Reglementarea initiala din Legea nr. 263/2010
Pensia anticipată parţială
Art. 65.
(1) Pensia anticipată parţială se cuvine, cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare, persoanelor care au realizat stagiul complet de cotizare, precum şi celor care au depăşit stagiul complet de cotizare cu până la 8 ani.
(2) În cazul persoanelor prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), pentru obţinerea pensiei anticipate parţiale, pe lângă condiţiile prevăzute la alin. (1), este necesară şi realizarea stagiului minim de cotizare în specialitate, prevăzut în anexa nr. 6, şi care se află în una dintre următoarele situaţii:
a) sunt trecute în rezervă/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a împlinirii limitei de vârstă în grad prevăzute de statutul cadrelor militare/poliţiştilor/funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sau ca urmare a reorganizării unor unităţi şi a reducerii unor funcţii din statele de organizare, precum şi pentru alte motive sau nevoi ale instituţiilor din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale;
b) sunt trecute în rezervă sau direct în retragere/au încetat raporturile de serviciu ca urmare a clasării ca inapt sau apt limitat pentru serviciul militar/serviciu de către comisiile de expertiză medico-militară.
(3) La stabilirea stagiului de cotizare necesar acordării pensiei anticipate parţiale nu se iau în considerare perioadele asimilate prevăzute la art. 49 alin. (1) lit. a) -c) şi g).
(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, respectiv Baia Mare, Copşa Mică şi Zlatna, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).
(6) Prevederile alin. (5) se aplică până la data de 31 decembrie 2030.
Art. 66.
La acordarea pensiei anticipate parţiale, reducerea vârstei standard de pensionare prevăzute la art. 65 alin. (1) nu poate fi cumulată cu nicio altă reducere reglementată de prezenta lege sau de alte acte normative.
Art. 67.
(1) La data îndeplinirii condiţiilor pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, pensia anticipată parţială se transformă în pensie pentru limită de vârstă şi se recalculează prin eliminarea diminuării prevăzute la art. 65 alin. (4) şi prin adăugarea perioadelor asimilate şi a eventualelor stagii de cotizare realizate în perioada de suspendare a plăţii pensiei anticipate parţiale.
(2) Transformarea pensiei anticipate parţiale în pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile prevăzute la alin. (1), se face din oficiu.
Legea nr. 142/2016 de modificare a Legii unitare a pensiilor
În vigoare de la 17.07.2016
Articol unic.
Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 6, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(2) Se pot asigura în sistemul public de pensii, pe bază de contract de asigurare socială, în condiţiile prezentei legi, avocaţii, notarii, personalul clerical şi cel asimilat din cadrul cultelor recunoscute prin lege, neintegrate în sistemul public, precum şi orice persoană care doreşte să se asigure, respectiv să îşi completeze venitul asigurat."
2. Articolul 60 se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
Art. 60.
(1) Fracţiunea de an de stagiu de cotizare realizată în grupa I şi/sau condiţii speciale de muncă, pentru care nu se acordă reducerea vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. b), poate fi cumulată cu perioadele de stagiu de cotizare realizate în condiţii deosebite de muncă în vederea reducerii vârstei standard de pensionare conform prevederilor art. 55 alin. (1) lit. a).
(2) Reducerile vârstelor standard de pensionare prevăzute la art. 55, precum şi cele prevăzute de alte acte normative pot fi cumulate fără ca reducerea totală să fie mai mare de 13 ani.
(3) Vârstele de pensionare reduse în condiţiile alin. (2) nu pot fi mai mici de 50 de ani pentru femei şi de 52 de ani pentru bărbaţi, respectiv de 45 de ani pentru persoanele prevăzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c)."
3. La articolul 65, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(4) Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 21.
Tabelul nr. 21
Perioada de cotizare realizată peste stagiul standard complet de cotizare prevăzut în anexa nr. 5 | Procentul de diminuare pentru fiecare lună de anticipare (%) | |
până la 1 an | 0,50 | |
peste 1 an | 0,45 | |
peste 2 ani | 0,40 | |
peste 3 ani | 0,35 | |
peste 4 ani | 0,30 | |
peste 5 ani | 0,25 | |
peste 6 ani | 0,20 | |
între 7 şi 8 ani | 0,15" |
4. La articolul 65, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
"
(5) Persoanele care au locuit cel puţin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă datorită extracţiei şi prelucrării minereurilor neferoase cu conţinut de cupru, plumb, sulf, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, a pulberilor metalice, precum şi a emisiilor de amoniac şi derivate, respectiv Baia Mare, Copşa Mică, Zlatna şi Târgu Mureş, pe o rază de 8 km în jurul acestor localităţi, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4)."