Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

In atentia militarilor pensionari ai CPS a MAI care au primit, in anul 2024, decizii de modificare a deciziilor de actualizare din 2017

$
0
0

 

Din procesul judecat la Tribunalul Tg. Jiu trebuie retinut ca mai intai se cere anularea ca ilegale a deciziilor de modificare de catre emitent a deciziilor de actualizare a pensiilor militare din anul 2017 si a deciziilor de recuperare a prejudiciului.

Competente pentru solutionarea cererilor de anulare sunt completele de asigurari sociale ale Tribunalelor. Subsecvent cererii de anulare se solicita si suspendarea aplicarii deciziilor de recuperare a prejudiciului.

Contrar celor sustinute de CPS a MAI in intampinarea depusa la dosar, data de la care a luat cunostinta sau trebuia sa ia cunostinta de producerea prejudiciului este data la care Curtea de Conturi a comunicat Decizia nr. 5 din octombrie 2020. Aceasta este relevanta pentru curgerea termenului de prescriptie pentru emiterea unor decizii de revizuire a actualizarilor din anul 2017, in baza art. 65 din L 223/2015. 

Emitentul unui act administrativ nominal nu-l mai poate revoca, modifica sau anula daca actul administrativ a intrat in circuitul civil.

Or, CPS a MAI  emis in iunie 2024 decizii de actualizare cu aplicare retroactiva din 30 iunie 2017, decizii  anulabile prin instanta ca ilegale..

*************************


Încheiere finală (dezinvestire) din 14.08.2024 pronunțată de Tribunalul Gorj, cod RJ g824e878d (https://www.rejust.ro/juris/g824e878d)

   
Cod ECLI Cod operator 2443 Dosar nr. ####/95/2024 R O M Â N I A TRIBUNALUL #### SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL ÎNCHEIERE Şedinţa publică din 14 ###### 2024 Completul compus din: PREŞEDINTE ######## ####### ######## Grefier ####### ####### Pe rol fiind judecarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul ###### #######, în contradictoriu cu pârâta #### de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, având ca obiect suspendare executare act administrativ. La apelul nominal făcut în şedinţa publică au lipsit părţile. Procedura de citare legal îndeplinită. S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat că a fost stadiul procesual al cauzei este fondul, cauza fiind la primul termen de judecată, reclamantul timbrând cererea de chemare în judecată cu suma de 20 lei, conform dispoziţiilor legale, iar în cadrul procedurii prealabile, pârâta a formulat întâmpinare. Tribunalul invocă din oficiu excepţia de necompetenţă materială procesuală a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului #### şi reţine cauza în pronunţare din perspectiva excepţiei invocate. TRIBUNALUL Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului #### - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 26.07.2024 sub nr. ####/95/2024, reclamantul ###### #######, în contradictoriu cu pârâta #### de Pensii Sectorială a Ministerul Afacerilor Interne, a formulat cerere prin care a solicitat să se dispună, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată suspendarea executării Deciziei nr. ##########.06.2024 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat emisă de #### de Pensii Sectorială a M.A.I. prin care s-a constituit în sarcina sa un debit în cuantum de 16818 lei având în vedere următoarele motive: În fapt, în anul 2020, pârâta #### de Pensii Sectorială a M.A.I. a fost suspusă unui control al Curții de Conturi, fiind încheiat raportul nr. ##########.09.2020, transpus prin Decizia nr. XII/5/2020, urmare cărora au fost recalculate pensiile anumitor categorii de militari începând cu data de 30.06 2017, instituția pârâtă a emis în acest sens, decizia nr. ####### la data de 26.06.2024 constituind în sarcina reclamantului un debit un cuantum de 16.818 lei drepturi de pensie încasate necuvenit în perioada iunie 2017-iunie 2024. A precizat reclamantul că a formulat contestație împotriva deciziei nr. ####### la data de 26.06.2024 în temeiul art. 97 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. A considerat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/204, modificată şi completată pentru suspendarea executării actului administrativ. ##### specială cuprinsă în art. 14 din Legea nr. 554/2004 statornicește două condiții, care trebuie îndeplinite și analizate cumulativ, pentru ca persoana vătămată să poată cere și obține suspendarea actului administrativ, până la soluționarea definitivă a cauzei (asupra cererii având ca obiect anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată -art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004) cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente. În conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. 1 t din Legea nr. 554/2004. constituie cazuri bine justificate împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. 1 lit. ș din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă este definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil (cazul său) sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu existenţa unui caz bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă a actului administrativ atacat, fiindcă o astfel de cerință si o astfel de interpretare ar echivala cu prejudecarea fondului cauzei analiză pe care instanța nu are abilitarea să o realizeze în cadrul unei cereri având ca obiect suspendarea executării actului administrativ atacat Secția de contencios administrativ și fiscal Decizia nr. ####/23 septembrie 2008). Ca urmare, instanța poate acorda măsura suspendării executării unui act administrativ: în raport cu ansamblul circumstanțelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave (raportat la cuantumul sumei în discuție și la specificul activității reclamantului, executarea silită putând genera dificultăți reale în executarea propriilor obligații, ducând la sistarea serviciilor, precum și la grave probleme sociale), dificil de reparat și când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia (ÎC.C.J., Secția de contencios administrativ și fiscal - Decizia nr. ####/14 aprilie 2009)”. Cu privire la condiția cazului bine justificat, arăt că prin contestația formulată în calea administrativă am invocat aspecte care vizează nelegalitatea Deciziei nr. ##########.06.2024 relevând în mod concret argumente ce sunt de natură, cel puțin, a pune în discuție legalitatea deciziei. Nelegalitățile invocate derivă din nerespectarea flagrantă de către emitentul actului administrativ atacat a unor texte de lege imperative, în special în ceea ce privește prescripția dreptului de a solicita restituirea sumelor ce mi-au fost acordate de către instituția pârâta, precum şi chestiuni care țin de modalitatea de calcul a sumelor imputate. De altfel, Înalta ##### de Casație şi Justiție a hotărât că, în cazul soluționării unei cereri de suspendare a administrativ dacă se constată existenta cazului bine justificat „judecătorul nu este obligat să prezinte probe în acest sens, ci doar împrejurări de fapt sau de drept care să creeze o îndoială puternică asupra legalității actului administrativ. Jurisprudența CJUE în materie reprezintă O asemenea împrejurare. Deciziei nr. ##########.06.2024 privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militara de stat emisă de #### de Pensii Sectorială a M.A.I. apare ca nelegală fiind emisă cu încălcarea dispozițiilor legale astfel cum succint vom arăta în continuare. Conform actelor emise de chiar intimată, astfel cum rezultă şi din lecturarea Deciziei, pârâta a avut în vedere următoarele: Curtea de Conturi a României, cu ocazia desfășurării misiunii de audit financiar la #### Sectorială de Pensii a constatat acordarea nelegală a unor drepturi de pensie ca urmare a actualizării pensiilor începând cu data de 30.06.2017, cu depășirea plafonului de 85% stabilit prin art. 30 din Legea nr. 223/2015. Termenul de realizare al măsurii dispuse de Curtea de Conturi este data de 31.03.2021, executorie la acea dată, entitatea auditată fiind obligată să comunice Curții de Conturi stadiul implementării recomandărilor, conform termenelor stabilite, În 30 de zile calendaristice de la expirarea acestora, potrivit Regulamentului de organizare şi funcționare al Curții de Conturi. A arătat reclamantul că la data de 15.07.2024, a primit decizia nr. ##########.06.2024 privind recuperarea sumei încasate necuvenit în cuantum de 16818 lei pentru perioada iunie 2017-iunie 2024. Potrivit art. 2517 Cod civil „Termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen. „Acțiunea în restituire este o acțiune de regulă personală, ea se prescrie în termenul general de prescripție extinctivă. de 3 ani, astfel că, în cauză nu poate fi vorba despre perioada ######### așa cum a susţinut pârâta prin decizia emisă. Pe de altă parte, Decizia nr. ##########.06.2024 nu putea viza perioada iunie 2021— iunie 2024, ca urmare a desfășurării misiunii de audit şi a constatărilor Curții de Conturi care s-a desfășurat în anul 2020. În conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. b) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat stipulează principiul egalității, potrivit căruia asigură tuturor participanților la sistemul de pensii militare de stat un tratament nediscriminatoriu între persoanele aflate în aceeași situatie juridică, în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege”. #### clar faptul că toți pensionarii militari, care au același grad și au îndeplinit aceeași funcție, indiferent de data pensionării, beneficiază la calculul pensiei de aceleași elemente salariale, ca număr, procentaj și cuantum. În întreg sistemul de pensii de serviciu din ####### și în sistemul pensiilor militare/de serviciu/ocupaționale din țările membre UE și #### pensia este stabilită și în permanentă actualizată procentual la solda/salariul persoanei în activitate care îndeplinește aceeași funcție pe care a îndeplinit-o pensionarul în cauză, acesta fiind un principiu nediscriminatoriu, întocmai respectat. Mai mult decât atât, într-un sistem organizat și bine ierarhizat cum este cel militar, în care gradul militar este esențial este inadmisibil să se creeze discriminări între persoane care dețin același grad și au îndeplinit aceeași funcție. La grad, funcție și vechime egale competențele, atribuțiile. responsabilitățile riscurile și privațiunile au fost egale și pensia trebuie să fie egală. Recalcularea pensiei reclamantului pe baza unor elemente salariale incomplete și diminuate în raport cu situația la zi, constituie o încălcare a principiului egalității și creează o evidentă discriminare în raport cu cei cărora li se stabilește dreptul la pensie pe baza elementelor salariale și ale cuantumurilor acestora la zi. În temeiul prevederilor articolelor mai sus menționate, Curtea Constituțională s-a pronunțat constant prin deciziile sale, privind încălcarea principiilor egalității și neretroactivității legii în situații similare. Astfel, prin Deciziile nr. 88 și 89 din 01.06.1999, publicate în M.Of. al României Partea I nr. 322 și 325 din 1999, Curtea a decis că dispozițiile art. 103 alin. (5) din Legea nr. 92/1992 privind organizarea judecătorească sunt neconstituționale în măsura în care nu asigură și magistraților pensionați anterior datei intrării în vigoare a Legii ######### de modificare și completare a Legii nr. 92/1992, actualizarea pensiei în raport cu nivelul salariilor de bază ale magistraților în activitate. De asemenea, Înalta ##### de Casație și Justiție a României, prin Decizia nr. ####/2005, publicată în M. Of. al României nr. 1072/29.10.2005. a decis că: în compunerea salariului de bază al personalului didactic intră și unele sporuri reglementate ulterior apariției Legii nr. 128/1997, așa cum au fost adoptate prin O.U.G. nr. 123/2003, aprobată prin Legea nr. 164/2004. Parlamentul României, prin art. 72 pct. 2 din Legea nr. 218/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 100/2008 a dispus ca de sporul de vechime în muncă să beneficieze și pensionarii care nu beneficiau la data pensionării de condițiile grupelor de muncă I sau II, întrucât aceste sporuri nu erau reglementate: „asiguraţii care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupe superioare, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum și cei care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale sau deosebite, potrivit legislației în vigoare după această dată, beneficiază de majorarea punctajelor realizate în perioada respectivă”. Așadar, pensionarii militari care, la recalculare pensiei, nu beneficiază la zi de elementele salariale ale funcției îndeplinite, trebuie să beneficieze de aceste elemente. cu atât mai mult cu cât Legea nr. 223/2015 prin art. 28 și art. 60 reglementează actualizarea pensiilor. Totodată, a menţionat reclamantul că neacordarea acestui drept este o acțiune profund abuzivă de încălcare a dreptului său de proprietate. Dreptul de proprietate asupra pensiei sale este protejat în același timp prin mai multe documente internaționale la care ####### este parte. În acest sens, reclamantul a invocat: Art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa. Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”. Art. 10 din Tratatul privind constituirea Comunității Europene membre iau toate măsurile generale sau speciale necesare pentru a asigura îndeplinirea obligaţiilor care decurg din prezentul tratat sau care rezultă din actele instituțiilor Comunității. Statele membre facilitează Comunității îndeplinirea misiunii sale. Statele membre se abțin să ia măsuri care ar pune în pericol realizarea scopului prezentului tratat”. Art. 6 alin. (l) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene: „Uniunea recunoaște drepturile, libertățile și principiile prevăzute în #### Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene din 7 decembrie 2000. astfel cum a fost adoptată la 12 decembrie 2007, la Strasbourg, care are aceiași valoare juridică cu cea a tratatelor”. În mod constant prin deciziile sale Curtea Constituțională a României stabilește că dreptul la pensie este un drept câștigat, preconstituit individul fiind obligat prin lege să contribuie la bugetul de asigurări â sociale și corelativ se naște și obligația statului să îi plătească pensia. Astfel: ######## care a plătit contribuția este îndreptățita să primească o pensie calculată conform prevederilor legale” (Decizia nr. ### din 28 noiembrie 2006). În speța de față este vorba de mult mai mult - de confiscarea cuantumului pensiei stabilit potrivit dispozițiilor legale. Totodată, este limpede faptul că și în acest caz a fost încălcat principiul dreptului câștigat și dreptul de proprietate al subsemnatului, nerespectându-se prevederile actelor normative și ale documentelor internaționale ce au fost prezentate mai sus. #### de Pensii Sectorială are prerogative și competente clare în ceea ce privește plata, încetarea, sistarea și repunerea în plată a prestațiilor bănești datorate cu titlu pensii lunare, și evident a eventualei recuperări a sumelor apreciate ca fiind plătite nejustificat, astfel încât, reclamantul a apreciat că nu se poate reţine atitudinea sa culpabilă, în ceea ce privește condițiile de stabilire și plată a pensiei lunare, nici în cea ce privește stabilirea și poprirea sarcinilor fiscale, intimata având obligații și competente exclusiv atribuite în această materie, trebuind a face corecta apreciere și valorificare atât a înscrisurilor aflate la dosarul de pensie, cât și a legislației aplicabilă contestatorul neputând interveni în acest sens. A apreciat reclamantul că pot fi sancționate și circumscrise răspunderii civile delictuale, numai faptele care cauzează altuia un prejudiciu, fiind obligat cel din cauza căruia s-a ocazionat a-l repara, ori în speța de faţă nu pot fi responsabil pecuniar pentru fapta altuia, decât pentru eventuala faptă proprie, neputând a răspunde pentru neglijența sau imprudenţa unui terț, respectiv a unui prepus al intimatei. În susținerea celor menționate, reclamantul a solicitat a se avea în vedere hotărârea Cakarević v. Croația, unde s-a reținut faptul că o persoană nu poate fi obligată să restituie banii primiți de la stat din greșeala autorităților, iar persoana în cauză nu poate fi obligată să restituie banii pe care i-a primit în plus, deoarece persoana care a beneficiat de acești bani nu este responsabilă de greșeala lor. Analizând cauza, s-a reținut că beneficiarul plătii îndemnizației lunare, nu este vinovat, întrucât nu a încercat să inducă în eroare autoritățile pentru a primi mai mulți bani decât trebuia. În plus, cât timp autoritățile iau acordat plățile efectuate succesiv, femeia era îndreptățită să creadă că banii pe care îi primește i se cuvin, iar prin acțiunea de restituire a sumelor plătite acesteia, au pus o povară individuală excesivă asupra ei. Instanța a considerat că autoritățile erau responsabile să verifice toate elementele necesare plății și/sau încetării acesteia, iar faptul că aceasta a primit bani timp de trei ani în plus faţă de perioada stabilită este exclusiv culpa autorităților. De asemenea, încercând să recupereze banii oferiți din greșeală, autoritățile au încălcat dreptul de proprietate al femeii. Aceeași instanță europeană a reţinut că persoanele ar trebui să fie îndreptățite să se bazeze pe valabilitatea unei decizii administrative definitive în favoarea lor și pe măsurile implementate luate deja în realizarea acesteia, cu condiția ca nici beneficiarul și nici o altă persoană să nu fi contribuit din numele său la implementarea unei astfel de decizii luate sau implementate în mod greșit. Astfel, deși deciziile administrative ar putea face obiectul unei revocări pentru viitor (ex nune), trebuia recunoscută legitimă așteptarea care să nu fie pusă la îndoială în mod retroactiv (ex tunc), cu excepția cazului în care existau motive opuse care cântăresc mai greu pentru realizarea interesului general sau interesul terților. în aceste condiții, decizia de debit, nu poate produce consecințe juridice, neexistând raport cauzal între o eventuală atitudine comisiv-culpabilă a reclamantului, dată de modalitatea de stabilire și punere în plată a deciziei de imputare și nici în cea ce privește elementele uzitate la determinarea valorii pecuniare imputată exclusiv de către intimată, iar în aceste condiții decizia de debit este rămasă astfel fără suport și justificare faptică, juridică și pecuniară. Decizia Curții de Conturi a fost contestată în instanţă de către #### Sectorială de Pensii şi formează obiectul dosarului nr. ####/2/2020, iar cuantumul deciziei este incorect calculat având în vedere că este inclusă şi perioada prescrisă. Toate aceste considerente, a apreciat reclamantul că se circumscriu cazului bine justificat astfel cum este prevăzut de norma legală, în special cu privire la imputarea unor sume prescrise, pe de o parte, precum şi a unor sume care nu sunt certe, lichide şi exigibile, decizia Curţii de Conturi fiind contestat de intimată şi poate pentru aceleaşi motive invocate şi de către reclamant, chestiune care