Sute de mii de persoane s-au adunat duminică în piaţa Taksim din Istanbul, la chemarea Partidului Social-Democrat (CHP), de opoziţie, pentru a condamna lovitura de stat militară eşuată şi orice deviere de la principiile republicane şi laice ale statului turc, transmite EFE.
Manifestanţii s-au pronunţat împotriva oricărui tip de intervenţie militară, precum şi împotriva a ceea ce ei consideră a fi o îngrijorătoare derivă autoritară a preşedintelui turc, islamistul conservator
In contrast, iata ce poate sa informeze DIGi24
La Istanbul, zeci de mii de oameni s-au adunat pentru a-şi arăta susţinea faţă de preşedintele Recep Erdogan şi guvernul de la Ankara. Manifestaţia are loc în Piaţa Taksim, locul în care, acum 3 ani, au avut loc confruntări între poliţie şi cei care criticau acelaşi regim Erdogan. Lucrurile s-au schimbat însă radical între timp, şi mai ales după lovitura de stat eşuată de acum 10 zile. Forţele de securitate sunt, în totalitate, sub controlul guvernului, iar zeci de mii de oameni au fost arestaţi, suspendaţi şi demişi, drept răzbunare pentru puciul de vinerea trecută.v