Speranta de a rapune mafia portocalie prin vehiculul politic Uniunea Social Democrata a fost
spulberata de superficialitatea celor doi lideri ai acestei constructii politice, Crin Antonescu si Victor Ponta, superficialitate abil valorificata de caracatita infiltrata in toate institutiile statului.Când mai bine de jumatate din electorat isi pune sperantele in tine, n-ai voie sa iti iei jucariile si sa pleci, indiferent cât de greu iti este, inainte de a realiza obiectivele promise.
In 2012 trebuia mentinuta legislatia care reglementa referendumul, cu riscul de a supara Comisia Europeana de orientare populara. Odata cu Basescu, trebuiau inlaturate toate instrumentele sale din institutiile statului, in primul rând cele din sistemul judiciar, incepând cu modificarea legislatiei macoveiste de organizare judecatoreasca.
Cu sferturi sau jumatati de masura luate de guvernul Ponta, dispunând de banii furati in timpul guvernului Boc, regimul basist si-a conservat o perioada energiile negative, dupa care a iesit la atac prin disimulare intr-un partid istoric, PNL, si expunerea oprobiului public, ca pe un paratrasnet in fata fulgerelor, a celei mai odioase componenta a regimului portocaliu, respectiv a Elenei Udrea, cu al sau PMP. Cele doua componente se vor reintregi cât de curînd sub aceeasi umbrela.
Diversiunea de ametire a românilor a prins printr-o propaganda mass-media alimentata cu banii negri ai mafiei, mizând pe unicul obiectiv, impiedicarea lui Ponta de a ajunge la Cotroceni. Marii si micii evazionisti si-au dat mâna cu cioburile din PDL, pentru a sustine victoria lui Iohannis in alegerile prezidentiale. A se vedea campaniile purtate de PRO tv, Realitatea lui Guse, Evz lui Dan Andronic. Acum a descoperit si DNA ca Evz-ul a fost preluat de Elena Udrea de la Buzaianu, prin scula Dan Andronic.
Trebuia sa fii orb sa nu vezi ca in spatele lui Iohannis se aflau Blaga, Anastase, Flutur, Unguianu-SIE si alte figuri sinistre ale portocaliilor si sa nu realizezi ca neamtul va trebui sa fie recunoscator finantatorilor campaniei sale prin acordarea de sinecuri in ceea ce el a numit „ guvernul meu”. Electoratul român a inghitit diversiunea cu votul din strainatate lansata de Realitatea Tv si s-a emotionat impotriva lui Victor Ponta. Lasa ca si in tara banii negri ai Elenei Udrea au adus voturi pentru neamt, in turul 2, din partea tiganilor si rudarilor analfabeti, carati la sectiile de votare de agentii electorali basisti.
Era clar ca presa evazionista, sustinatoare de Iohannis si noul PDL, va specula orice eveniment pentru a cere demisia lui Ponta. Deh, Ponta isi facuse si acesta un fix din stoparea evaziunii fiscale in mass media.
Pe cadavrele rockeristilor arsi la „Pionierul” s-a ridicat miscarea de protest antiguvernamentala, prefatata de scandalul produs de moartea politistului din coloana lui Oprea.
Nefiind un luptator, Ponta abia a asteptat sa iasa onorabil din scena, simtindu-se lezat de strigatele tinerei intelectualitati tehnice, nu atât de specialista in perceperea fenomenelor politice si sociale, pe cât este in domeniul IT si in manipularea in virtual, pe retelele de socializare. De altfel, intelectualitatea tehnica a fost nucleul dur al electoratului PD, inca de la preluarea FSN-ului din mâna lui Iliescu, in anul 1992.
Ponta si-a dat demisia si pentru ca nu a avut sânge in instalatie sa-l demita pe Gabriel Oprea in parohia caruia se intâmplasera ambele evenimente provocatoare de manifestatii in strada. S-a gândit la imaginea sa si nu la cei care sperau ca nu va introduce tara in criza politica. Ce sa mai vorbim de categoriile sociale care isi indreptasera sperantele de mai bine in masurile sociale si fiscale anuntate pentru inceputul anului viitor.
Manipularea emotiilor este demonstrata si de lipsa de reactie „civica” fata de explozia de la Fabrica de pâine din Brasov, unde si acolo sunt victime.
Iohannis joaca basist comedia consultarilor in vederea formarii noului guvern. Partidele principale joaca poker politic, lasând adversarul sa scoata primul asul din mâneca.
Johannis trage de timp, se scarpina cu stânga pe partea dreapta, dar, precum zicala cu aschia care ocoleste casa, ajunge la aceeasi tinta -GUVERNUL MEU. Cu o singura modificare: premier va fi frantuzitul prin casatorie, executant al ordinelor lui Basescu, via DNA, in procesul ICA-Voiculerscu, constituindu-se parte civila in procesul penal, desi contabiliceste nu avea prejudiciu la Agricultura, fost comisar european in mandatul popularilor, horticultorul de Salaj, Dacian Ciolos. Vezibiografie.
Ne-am reintors in anul 2009. Stiti ce a urmat dupa.