reprezintă o încălcare gravă principiilor generale de drept, dar și o încălcare a normelor privind dreptul la proprietate, așa cum sunt ele reglementate de dispozițiile incidente. În ceea ce privește a doua condiție, paguba iminentă, a considerat reclamantul că îndeplinirea acesteia este evidentă de moment ce pârâta a dispus deja reţinerea sumelor cu titlu de pensie militară de stat începând cu luna iunie 2024 calculate eronat. Nu în rând, suspendarea executării actului administrativ unilateral, a considerat reclamantul că este în deplin acord cu S. nr. R(89)8 adoptată la data de 13 septembrie de Comitetul de Miniștri din cadrul Consiliului Europei, referitoare la protecția jurisdicțională provizorie în materia administrativă. #### de dorit să fie asigurată persoanelor o protecție jurisdicțională provizorie, actul atacat fiind de natură a afecta drepturile, libertățile și interesele persoanelor. Executarea imediată şi integrală a actelor administrative contestate sau susceptibile de a fi contestate poate în circumstanțele date să cauzeze un prejudiciu ireparabil şi pe care echitatea îl impune ca fiind de evitat în măsura posibilului. La nivel european, actul administrativ este privit ca orice măsură sau decizie de ordin individual luată în exercitarea puterii publice și de natură a produce efecte directe asupra drepturilor, libertăților sau intereselor persoanelor. În acest context, recomandarea anterior citată, pe deplin aplicabilă României membru al Consiliului Europei arată că instanțele chemate să decidă măsuri de protecție provizorie vor ține cont de ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente, asemenea măsuri putând fi acordate mai ales atunci când executarea actului administrativ este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat și când există un argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului administrativ, toate aceste condiții fiind îndeplinite în prezenta cauză. Trebuie subliniat că suspendarea executării actelor administrative este o garanție a asigurării legalității, aceasta având efecte temporare, până la judecarea pe fond a cauzei, efecte temporare care pot avea însă consecințe definitive asupra subscrisei care se află sub directa aplicare a dispozițiilor actului sancționator. În același sens, și Înalta ##### de Casație și justiție, prin Decizia cu nr. 5535 din 22.11.2011, a apreciat că măsura suspendării are caracter de protecție împotriva eventualelor abuzuri sau excesului de putere pe care îl pot săvârși autoritățile în raport cu alte persoane fizice sau juridice considerate a fi persoane vătămate. Jurisprudența europeană în materie este constantă în a aprecia că cerința cazului bine justificat este îndeplinită chiar și atunci când se relevă existența „cel puțin a unei dispute serioase cu privire la corectitudinea fundamentului legal al deciziei atacate”. Soluția suspendării executării deciziei se circumscrie noţiunii de protecție provizorie corespunzătoare, indispensabilă raportare la nelegalitatea și netemeinicia vădită a acesteia și de încălcările grave ale legislației cu privire la imputarea drepturilor de natura pensiilor militare. În dovedirea celor susținute, reclamantul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri. În drept, reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe dispozițiile art. 14 Legea nr. 554/2004 rap. la dispozițiile Legii nr. 228/2015. În dovedire, reclamantul a depus în dublu exemplar, unul pentru instanța și unul pentru comunicare, Decizia nr. ##########.06.2024 emisă de #### de Pensii Sectorială a M.A.I. şi dovada formulării contestației. În temeiul art. 105 din Legea nr. 223/2015 privind militare de stat „Cererile în faţa oricăror organe sau instanțe, precum și toate actele procedurale în legătură cu litigiile, având ca obiect drepturi ori obligații de pensii militare de stat sau de asigurări sociale, sunt scutite de taxă de timbru”, raportat la art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 802013 privind taxele judiciare de timbru, a apreciat reclamantul că cererea sa este scutită de plata taxei de timbru, în situţia în care se va aprecia că se impune achitarea acesteia, solicitând să fie citat cu această menţiune. În temeiul art. 411 alin. 1, pct. 2 din Cod de procedură civilă, reclamantul a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa sa.

La data de 12.08.2024, pârâta #### de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în temeiul dispozițiilor art. 205 C. proc. civ., a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de ###### ####### prin care a arătat următorele:
1)Cu titlu preliminar pârâta a învederat instanței de judecată, faptul că, prin cererea înregistrată la data de 07.12.2020 sub nr. ####/2/2020 pe rolul Curții de Apel București, astfel cum a fost modificată la data de 14.01.2021, #### de Pensii Sectorială a M.A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României: suspendarea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a raportului de control nr. 4263501 din 25.09.2020, emise de Departamentul XII din cadrul Curții de Conturi a României; anularea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a raportului de control nr. 4263501 din 25.09.2020, emise de Departamentul XII din cadrul Curții de Conturi a României.
Prin Sentința civilă nr. ### din 19 aprilie 2024 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins cererea formulată de instituția noastră, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată. Totodată, precizăm faptul că până la data prezentei nu a fost comunicată Casei de Pensii Sectorială a M.A.I. sentința civilă menționată mai sus, instituția noastră observând hotărârea luată de instanța de judecată, în urma consultării portalului instanței de judecată.
II. Pe fondul cauzei, pârâta a apreciat că, cererea de suspendare a executării actului administrativ, respectiv decizia de recuperarea a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat formulată de reclamant este neîntemeiată și nefondată pentru următoarele motive:
Prin cererea adresată Tribunalului Constanța înregistrată sub nr. ####/118/2024 reclamantul a solicitat în contradictoriu instituția pârâtă, suspendarea executării actului administrativ reprezentat de titlul executoriu nr. ##########.06.2024, respectiv decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat.
