebaţi cu cine ar merge la luptă, prima opţiune a lor ar fi soldatul român, militarul român. Pornind de la aceasta și revenind la întrebarea dumneavoastră, România are un loc relevant mai întâi de toate pentru sine, pentru că trebuie să pornim de la ceea ce înseamnă asumarea de către preşedintele României şi programul de guvernare că apărarea noastră se bazează pe trei piloni -apartenenţa la NATO, apartenenţa la Uniunea Europeană şi parteneriatul strategic cu Statele Unite. Şi pornind de la această triadă, mai adăugăm încă un element şi anume acel element al răspunderii şi încrederii în noi înşine. Pentru asta s-au întreprins şi se întreprind toate demersurile ca noi să avem conştiinţa împăcată că suntem în măsură să ne facem datoria faţă de ţară, să ne facem datoria faţă de poporul român, pentru că de aceea poporul român are atât de mare încredere în această instituţie. Complementară la toate acestea este relevanţa pe care noi o avem în regiune ca pilon de stabilitate. Toate activităţile care se desfăşoară atât în mediul academic, în mediul think-tank-urilor, în concretizarea activităţilor de instruire şi pregătire pe teritoriul ţării, în iniţiativele pe care le-am avut, dezvoltarea Comandamentului de Brigadă Multinaţională, Comandamentului de Divizie Multinaţională, de Corp, această iniţiativă Tailor Forward Presence, şi prezenţa ţărilor precum Marea Britanie, Canada, Italia, Portugalia, sunt elemente care, de la sine, dau relevanţa pe care ţara noastră o are atât în regiune, cât şi în interiorul celor două organizaţii – Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană.