Comisia juridica era in intarziere cu acordarea avizului pentru proiectul de lege de aprobare a OUG nr. 26/2024 care a reglementat majorarea soldelor de grad la valorile din art. XI si a soldelor de funcție cu 30%. A depasit cu mult termenul acordat de Biroul permanent al Camerei.
Ordonanta a intrat in vigoare la data publicarii in MO, respectiv pe 25 03 2024. Majorarea efectiva a soldelor de functie s-a produs prin ordine speciale ale ordonatorilor de credite.
De remarcat finalul documentului intocmit, in care se precizeaza ca avizul a fost dat formei transmise de Biroul permanent, forma venita cu aprobare tacita de la Senat.
Comisia juridica nu avea competenta sa se pronunte si cu privire la amendamentul introdus de comisia raportoare, cea de aparare, ulterior repartizarii de catre Biroul permanent, prin care s-a propus ca majorarea soldei/salariului de grad sa se aplice permanent si pentru pensionarii militari.
Se asteapta acum Raportul celeilalte comisii raportoare, cea de finante, care este obligata sa se pronunte si cu privire la Raportul preliminar intocmit de Comisia de aparare, dupa care urmeaza dezbaterea in plen a proiectului Pl x 262/2024.