Cu privire la speța dedusă judecății, a considerat pârâta că nu se poate realiza o soluționare corectă a prezentei cauze fără a prezenta, cronologic, evoluția situației de fapt și de drept a metodologiei de calcul în determinarea cuantumului pensiei militare actualizate prin aplicarea prevederilor art. 60 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, pentru data de referință 30.06.2017 și până în prezent, tocmai pentru a putea justifica rațiunea emiterii deciziei contestate, de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat.
Prin Raportul de control încheiat în urma acțiunii desfășurate la #### de Pensii Sectorială a M.A.I., înregistrat la Curtea de Conturi sub nr. ##########.09.2020 și la entitatea verificată sub nr. 136290/29.09.2020, s-a reținut acordarea nelegală a unor drepturi de pensie ca urmare a actualizării pensiilor la 30.06.2017, cu depășirea plafonului de 85% stabilit prin art. 30 din Legea nr. 223/2015.
Din analiza modului de aplicare a prevederilor art. 30 și 60 din Legea ######## pentru data de referință 30.06.2017, echipa de control a constatat că #### de Pensii Sectorială a M.A.I. a emis decizii de actualizare a pensiilor militare, la finalul cărora este înscris în mod distinct „Total pensie militară de stat actualizată” incluzând cuantumul majorării de 5% acordate în anul 2016, fără ca acest ultim element să fi fost inclus în calculul pensiei actualizate plafonate la 85% din baza de calcul, conform art. 30 din Legea nr. 223/2015.
Majorarea (indexarea) din anul 2016 a fost adăugată ca element final în buletinele de calcul aferente actualizării pensiilor la 30.06.2017, chiar după adăugarea componentei OMM/SOSP, situație care a condus la acordarea unor drepturi de pensie peste nivelul maxim de 85% din baza de calcul, cu încălcarea art. 30 din Legea nr. 223/2015.
În consecință, Curtea de Conturi a României a constatat că prin algoritmul de calcul utilizat de #### de Pensii Sectorială a M.A.I., respectiv prin adăugarea echivalentului valoric al indexării din anul 2016 peste cuantumul pensiei actualizate plafonate la 30.06.2017, în unele cazuri s-au calculat și acordat nelegal drepturi de pensie peste plafonul de 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28 din lege.
Curtea de Conturi a României a constatat că au fost încălcate prevederile art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat: „Pensia stabilită, recalculată și actualizată în condițiile prezentei lesi nu poate fi mai mare decât 85% din baza de calcul prevăzută la art. 28”.
Astfel, prin cererea înregistrată la data de 07.12.2020 sub nr. ####/2/2020, #### de Pensii Sectorială a M.A.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a raportului de control nr. 4263501 din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României - Departamentul XII.
La data de 14.01.2021, reclamanta #### de Pensii Sectorială a M.A.I. a formulat, în temeiul art. 204 C.civ., cerere de modificare a acțiunii prin care a modificat petitul cererii principale, solicitând: suspendarea deciziei nr. XII/5/22. IO. 2020 și a raportului de control nr. 4263501 din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII; anularea deciziei nr. XII/5/22.10.2020 și a raportului de control nr. 4263501 din 25.09.2020, emise de către Curtea de Conturi a României -Departamentul XII, temeiul legal pentru cererea de suspendare fiind art. 15 din Legea nr. 554/2004, iar temeiul legal pentru capătul de cerere privind anularea actelor administrative fiind art. 8 și următoarele din aceeași lege.
Prin Sentința civilă nr. ### din 16 martie 2021 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis excepția inadmisibilității, respingându-se cererea, astfel cum a fost modificată de reclamanta #### de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca inadmisibilă.
Ca urmare a exercitării căii de atac împotriva Sentinței civile menționate mai sus, de către #### de Pensii Sectorială a M.A.I., prin Decizia civilă nr. #### din 12 septembrie 2023 a Înaltei ##### de Casație și Justiție - Secția de Contencios Administrativ și Fiscal s-a admis recursul formulat de reclamanta #### de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, împotriva Sentinței civile nr. ### din 16 martie 2021 pronunțate de Curții de Apel București - Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, Înalta ##### de Casație și Justiție casând în parte sentința civilă atacată și trimițând cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea acțiunii în anulare.
Ulterior, prin Sentința civilă nr. ### din 19 aprilie 2024 a Curții de Apel București Secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, s-a respins cererea formulată de instituția noastră, astfel cum a fost modificată, ca neîntemeiată.
Totodată, a precizat pârâta faptul că, în anul 2022 Curtea de Conturi a României a desfășurat la nivelul Casei de Pensii Sectorială a M.A.I. acțiunea de follow-up care a fost concretizată prin raportul nr. 18178/15.02.2022 emis de către Departamentul XI.
De asemenea, a menționat pârâta faptul că, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, la recomandările Curții de Conturi a României - Departamentul XI — Direcția 2, formulate în urma misiunii de audit, a fost aprobat de către ordonatorul principal de credite Planul de măsuri pentru implementarea recomandărilor consemnate în proiectul Scrisorii către management nr. 67011 comunicată în data de 05.10.2023, potrivit căruia până la data de 30.06.2024 este stabilită măsura de implementare a deciziei nr. XII/5/22.10.2020, după cum urmează:
#### de Pensii Sectorială a M.A.I. cu sprijinul Direcției Generale Juridice va asigura implementarea măsurilor dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 și va asigura înregistrarea în contabilitate a rezultatului acestora — termen 30.06.2024”.
Ulterior, prin Raportul de follow-up al Curții de Conturi a României - Departamentul XI cu privire la măsurile dispuse prin Decizia nr. XII/5/22.10.2020 la #### de Pensii Sectorială a M.A.I., aprobat prin HP nr. 278/29.03.2024, a constata că măsura nr. 1 din Decizia nr. XII/5/22.10.2020 nu a fost implementată.
