O excelenta analiză în revista Foreign Affairs din SUA

Ce se întâmplă dacă războiul din Ucraina scăpa de sub control?

Cum să vă pregătiți pentru escaladarea neintenționată

Războiul din Ucraina va intra în curând în cea de-a șasea lună. Cu toate discuțiile despre trecerea Rusiei de linii roșii ale Occidentului cu conduita sa în război și despre trecerea de către Vest a liniilor roșii ale Rusiei cu asistența sa militară pentru Ucraina, adevăratele linii roșii nu au fost încă încălcate. La începutul războiului, ambele părți au stabilit un set de reguli invizibile - nerostite, dar totuși reale. Acestea includ acceptarea de către Rusia a livrărilor de arme grele aliate și a sprijinului de informații pentru Ucraina, dar nu și utilizarea trupelor occidentale. Și includ acceptarea cu reacție de către statele occidentale a războiului convențional rusesc în interiorul granițelor Ucrainei (cu cât sunt aceste țări să vadă Moscova învinsă), atâta timp cât conflictul nu duce la utilizarea armelor de distrugere în masă . Până acum, tAceste reguli invizibile au continuat să funcționeze, dovadă că nici președintele american Joe Biden, nici președintele rus Vladimir Putin nu își doresc un război mai larg.

Cu toate acestea, un război mai larg este cu siguranță posibil. Până la urmă, niciun mecanism internațional nu controlează conflictul. Națiunile Unite au fost periferice, iar Uniunea Europeană stă de o parte. Statele Unite nu sunt în măsură să pună capăt războiului în condițiile ei, și nici Rusia sau Ucraina. Discuțiile dintre Kiev și Moscova s-au întrerupt și, în ciuda eforturilor continue de deconflict, nu a existat nicio diplomație ruso-americană despre care să vorbim din 24 februarie, când a început războiul. Adăugați la aceasta dimensiunea și complexitatea conflictului, numărul de țări implicate și noile tehnologii utilizate, iar amestecul devine potențial toxic.

Dorința comună a lui Putin și a lui Biden de a evita un război mai larg nu este, prin urmare, nicio garanție că războiul se va reține. Un conflict poate scăpa de sub control chiar dacă niciuna dintre părți nu ia o decizie deliberată de a escalada sau de a folosi arme nucleare. Și, deși puțin probabil, un atac nuclear este încă în tărâmul posibilității , având în vedere capacitatea Rusiei și opacitatea doctrinei nucleare reale a Moscovei. Escaladarea accidentală poate fi, de fapt, și mai înfricoșătoare decât escaladarea deliberată, deoarece aceasta din urmă deține posibilitatea unei deescalări deliberate . La urma urmei, o traiectorie voită este mai ușor de inversat decât una care se deplasează înaintea propriei sale voințe.

Războiul Rece poate fi un ghid util pentru ceea ce se află peste orizont. Având în vedere durata acelui conflict și falibilitatea liderilor politici și militari de ambele părți, a fost remarcabil că confruntarea SUA-sovietică s-a încheiat pașnic. Dar în spatele miracolului strălucitor al supraviețuirii omenirii într-o era nucleară se află colțurile întunecate ale confruntării apropiate și escaladarea episodică care au caracterizat a doua jumătate a secolului XX. Războiul din Ucraina va urma probabil acest model – inclusiv faze în care confruntarea generală este bine gestionată, urmate de faze în care conflictul se intensifică brusc și anarhic. Factorii politici și diplomații de pe ambele maluri ale Atlanticului trebuie să se pregătească pentru acest scenariu și mai sârguincios decât se pregătesc pentru perspectiva escaladării intenționate. Ceața războiului, făcută mai groasă de viteza și lipsa de încredere a rețelelor sociale, este reală. Poate ascunde chiar și cele mai bune strategii.

