Putin ameninta. Din nou "OKS" la Deveselu. Rusii si americanii si-au schimbat rolurile.
Printre cei care l-au „filat” pe agentul NATO s-a numărat colonelul în rezervă Hagop Hairabetian, care lucra, atunci, la Direcția care a dezvăluit acest episod, în revista „Lumini și umbre” a cadrelor SRI în rezervă.
 |
| Col (r) Hagop Hairabetian |
Ironiile vieţii
În perioada „războiului rece”, când toate statele membre ale celor două
blocuri militare, Tratatul de la Varşovia şi NATO, se suspicionau şi se spionau cu
înverşunare, cursa înarmărilor era un „sport de masă” al industriilor de armament.
Cele mai noi realizări tehnice, ştiinţifice şi chiar biochimice erau imediat adaptate
pentru a se transforma în cele mai teribile arme care, pentru scurt timp, deveneau
obiective ale spionajului advers, până ce acesta reuşea să afle tainele noului venit
în imensa panoplie a armamentelor, iar echilibrul se restabilea.
Stratosfera nu era încă bântuită ca acum de zeci de sateliţi-spion, ale căror
telescoape pot urmări şi ceasurile noastre de la mână. Pe vremea aceea au încercat
americanii câte ceva cu vestitele avioane de spionaj U-2, însă doborârea avionului
pilotat de Gary Powers, la 1 mai 1960, a făcut multă vâlvă şi ei au renunţat la
survolarea teritoriului sovietic. Aceasta fiind situaţia, fiecare tabără-bloc desfăşura
o muncă de spionaj direct pe „sol”. Trebuiau să fie descoperite toate
amplasamentele bazelor militare, ale aeroporturilor militare, unele ascunse sub
pământ, noile tipuri de avioane, de tancuri, piesele de artilerie, poligoanele,
efectivele forţelor armate, manevrele şi mişcările de trupe etc. etc.
Este de la sine de înţeles că în acest sens un rol important le revenea
ataşaţilor militari acreditaţi în ţările membre ale celor două blocuri militare.
Dar în mod direct proporţional, tot atât de importantă devenise activitatea
serviciilor de contraspionaj angrenate în această încleştare dintre profesioniştii
muncii de informaţii şi cei de contrainformaţii.
România, ca membră a Tratatului de la Varşovia, era pusă în mod
automat sub lupa ataşaţilor militari ai ţărilor membre NATO. De fapt, asistenţa
militară primită de ţara noastră din Uniunea Sovietică devenise, cu timpul, tot
mai redusă, deoarece se simţea tendinţa autorităţilor române de a nu ne angaja
plenar în confruntarea dintre cele două mari puteri. La cererea guvernului
nostru, trupele sovietice părăsiseră teritoriul României, iar ultimii consilieri
sovietici îşi făcuseră valizele. Acestea fiind raporturile, sovieticii care
apucaseră să ne dea avioanele de vânătoare „Mig” şi diverse tipuri de rachete
sol-aer şi sol-sol, au stopat livrarea altor arme. Industria de armament a ţării
noastre şi-a dovedit capacitatea de autodotare cu tancuri, tunuri, aruncătoare de
târziu nici atât nu se va putea, deoarece Deveselu se pregăteşte să-şi trăiască a
doua tinereţe, devenind din nou un obiectiv militar, de astă dată de o importanţă
strategică mult mai mare, al NATO, devenită aliata noastră de nădejde alături de
care luptăm şi chiar murim în cele mai îndepărtate colţuri ale lumii asta ca una
dintre multele ironii ale vieţii. Ironic,o spunem în treacăt, este şi faptul că deşi
suntem camarazi de arme,când vrem să vizităm şi noi Lumea Nouă, stăm la cozi
de ore la poarta ambasadei, sperând că nu ni se va refuza viza de intrare.
*
Nu ne trebuie prea multă imaginaţie ca să ne închipuim cum vor începe
să roiască deasupra Deveselului sateliţii spioni, dar probabil că în jurul bazei
nu vor lipsi nici spionii „clasici”. Noi, veteranii, nu-i mai putem ajuta pe tinerii
ofiţeri din sistem decât urându-le un sincer „Succes” şi un îndemn în argoul
profesional: „OKS”. Adică „Ochii Cât Sarmaua”.
Col. (r) Hagop Hairabetian