În consecință, în considerarea celor expuse mai sus, #### de Pensii Sectorială a M.A.I. a implementat măsura nr. 1 din Decizia nr. XII/5/22.10.2020, prin:
1. Corectarea metodologiei de calcul utilizată pentru actualizarea pensiilor la data de 30.06.2017, respectiv determinarea în baza art. 60 din lege a cuantumului pensiei militare la 30.06.2017, cu respectarea următoarelor principii:
i) Actualizarea pensiei în anul 2017, conform art. 60 alin. (l) din Legea nr. 223/2015, constituie procesul de majorare a pensiei ca urmare a creșterii soldei de funcție, respectiv translatarea în cuantumul pensiei a creșterii salariale de la personalul activ, având ca punct de plecare cuantumul pensiei în plată la momentul respectiv, inclusiv indexarea/majorarea din anul 2016; ii) începând cu data de 30.06.2017, pensiile militare la care sunt incidente prevederile art. 60 din lege trebuie să aibă în componență indexarea/majorarea de 5% acordată în 2016, la care se adaugă fie indexarea de 5,25% acordată în anul 2017, fie actualizarea soldei de funcție cu 15% acordată de la 30.06.2017, astfel cum prevede art.60 alin. (3) din Legea nr. 223/2015; iii) Actualizarea pensiilor, în condițiile menționate mai sus, se realizează cu încadrarea în procentul de 85% din baza de calcul, conform art. 30 din Legea nr. 223/2015.
2. Dispunerea măsurilor prevăzute de lege pentru recuperarea fondurilor publice utilizate nelegal ca urmare a actualizării eronate a pensiilor la data de 30.06.2017.
Astfel, în urma emiterii noii decizii de pensie în cazul reclamantului în acord cu cele precizate mai sus, cu aplicabilitate din 30.06.2017, s-a constatat că pensia actualizată conform metodologiei de calcul a Curții de Conturi a României, este mai mică decât pensia militară de stat aflată în plată la 30.06.2017, actualizată conform metodologiei Casei de Pensii Sectorială a M.A.I., drept pentru care a fost emisă decizia contestată, de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat.
Cu privire la cererea formulată de reclamant privind suspendarea executării actului administrativ reprezentat de titlul executoriu nr. ##########.06.2024, respectiv decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat, apreciem că, cererea acestuia este inadmisibilă, prin prisma faptului că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.
A făcut referire la dispoziţiile art. 14 alin. 1 şi 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi a precizat că atât cazul bine justificat cât și iminența pagubei trebuie analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de reclamant, pentru a se putea oferi indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube dificil de reparat.
În privința condiției cazului bine justificat, Înalta ##### de Casație și Justiție a statuat în mod constant în jurisprudența sa faptul că, pentru constatarea îndeplinirii acestei condiții, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
Se consideră că existența cazului bine justificat presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, aceasta să fie evidentă, fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.
Nu orice dubiu în privința legalității unui act administrativ demonstrează îndeplinirea „cazului bine justificat”, ci dimpotrivă, au această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate spre exemplu de întemeierea actului pe texte legale abrogate ori neconstituționale, de nemotivarea acestuia ori de emiterea lui de către un organ necompetent.
Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în „indici de nelegalitate” și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor motive de nelegalitate.
Totodată, a apreciat că îndoiala serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ trebuie să rezulte din raportarea motivelor invocate de reclamant în susținerea cererii de chemare în judecată, la cuprinsul actului administrativ contestat.
În prezenta cauză, actul administrativ atacat a fost emis de către instituția pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 114 alin. (l) și alin. (2) din legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și având în vedere aspectele rezultate în urma verificării modului de calcul a drepturilor de pensie militară de care reclamantul beneficiază, conform raportului Curții de Conturi a României nr. ##########.09.2020, transpus în Decizia XII/5/2020, în limitele competențelor instituite prin aceste norme legale.
Mai mult decât atât, prin emiterea deciziei contestate instituția noastră a urmărit punerea în acord a cuantumului pensiei cu dispozițiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei, conform metodologiei de calcul a Curții de Conturi a României, stabilită prin Decizia XII/5/2020.
Prin urmare, nu se poate vorbi despre afectarea retroactivă a unui „drept câștigat”, de vreme ce, așa cum preciza Curtea Constituțională prin Decizia nr. ### din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, de acest atribut se bucură doar ”cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivităţii”, nu cuantumul pensiei aflate în plată, stabilit însă cu încălcarea dispozițiilor legale. Tot astfel, instanța de contencios constituțional a statuat că „sumele plătite cu titlu de contribuție la asigurările sociale nu reprezintă un depozit la termen și, prin urmare, nu pot da naștere vreunui drept de creanță asupra statului sau asupra fondurilor de asigurări sociale”, dar și că „protecția dreptului de proprietate privată nu se poate extinde asupra sumelor dobândite necuvenit”.
Astfel, pârâta a solicitat instanței să constate faptul că actul administrativ atacat este în acord cu cadrul normativ incident prezentat mai sus, iar prin normele legale invocate în cererea de suspendare, reclamantul nu a dovedit că s-a creat o îndoială serioasă în privința legalității, sens în care a apreciat pârâta că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat.
Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care vizează fondul actului care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare, în aceste condiții a apreciat că motivele invocate de reclamant reprezintă chestiuni care nu răstoarnă în mod evident aparența de legalitate a actului administrativ, astfel că, din analizarea acestora nu rezultă o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ, respectiv aspecte de vădită nelegalitate.
Referitor la îndeplinirea celei de-a doua condiții, respectiv prevenirea unei pagube iminente, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, precizăm că această analiză impune aprecierea condiției dintr-o dublă perspectivă: paguba trebuie să fie certă, actuală și exigibilă, precum și caracterul iminent al acesteia, iar din susținerile reclamantului nu a rezultat îndeplinirea acestei condiții, astfel, pe cale de consecință solicităm respingerea cererii formulate.
