NOTA
Articolele XI și XII din acest proiect de lege adoptat de Senat nu modifică vreun articol din Legea nr. 223/2017, reglementările privind plafonul pensiilor de serviciu enumerate în art. XI și interdicția cumulului a două pensii speciale rămânând de sine stătătoare acestei legi, fără a fi afectate de eventualele vicii de neconstituționalitate ale modificărilor si completărilor Legii nr. 223/2017 prin OUG nr. 59/2017 sau art. 84 din OUG nr. 114/2018.
Declararea ca neconstituționale a OUG 59/2017, în ansamblul său, și a art. 84 din OUG nr. 114/2018 vor elimina modificările și completările aduse de acestea în art. 3 literele l) și m), art. 60 și 59, astfel încât aceste articole vor reveni la forma avută la 07 08 2017, data când a intrat în vigoare OUG nr. 59/2017.