LINII ROSII

Biden a fost explicit despre unde nu va merge în Ucraina. Nu va interveni direct. El nu va sancționa implicarea NATO în conflict. El nu va dicta Ucrainei obiective de război mai maximaliste (sau minimaliste) decât cele stabilite la Kiev. Și, deși Statele Unite furnizează cantități imense de echipamente Ucrainei, Biden a subliniat distincția dintre autoapărarea Ucrainei, față de care Washingtonul se angajează fără echivoc, și atacurile ucrainene asupra Rusiei însăși. Sprijinul militar pentru Ucraina este calibrat în acest sens. Biden vrea ca Ucraina să câștige în condițiile sale și pe teritoriul său. În mod clar, el nu dorește ca acest lucru să devină un război regional și chiar a folosit un articol de opinie New York Times pentru a comunica aceste obiective Moscovei.

Un conflict poate scăpa de sub control chiar dacă niciuna dintre părți nu ia o decizie deliberată de a escalada.

Putin a fost mai ambiguu, promițând „consecințe” pentru ajutorul militar aliat. Propaganda rusă susține în mod regulat avansuri asupra Berlinului sau atacuri nucleare asupra Londrei. Oricât de exagerat, astfel de mesaje creează un consens permisiv în cadrul Kremlinului și al societății ruse. În iunie, pe fondul unei dispute privind livrarea de mărfuri către Kaliningrad, o enclavă rusească separată de Rusia continentală, Putin a amenințat Lituania cu măsuri punitive nespecificate. Lituania este membră NATO, iar un atac rusesc ar declanșa un conflict militar direct. În altă parte, Putin ar putea proiecta sau exploata crizele din Balcani pentru a spori poziția Rusiei - organizând lovituri de stat, angajându-se în activități paramilitare sau lansând o invazie totală. Atacurile cibernetice majoreprivind infrastructura critică din Europa și Statele Unite constituie un alt risc. Dacă ar avea loc, Statele Unite și alții ar riposta probabil, începând un nou capitol în război.

O parte din ambiguitatea retorică a lui Putin este o farfurie. Nu-și poate permite un război mai larg. Deși probabil că Rusia are bani pentru a-și continua politica de schimbare a regimului în Ucraina, armata rusă are deficiențe uriașe de forță de muncă – o funcție a planului de război inițial ruinat al lui Putin. Orice conflict suplimentar, în special împotriva forțelor NATO bine echipate, ar agrava aceste probleme. Teoretic, deci, Putin și Biden se pot întâlni la jumătatea drumului. Din aceeași părere că nu doresc o conflagrație mai mare , ei au stimulente să respecte regulile invizibile ale războiului.

REDUX RĂZBOIUL RECE?

În aderarea la regulile invizibile, Putin și Biden au recaptat o importantă dinamică a Războiului Rece. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, Statele Unite și Uniunea Sovietică nu au convenit niciodată în mod oficial asupra modului de a lupta împotriva războaielor prin procură. Niciuna dintre părți, de exemplu, nu a stabilit reguli de bază pentru războiul din Coreea - primul conflict fierbinte al epocii Războiului Rece. În schimb, pe parcursul a aproape patru decenii, ambele părți și-au improvizat drumul către un sistem durabil de a face afaceri. Era permis: denunțarea reciprocă, competiția culturală și ideologică, spionajul, măsurile active precum campaniile de propagandă și dezinformare, urmărirea sferelor de influență, amestecul în politica internă a altor țări și sprijinul pentru adversarii celuilalt în pace și război. (de obicei îndulcit cu grade de negare plauzibilă).arme nucleare .