Suspendarea executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire i-ar produce reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului.
Simpla susținere potrivit căreia, reclamantul ar fi grav prejudiciat prin executarea deciziei, nu îndeplinește cerințele art. 14 alin. (l) din Legea 554/2004, nu este suficientă pentru a demonstra iminența producerii unei pagube, care ar trebui să constea într-o consecință a executării, iar nu să reprezinte chiar executarea actului atacat.
Executarea unei obligații bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate nu poate constitui prin ea însăși o pagubă, în sensul art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004
Într-adevăr, din punct de vedere economic, orice diminuare a patrimoniului este echivalentă cu o pagubă, dar din punct de vedere juridic, paguba este reprezentată doar de o diminuare ilicită a patrimoniului, însă prejudiciul rezultat ca urmare a executării actului administrativ în privința căruia se solicită suspendarea executării nu constituie prin el însuși un argument suficient pentru a se dispune măsura prevăzută de art. 14.
Așa cum s-a statuat, atât în doctrină, cât și în practica judecătorească, suspendarea reprezentând o situație de excepție, pericolul producerii unui prejudiciu imposibil sau greu de înlăturat nu poate fi dedus numai din posibilitatea demarării executării silite, întrucât caracterul executoriu este o trăsătură a acestuia. Pe de altă parte, iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, îndeplinirea acestei condiții presupunând administrarea de dovezi.
În concret, a arătat pârâta că se constată că reclamantul nu a arătat și justificat cum a apreciat că ar fi îndeplinită și cea de-a doua condiție a prevenirii unei pagube iminente, prin raportare la dispoz. art. 2 alin. (l) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prin prisma înscrisurilor și motivelor de care reclamantul înțelege să se folosească în susținerea cererii de suspendare, se reține că nu există argumente general valabile care creează cel puțin în această procedură, un dubiu cu privire la necesitatea suspendării actului administrativ atacat.
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că, aspectele prezentate reprezintă chestiuni litigioase referitoare la fondul raportului dedus judecății, ce ar putea fi cercetate doar în cadrul procedurii judiciare de anulare a actului contestat, deoarece presupun analiza și coroborarea probelor pentru stabilirea situației de fapt, pentru formarea convingerii instanței asupra temeiniciei motivelor de nelegalitate invocate. Astfel, pronunțarea cu privire la aceste motive în cadrul acestei proceduri echivalează cu o prejudecare a fondului cauzei, fapt nepermis de specificul instituției suspendării executării actului administrativ și de necesitatea evitării antepronunțării în cauză.
Concluzionând, pârâta a solicitat instanței să analizeze înscrisurile depuse în probațiune, care demonstrează întrunirea condițiilor prevăzute de art. art. 114 alin. (1) și alin. (2) din legea nr. 223/2015, cu modificările ulterioare, și evidențiem legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită, nefiind îndeplinită condiția cazului bine întemeiat, condiție cumulativ stipulată de prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ.
În subsidiar, în cazul respingerii excepției invocate, pârâta a solicitat instanței respingerea cererii de suspendare ca fiind neîntemeiată, având în vedere considerente expuse mai sus cu privire la situația de fapt și de drept ce a condus la emiterea deciziei privind recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat, în cazul reclamantului.
Cu privire la alegațiile reclamantului privind împlinirea termenului de prescripție, pârâta a învederat instanței următoarele:
În cadrul analizei situației expuse trebuie avut în vedere intervalul de timp în interiorul căruia urmează să fie valorificate anumite drepturi sau recuperate anumite prejudicii, respectiv termenul de prescripție în cadrul căruia Casei de Pensii Sectorială a M.A.I. poate acționa și recupera sumele încasate necuvenit de către pensionari.
În conformitate cu prevederile art. 2500 alin. (l) din Cod civil, dreptul material la acțiune se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Prescripția este, așadar, o sancțiune juridică îndreptată împotriva pasivității titularului unui drept subiectiv sau al unei situații juridice ocrotite de lege.
Conform alin. (2) al art. 2.500 C.civ., prin sintagma „drept la acțiune” se înțelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forței publice, să execute o anumită prestație, să respecte o anumită situație juridică sau să suporte orice altă sancțiune civilă, după caz.
Din interpretarea acestei prevederi rezultă că dreptul material la acțiune reprezintă facultatea titularului unui drept subiectiv de a se adresa organului de jurisdicție pentru a obține recunoașterea și valorificarea acelui drept printr-o hotărâre care să-i asigure executarea silită a obligației corelative de către debitorul ce i l-a încălcat sau i l-a contestat.
Astfel, în legislația, doctrina și practica națională, noțiunea de „prescripție” este sinonimă cu cea a „prescripției extinctive”, acestea având același conținut. De asemenea, termenul de prescripție extinctivă este intervalul de timp, stabilit de lege sau chiar de părți, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, sub sancțiunea stingerii dreptului material la acțiune.
Potrivit art. 2523 Cod Civil, prescripția extinctivă începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui.
Se observă că această regulă stabilește două momente alternative de la care prescripția poate începe să curgă, anume, un moment subiectiv, principal, constând în data la care titularul a cunoscut nașterea dreptului la acțiune, precum și un moment obiectiv, subsidiar, constând în data la care, după împrejurări, titularul trebuia să cunoască nașterea dreptului său la acțiune.
Or, raportat la cele de mai sus, #### de Pensii Sectorială a M.A.I. a cunoscut nașterea dreptului la acțiune la data emiterii deciziei de actualizarea pensiei militare de stat, conform metodologiei de calcul a Curții de Conturi a României, respectiv data de 25.06.2024.
În acest sens, din analiza cadrului legal incident, a doctrinei și a practicii în domeniu, #### de Pensii Sectorială a M.A.I. emite decizii de recuperare a sumelor încasate necuvenit pe întreaga perioadă pentru care s-a stabilit paguba, termenul de prescripție nefiind împlinit.
