Câteva noutati care aduc mici cresteri ale pensiilor:
-Se deduce Contributia de asigurari sociale de sanatate(in proiect nu se deducea)
-Suma neimpozabila lunara creste anual, de la 1000 lei, cu câte 50 lei, pâna ajunge la 1200 lei
-Contributia de asigurari sociale de sanatate se plateste numai pentru partea din pensie care depaseste valoarea unui punct de pensie stabilit pe anul fiscal. In prezent valoarea dedusa este de 740 lei.
* *
*
-Codul Fiscal a fost pus in acord cu prevederile Legii pensiilor militare referitoare la neplata de catre militarii in activitate a contributiei la Fondul de pensii si deducerea contributiei individuale la bugetul de stat de la baza de impozitare a soldei - art.78 alin.(2), art.141 lit. c).
Dispozitii ale Codului Fiscal - forma pentru promulgare
Venituri din pensii
Definirea veniturilor din pensii
Art.. 99- Veniturile din pensii reprezintă sume primite ca pensii de la fondurile înfiinţate din contribuţiile sociale obligatorii făcute către un sistem de asigurări sociale, inclusiv cele din fonduri de pensii facultative şi cele finanţate de la bugetul de stat, diferenţe de venituri din pensii, precum şi sume reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflaţie.Stabilirea venitului impozabil lunar din pensii
Art. 100.- (1) Venitul impozabil lunar din pensii se stabileşte prin deducerea din venitul din pensie, în ordine, a următoarelor:
a) contribuția individuală de asigurări sociale de sănătate datorată potrivit legii;
b) suma neimpozabilă lunară de 1.050 lei.
(2) Suma neimpozabilă lunară de 1.050 lei se majorează cu 50 lei în fiecare an fiscal, începând cu drepturile aferente lunii ianuarie, până ce plafonul de venit neimpozabil ajunge la valoarea de 1.200 lei/lunar.
Reţinerea impozitului din venitul din pensii
Art. 101. - (1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul aferent acestui venit, de a-l reţine şi de a-l plăti la bugetul de stat, potrivit prevederilor prezentului articol.
(2) Impozitul se calculează prin aplicarea cotei de impunere de 16% asupra venitului impozabil lunar din pensii.
(3) Impozitul calculat se reţine la data efectuării plăţii pensiei şi se plătește la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei.
(4) Impozitul reţinut este impozit final al contribuabilului pentru veniturile din pensii.
(5) În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte prin împărţirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă pensia.
(6) Drepturile de pensie restante se defalcă pe lunile la care se referă, în vederea calculării impozitului datorat, reţinerii şi plății acestuia.
(7) Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul acestora, iar impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş.
(8) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, 115 impozitul se calculează asupra venitului impozabil lunar şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii şi se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.
(9) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii, sume reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflaţie stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive și irevocabile/hotărârilor judecătoreşti definitive și executorii, impozitul se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea cotei de 16% asupra venitului impozabil, impozitul reţinut fiind impozit final. Venitul impozabil din pensii se stabileşte prin deducerea din suma totală a contribuțiilor sociale obligatorii calculate, reținute și suportate de persoana fizică și a sumei neimpozabile lunare, stabilită potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii. Impozitul se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii şi se plătește până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit.
(10) Impozitul pe veniturile din pensii se reţine şi se plătește la bugetul de stat.
(11) Plătitorul de venituri din pensii este obligat să determine valoarea totală a impozitului anual pe veniturile din pensii, pentru fiecare contribuabil. Acordarea dreptului contribuabilului de a dispune asupra destinației unei sume din impozit.
Contributia de asigurari sociale de sanatate.
Art. 156.- Cotele de contribuţii de asigurări sociale de sănătate sunt următoarele:
a) 5,5% pentru contribuţia individuală;
b) 5,2% pentru contribuţia datorată de angajator.
Baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice cu venituri din pensii
Art. 160. - (1) Pentru persoanele fizice cu venituri din pensii baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă numai partea de venit care depăşeşte valoarea unui punct de pensie stabilit pentru anul fiscal respectiv.
(2) Pentru persoanele fizice preluate în plată de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii şi de către casele sectoriale de pensii, baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate o reprezintă cuantumul indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale.
(3) Pentru veniturile realizate începând cu data de 1 ianuarie 2017, în situaţia în care veniturile bază de calcul prevăzute la alin. (1) și (2) depășesc valoarea a de 5 ori câştigul salarial mediu brut prevăzut la art. 139 alin. (3), contribuţia individuală de asigurări sociale de sănătate se calculează în limita acestui plafon.