Intoricul si publicistul Florian Bichir, Doctor in teologie, doctorand in stiinte politice, absolvent al C.N Ap, membru in Consiliul National de Studiere a Arhivelor Securitatii a scris un articol in Evenimentul Zilei dedicat pensiilor militare, impresionat fiind de editorialul lui Florin Sperlea din Observatorul Militar.
„Urmăresc de câţiva ani scandalul în jurul pensiilor militarilor. Încă din perioada interbelică, o groază de pseudo-intelectuali se întrebau, evident pe timp de pace, la ce este folositoare Armata. Mircea Eliade le-a dat un răspuns tăios, iar istoria i-a dat dreptate. Astăzi asistăm cu mici excepţii la acelaşi scenariu. “La ce le trebuie acestor apevişti pensii mari dacă nu au luptat în niciun război şi au tăiat frunza la câini prin garnizoane şi cazarme?” e o întrebare aproape virală în societatea românească. Conform acestei logici de pacifist lombrozian pensie merită doar cei care au murit sau eventul au fost răniţi într-un conflict. Spre deosebire de ei cred că Armata sau cătănia este una dintre cele mai periculoase, dacă nu cea mai, profesii din lume. Nu în orice îndeletnicire ţi se cere să faci contract cu viaţa ta! De aici şi respectul meu enorm pentru haina militară.
Din acest punct de vedere urmăresc cu atenţie subiectul pensiilor militare, iar sentimentele mele au fost controversate. Mi le-a spulberat colonelul Florin Şperlea, redactorul şef al “Observatorului Militar” în ultimul său editorial “Valoarea contractului cu Ţara”. Integru, colonelul nu uită să precizeze că “vă mărturisesc, cu toată onestitatea, că mă tem pentru dreptul meu la pensie în viitorul apropiat”. Rândurile sale sunt însă exemplare pentru schizofrenia care a lovit România:
“În nicio ţară care face parte din Alianţa Nord Atlantică nu-mi amintesc să fi văzut rezervişti în stradă, cerându-şi insistent drepturile de pensie, după cum nu ştiu să fi citit în vreo ştire, fie şi strecurată discret de agenţiile mari de presă, că lideri ai unor state din NATO vor fi pomenit, în discursurile lor, de pensile „nesimţite” ale militarilor”, scrie Şperlea
Iar analiza sa este imbatabilă: “Militarul – dincolo de Jurământul faţă deŢară şi Drapel şi valoarea lui supremă, concretizată, adesea, în sângele vărsat pe câmpul de luptă sau chiar şi în misiuni în timp de pace – încheie, la intrarea în sistemul militar, un tip de contract. (…) Şi chiar dacă armata română nu a fost efectiv implicată într-un conflict militar din mai 1945 până astăzi, asta nu înseamnă că aceste privaţiuni au fost puţine sau că nu s-a murit la datorie. Când statul, prin decidenţii săi, schimbă regulile jocului, declanşând o falsă dezbatere publică privind drepturile compensatorii şi pensile militare de stat, la care se simt îndreptăţiţi să ia parte toţi aceia care iau o pensie în statul român, atunci lucrurile capătă turnuri groteşti”.