Regimul postcomunist l-a condamnat la 25 de ani de inchisoare
Este constient Iulian Vlad ca, daca regimul Ceausescu nu cadea, aceiasi procurori si judecatori care, in obedienta lor, l-au condamnat 25 de ani, ii cereau si aplicau pedeapsa capitala, dar pentru tradare si complot impotriva orânduirii socialiste?
Câteva citate di discursul generalului.
„Prin natura funcției pe care o aveam în decembrie ‘89, am fost plasat în centru sau în epicentrul evenimentelor din decembrie 1989. (…) Prin natura funcției pe care mă aflam trebuia să cunosc ansamblul situației și trebuie s-o mărturisesc, cu modestia care se impune, că am cunoscut-o și am stăpânit-o în cea mai mare măsură. Atât generalul Gușe, care pentru memoria lui, cu toții îi suntem datori, pentru că a fost un foarte bun patriot, un mare român, cât și subsemnatul, nu făceam parte din ceea ce se proteja și mai târziu s-a numit «Cupolă» de către unii sau «Conspirație» de către alții, sau câte alte denumiri. Noi, în zilele acelea de început, ne-am făcut pur și simplu datoria de pe funcțiile pe care le aveam”.
„Generalul Gușe era șef al marelui Stat Major, deci comandantul executiv al Armatei, iar eu eram ministru secretar de stat, șef al Departamentului Securității Statului, cealaltă forță armată a statului, pe care o avea țara atunci. Puterea armată era în mâinile noastră. Evident că cei care au fost mai apoi beneficiarii puterii la care pe noi nu puteau să ne asocieze, pentru că nu făceam parte din același grup și nu făceam niciodată parte din același grup. Pe cale informativă se întrevăzuse posibilitatea unor provocări care ar fi determinat o vărsare de sânge fără precedent și, apoi, știți ce s-a proferat la posturile de radio și la televiziune. Trebuia să ţinem în frâu această forță de apărare a statului. Am făcut-o în chipul cel mai conștient. (…). Nu puteam să fiu cooptat în diferitele organisme care au vrut să statueze forma de putere care atunci a luat ființă, pentru că noi nu făceam parte din aceeași grupare. Cei care au beneficiat de putere de la primul și până la ultimul au fost într-o formă sau alta puși de acord în prealabil. Și știți proverbul că «cine se aseamănă, se adună», așa că nu a fost prea greu să se adune”
„S-a intenționat și ar fi fost o crimă fără precedent cu urmări nebănuit de mari, cu vărsare de sânge ca niciodată, dacă între armată și forțele de securitate s-ar fi iscat un conflict, dacă trăgeau unii împotriva altora. Încercări s-au făcut, iar unele au fost chiar reușite, cum ar fi cazul de la Otopeni, în care au murit câteva zeci de copii, de tineri, abia încorporați în luna noiembrie în armată, care au fost pur și simplu măcelăriți. A fost vorba și de nechibzuința unui comandant care răspundea de paza aeroportului, dar cel mai mare rol l-a jucat diversiunea. Imaginați-vă ce s-ar fi putut întâmplat, dacă această diversiune s-ar fi generalizat. S-au mai încercat și prin alte locuri și toate au avut aceleași trăsături, dar spre cinstea și onoarea generalului Gușe, un militar și un patriot desăvârșit, a făcut cu cinste față responsabilităților uriașe“.
„Instituția pe care am coordonat-o i-a prezentat șefului statului informații în flux continuu până în momentul în care a luat hotărârea să plece din sediul Comitetului Central. Nu putea să mai rămână în fața Comitetului Central, pentru că în fața sediului e o piață imensă, care se numea cândva Piața Palatului, iar acum Piața Revoluției. Piața aceea a devenit în câteva ore neîncăpătoare, pentru că în dimineața zilei de 22 decembrie, mase imense din zonele industriale ale capitalei, la care s-au atașat alți mulți cetățeni, s-au îndreptat către această agoră. Ceaușescu nu mai putea să rămână acolo, în sediul Comitetului Central.
„În zona care se circumscrie, între bulevardul Magheru și b-dul Bălcescu și până la Universitate, și pe strada Edgar Quine și pe strada acum Regina Elisabet și bulevardul Brezoianu urcă spre strada Știrbei Vodă și se întoarce spre est, spre partea Hotelului Athene Palace, în spatele Ateneului Român, în această zonă eu aveam dispusă forța unei brigăzi, care este o mare unitate, cu tot armamentul de luptă, pentru că deja se dăduse decretul de mobilizare generală și toate unitățile erau mobilizate pentru război. În afară de asta, în cadrul intern, dar care urma traseul celui dintâi, adusesem actuala Academie «Alexandru Ioan Cuza» a Ministerului de Interne al cărei comandant fusesem un anumit număr de ani, iar această funcție mi-a plăcut cel mai mult, pentru că sunt dascăl ca meserie de bază. Acolo mai erau 700 de elevi, cu armamentul din dotare, și cu alt nivel de instruire decât al soldaților și 200 de ofițeri. Aproape că nu se putea să treci de oamenii aceștia. În dimineața zilei de 22 decembrie, la ora 8 și câteva minute, eu mă aflam de câteva zile la Comitetul Central, de unde nu mai putea pleca obiectiv la minister; am chemat la ordin pe șefii statelor majore de la cele două unități: șeful Școlii militare de ofițeri, colonelul Gheorghe Rabacel, și pe șeful Statului Major al trupelor de securitate, colonelul Pavelescu, care comandau forțele acestea, și le-am comandat să se retragă din dispozitiv în ordine desăvârșită și să se întoarcă la unitățile de origine. Toată masa de oameni în uniformă înarmați, pregătiți să tragă la ordin, s-au retras. Masa aceea imensă s-a îndreptat spre Piața Palatului și nu a mai avut niciun obstacol în cale. S-a deplasat liber în Piața Palatului, iar în această situație Ceaușescu nu mai putea rămâne”
„Fuga lui Ceaușescu de la Comitetul Central a fost facilitată de Stănculescu, care, peste capul Direcției de Securitate și Gardă, a chemat un elicopter în care s-a îmbarcat Ceaușescu și alți doi membri ai Comitetului Central. (…) Din fața liftului în care s-au urcat pentru a ajunge pe platforma de deasupra Comitetului Central pentru a se îmbarca în elicopter, cu o voce necontrolată, Elena și Nicolae Ceaușescu au țipat către ofițerii de gardă care-i însoțeau să se tragă și să nu se permită pătrunderea în sediul Comitetului Central“
„În sediul Comitetului Central, la acea oră erau până la aproape câteva sute de ofițeri ai Direcției de Securitate, înarmați cu cele mai bune arme din dotarea infanterie, pistolete, automate, puști mitraliere ș.a.m.d., dar ușile s-au deschis tot la ordinul pe care l-am dat. Ce trebuia să facem în momentul acela? Să fi pus pușca pe mulțimea aceea, atunci ar fi căzut cum cad paiele de grâu în fața secerătorilor. Nu era posibil. Așa ceva nu aș fi făcut niciodată și nu am făcut niciodată. Sunt și astăzi guri care spun că generalul Vlad a trădat. Eu nu am trădat. Eu am jurat credință poporului român și patriei mele. Era cel mai simplu lucru să dau un ordin din două cuvinte, «Ordon, trageți!», și ar fi căzut ca spicele de grâu. Ar fi fost bine? Eu socotesc că nu e bine și aceasta a fost, este și va rămâne convingerea mea pe viață“.