Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Diaspora care poate elimina UDMR din jocurile guvernarii in România

$
0
0

COMUNICAT DE PRESA

18.11.2015
În ziua de 18 noiembrie 2015, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituția României și al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, s-a întrunit pentru a soluționa, în cadrul controlului anterior promulgării, obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 50 deputați aparținând Grupului parlamentar al Uniunii Democrate Maghiare din România, Grupului parlamentar ALDE, Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și neafiliați referitoare la neconstituționalitatea Legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente.
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi a constatat că dispoziţiile Legii privind votul prin corespondență, precum și modificarea și completarea Legii nr.208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică Președintelui României.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.


CCR a respins obiectia de neconstitutionalitate formulata de UDMR cu privire la Legea votului prin corespondenta. Se stie ca o prezenta masiva la vot, de peste 60% , ar fi suficienta ca UDMR sa nu treaca pragul electoral de 5%, reprezentarea sa in Parlament reducându-se doar la un deputat in Camera Deputatilor ca oricare alta minoritate etnica din România.
Acesta este si motivul principal pentru care UDMR a atacat legea la CCR.
Votul prin corespondenta ar da posibilitatea ca aproape 1/3 din românii cu drept de vot din strainatate sa voteze la alegerile parlamntare si sa se intruneasca, efectiv, conditiile prin care UDMR sa nu mai faca jocurile politice ale guvernarii in România.   

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>