În subsidiar, în măsura în care se va trece peste apărările de mai sus, pârâta a învederat instanței faptul că, potrivit art. 2537 alin. (l) pct. 2 din Cod civil, prescripția se întrerupe: prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare.
Prin urmare, ca efect al promovării cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. ####/2/2020* , a fost întrerupt termenul de prescripție în ceea ce privește situația reclamantului privind debitul principal (recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat).
În contextul celor expuse mai sus, reiese în mod cert faptul că instituția pârâtă a procedat în mod corect și legal la emiterea Deciziei privind recuperarea sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat, respectând întocmai prevederile legale în vigoare și a metodologiei de calcul a Curții de Conturi a României, stabilită prin Decizia XII/5/2020.
#### de considerentele arătate, pârâta a solicitat respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ, respectiv decizia de recuperarea a sumelor încasate necuvenit cu titlu de pensie militară de stat formulată de reclamant, ca neîntemeiată și nefondată.
În drept, pârâta a invocat prevederile art. 205-208 Cod de procedură civilă.
În probațiune, în conformitate cu solicitarea dumneavoastră formulată în dosarul civil mai sus menționat, pârâta a comunicat în copie certificată pentru conformitate cu originalul, actul administrativ atacat, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza emiterii acesteia.
În conformitate art. 223 coroborat cu prevederile art. 411 alin. (1), pct. 2 din C. proc .civ. pârâta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa reprezentantului instituției.
În temeiul art. 451 C. pr. civ., pârâta a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul reţine următoarele: În conformitate cu dispozițiile art. 248 alin 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va analiza cu prioritate excepția de necompetență materială procesuală a Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului ####, excepție invocată din oficiu. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului #### - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal la data de 26.07.2024 sub dosar nr. ####/95/2024, reclamantul ###### #######, în contradictoriu cu pârâta #### de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. ##########.06.2024. Cererea de suspendare a fost formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, dispoziții legale potrivit cărora: „   (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile prevederilor art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoştinţă a conţinutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acţiunii în suspendare şi dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluţionat, instanţa învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare şi va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. #### suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept şi fără nicio formalitate.” Determinarea instanței competente să soluționeze cauza în primă instanță poate fi făcută doar raportat la obiectul si la cauza cererii de chemare în judecată, care au fost stabilite de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, în baza principiului disponibilitătii. Denumirea de către reclamant a cererii de chemare în judecată ca fiind „suspendare executare act administrativ” nu este de natură să determine competența de soluționare a cererii în primă instanță, dată fiind împrejurarea că normele generale de competentă în materie procesual civilă instituie criterii legate de obiectul cererilor si de calitatea părtilor pentru stabilirea instantei competente, iar nu criterii legate de denumirea dată de parte unei cereri. Mai mult, din interpretarea dispozițiilor legale menționate anterior rezultă că instanța competentă să soluționeze în primă instanță cererea de suspendare este instanța competentă să soluționeze în primă instanță cererea având ca obiect anularea totală sau parțială a actului atacat. Sub aspectul competenței primei instanțe în a soluționa cererea, tribunalul reține că reclamantul s-a adresat instanței de contencios administrativ cu o cerere prin care acesta urmărește valorificarea unor drepturi de asigurări sociale, obiectul acțiunii constituindu-l suspendarea executării unei decizii privind recuperarea sumelor presupus a fi încasate necuvenit, cu titlu de prestații de asigurări sociale( pensie militară de stat). Așadar, în condițiile în care reclamantul prin cererea de chemare în judecată urmărește soluționarea unui litigiu, susținând că i-a fost afectat dreptul la pensie, în ceea ce privește stabilirea competenței de soluționare a cauzei au întâietate regulile de procedură stabilite prin legile speciale, în acest sens fiind relevant şi conținutul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, teza finală. În conformitate cu dispozițiile art.100-102 din Legea nr. 223/2015, jurisdicția în sistemul pensiilor militare de stat se realizează prin tribunale şi curţi de apel, litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii soluționându-se în primă instanță de tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul. Conform art. 104 din acelaşi act normativ, prevederile acestei legi, referitoare la jurisdicţia în sistemul pensiilor militare de stat, se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă şi ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare( la data sesizării instanței această lege fiind abrogată prin Legea nr. 304/2022). Potrivit art. 95 pct. 4 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 40 alin 3 din Legea nr. 304/2022,competenţa de soluționare a litigiilor referitoare la drepturile de asigurări sociale ( inclusiv cele referitoare la cuantumul pensiei militare de serviciu) sunt de competența în primă instanță a tribunalului, prin secția sau completul specializat în soluționarea litigiilor de asigurări sociale. Pentru aceste considerente, instanța va admite excepţia necompetenței materiale procesuale a Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului ####, invocată din oficiu, şi, având în vedere caracterul absolut al competenţei materiale procesuale, faţă de dispoziţiile art. 129 alin. 2 pct. 2 din Codul procedură civilă, dar şi dispoziţiile art.132 alin.3 C.pr.civ și art. 136 alin. 1 C.pr.civ, va declina competența de soluţionare a cauzei în favoarea Secţiei Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului ####. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII DISPUNE: Admite excepţia necompetenţei materiale procesuale a Secţiei de Contencios Administrativ şi Fiscal din cadrul Tribunalului ####, invocată de instanță din oficiu. Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul ###### ####### domiciliat în Târgu-###, #### ######### ########## ### ###, având C.N.P. #############, în contradictoriu cu pârâta #### de Pensii Sectoriala a Ministerul Aferilor Interne, cu sediul Municipiul Bucureşti, #### ###### ########## ### #, sector 4, în favoarea Secţiei Conflicte Muncă şi Asigurări Sociale din cadrul Tribunalului ####. Fără cale de atac. Pronunţată la data de 14 ###### 2024, la Tribunalul ####, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.
Preşedinte,

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>