Reiau aici articolul pe care l-am scris pe 06 07 2015, după adoptarea proiectului Legii pensiilor militare de stat și înainte de promulgarea legii de către Președinte.
Argumentele ridicate atunci, pentru retrimiterea legii în Parlament, rămân acum valabile impotriva celor care cer abrogarea, prin Legea de adoptare a OUG 57/2015, a întregului art. 40 al respectivei ordonanțe.
Din păcate, specialiștii militari de pe lângă Administrația prezidențială nu au ridicat măcar un deget pentru îndreptarea greșelilor de redactare a legii, lăsând posibilitatea și motivația pentru șacalii din finanțele ministerelor de Forță să intervină pentru modificarea radicală a legii pensiilor militare.
Dacă vreți să vă reamintiți ce nenorocire de proiect de lege a introdus domnul Mircea Dogaru în Senat, citiți Mircea Dogaru a furat startul și
- forma iniţiatorului a L 283/2015, respinsă în ambele Camere.
Președintele trebuie să trimită Legea pensiilor militare pentru reexaminare în Parlament(scriam pe 06 07 2015)
Toata stima pentru membrii Comisiilor raportoare din cele 2 Camere, care au grabit procedurile de adoptare a Legii pensiilor militare si au tinut cont de multele propuneri venite din partea militarilor pensionari, adoptând amendamente prin care au infrânt dorinta initiatorilor de a aplica diferentiat, functie de momentul deschiderii drepturilor de pensie, prevederile noii legi. .
Argumentele ridicate atunci, pentru retrimiterea legii în Parlament, rămân acum valabile impotriva celor care cer abrogarea, prin Legea de adoptare a OUG 57/2015, a întregului art. 40 al respectivei ordonanțe.
Din păcate, specialiștii militari de pe lângă Administrația prezidențială nu au ridicat măcar un deget pentru îndreptarea greșelilor de redactare a legii, lăsând posibilitatea și motivația pentru șacalii din finanțele ministerelor de Forță să intervină pentru modificarea radicală a legii pensiilor militare.
Dacă vreți să vă reamintiți ce nenorocire de proiect de lege a introdus domnul Mircea Dogaru în Senat, citiți Mircea Dogaru a furat startul și
- forma iniţiatorului a L 283/2015, respinsă în ambele Camere.
Candelabru în biserica Salinei Ocnele Mari
Președintele trebuie să trimită Legea pensiilor militare pentru reexaminare în Parlament(scriam pe 06 07 2015)
Toata stima pentru membrii Comisiilor raportoare din cele 2 Camere, care au grabit procedurile de adoptare a Legii pensiilor militare si au tinut cont de multele propuneri venite din partea militarilor pensionari, adoptând amendamente prin care au infrânt dorinta initiatorilor de a aplica diferentiat, functie de momentul deschiderii drepturilor de pensie, prevederile noii legi.
Din pacate, textul final are câteva necorelari, generate de amendamentele aprobate, denumite de specialisti erori de tehnica de legiferare, care creeaza greutati de aplicare sau dau posibilitatea institutiilor care trebuie sa emita Ordinul Comun, privind recalcularea si actualizare pensiilor in plata, sa introduca reglementari prin care sa restranga baza de calcul a recalcularii pensiilor in plata, daca nu s-a reusit pastrarea in legea adoptata a prevederilor din Proiect care exludeau de la recalculare pensiile stabilite inainte de anul 2011, potrivit legislatiei anterioare L 263/2010.
Reexaminarea de catre Parlament ar trebui sa priveasca punerea in acord a dispozitiilor articolelor 28- 30, atât intre ele cât si cu amendamentele care s-au aprobat la articolele 60, 109 si 110.
1. In primul rând articolul 28 nu defineste ce inseamna baza de calcul pentru recalcularea pensiilor in plata, asa cum s-a aprobat prin amendamentele aduse de Comisii in articolele 109 si 110.
Din contra, prin formularea „la alegerea persoanelor prevazute la art. 3 lit.a)-c)” , excluzând lit. d), sunt omisi pensionarii militari.
Daca in art.28 alin (1) s-a introdus un alineat cu baza de calcul a pensiei celor trecuti in rezerva fara drept de pensie ( articolele 19 si 26) si pentru invalizi din motive care nu au legatura cu serviciul - art. 38, nu art. 39, cum gresit a ramas in textul pentru promulgare, trebuie sa se introduca o dispozitie care sa defineasca baza de calcul in vederea recalcularii pensiilor in plata. Nu e suficiet sa se adauge in text si lit. d) din art. 3, ci trebuie sa se prevada ca acea baza de calcul se actualizeaza pâna la data intrarii in vigoare a legii, urmând ca actualizarea finala sa se faca potrivit art. 60.
Actualizarea pâna la data deschiderii dreptului de pensie, corecta pentru cei care urmeaza sa se pensioneze, este inadecvata pentru cei care si-au deschis drepturile in urma cu 15-20 de ani. Ce facem, le luam si actualizarile aduse pe Legea 164/2001, pâna in anul 2008?

2. Eliminarea din text a art. 30, care a ramas fara obiect dupa amendarea articolului 29, amendament prin care procentele de pensie diferentiate in functie de conditiile de munca in care s-a obtinut vechimea au fost inlocuite de un procent unic, 80%.
Daca nu se elimina articolul 30, ar trebui sa i se modifice continutul astfel incât el sa defineasca in ce conditii se poate acorda sporul de 15% la baza de calcul, asa cum a fost introdus de Camera Deputatilor in art. 28 alin. (1). E mai corect sa stabileasca legea cum se acorda acel spor... in loc sa decida niste ministri politici.
3.Necorelari intre articolele 60, 109 si 110.
- Termenul pentru emiterea Ordinului comun al institutiilor militare, prevazut in art. 60 alin.(4) sa fie de 2 luni si sa curga de la data publicarii legii in MO, nu de la intrarea legii in vigoare.
- Termenul pentru exprimarea in scris a optiunii pentru cele 6 luni din ultimii 5 ani de activitate curge pentru pensiile stabilite in baza L 263/2010 de la data primei majorari a soldelor in activitate, evident in vederea actualizarii, art. 60 alin.(2), in timp ce art.110 alin (2) prevede ca aceste pensii trebuie recalculate in termen de 12 luni de la data intrarii in vigoare a noii legi. Daca majorarea soldelor celor in activitate intârzie, cum ar putea fi calculate aceste pensii in termenul de un an, daca nu s-au depus cererile de exprimarea optiunii.

- Reformularea art. 109 alin.( 2) astfel incât sa nu se inteleaga ca se aplica si celor pensionati pe Legea 263/2010 din cauza trimiterii la art.61 alin(1) lit. a), aplicabil tuturor pensionarilor in plata. S-ar putea intelege ca si pensiile acestei categorii de militari se actualizeaza tot in termenul de 24 luni de la la majorarea soldelor activilor.
De altfel, este cinica si lipsita de omenie aceasta amânare a actualizarii pensiilor stabilite inainte de anul 2011. Ea se adreseaza celor mai in vârsta militari pensionari. Peste doi ani, plus perioada nedefinita dintre 01 01 2016 si data majorarii soldelor, câteva mii dintre ei vor fi in lumea celor drepti.
Asa cum la pensionarii stabiliti in baza Legii 263/2010 a fost prevazut un termen de recalculare a pensiei, asa ar trebui sa se prevada un termen rezonabil si pentru cei mai in vârsta pensionari.
Articolul ramâne deschis exprimarii si altor opinii.