Se poate doar ghici regulile invizibile de astăzi. Pentru țările occidentale, cel mai important pare să fie ținerea soldaților în uniformă departe de război. Îndepărtându-se de eticheta Războiului Rece, Statele Unite au abandonat negarea plauzibilă pe care a cultivat-o în timp ce îi susțineau pe mujahedinii din Afganistan în lupta lor împotriva forțelor sovietice din anii 1980. În Ucraina, Washington și aliații săiau furnizat în mod deschis armatei ucrainene arme grele, pregătire militară în afara Ucrainei și schimb de informații pentru a identifica ținte. Rusia, la rândul ei, nu a vizat convoaiele de arme care se îndreptau spre Ucraina în timp ce acestea se află încă pe teritoriul NATO. Nici Rusia nu a perturbat fluxul constant al liderilor politici americani și aliați în Kiev, toți trebuie să călătorească printr-o țară aflată în război. Acest tip de reținere ar fi fost de neconceput în al Doilea Război Mondial, dar a fost tipic pentru Războiul Rece.

MERGI PE LINIE

Ce ar putea amenința regulile invizibile pe care le-au stabilit Statele Unite și Rusia? O posibilitate este purul accident. Celălalt este un ciclu de evenimente care „cere” escaladare. Cu siguranță, aceste posibilități pot converge și un singur accident ar putea fi pretextul pentru o spirală escalativă - așa cum a avut loc ocazional în timpul Războiului Rece.

Luați în considerare criza rachetelor din Cuba . Prea des celebrată ca un exemplu de răceală a președintelui american John F. Kennedy, confruntarea din 1962 dintre Moscova și Washington pe tema rachetelor nucleare sovietice din Cub aproape a culminat cu un dezastru . Premierul sovietic Nikita Hrușciov a exagerat; Președintele cubanez Fidel Castro a fost prea zelos; Kennedy a avut noroc într-o soluție viabilă - schimbând înlăturarea rachetelor americane din Turcia cu îndepărtarea rachetelor sovietice din Cuba. Singurul mecanism care a detensionat criza a fost capacitatea lui Hrușciov și Kennedy de a comunica și de a găsi un teren comun., un mecanism modest într-adevăr. Mai târziu, în 1983, într-o atmosferă de mare tensiune din Războiul Rece, Uniunea Sovietică a interpretat greșit exercițiul „Able Archer” al NATO – care simulează o escaladare a conflictului – ca pe un atac nuclear real și a fost aproape de a lansa o lovitură de răzbunare dezastruoasă. Încă o dată, regulile invizibile ale Războiului Rece au fost aproape de a funcționa defectuos. Poate că două astfel de cataclisme evitate nu este rău pentru un conflict de 40 de ani. Poate că sunt două prea multe.

Războiul din Ucraina este la fel de predispus la accidente. Astăzi, preocupările cad în mare parte din partea rusă. Regulile invizibile ale războiului pot fi pe deplin evidente pentru Putin, dar mai puțin pentru ofițerii săi de comandă, dintre care mulți se confruntă cu frustrarea eșecurilor pe câmpul de luptă , problemele cu echipamentele, forța de muncă inadecvată și o armată ucraineană.care a luptat cu pricepere și hotărâre. Aventurismul lor ar putea încuraja o lovitură aeriană sau cu rachete în afara Ucrainei, de exemplu, pentru a opri trecerea armelor în Ucraina. Acesta, desigur, ar fi un atac rusesc asupra unui stat membru NATO și nu pentru că Kremlinul a făcut direct o alegere riscantă. Riscul, desigur, este ca Washingtonul să interpreteze un astfel de atac drept escaladare dirijată de Kremlin. După ce și-a bazat întregul război pe prevaricare, Putin s-ar putea să nu aibă mijloace credibile de a schimba această interpretare și nici capacitatea sau dorința de a comunica o greșeală. Un război Rusia-NATO ar fi iminent.

Răbdarea studiată și calmul pot împiedica conflictul din Ucraina să scape de sub control.

Un studiu de caz instructiv în interpretare și reacție vine din 2014. În iulie a acelui an, separatiștii controlați de ruși din estul Ucrainei au doborât o aeronavă civilă , zborul Malaysian Airlines MH17, cu o rachetă sol-aer Buk, soldând cu 298 de morți— în primul rând cetățeni olandezi. În loc să comunice greșeala prin proxy sau să rămână tăcută, Moscova s- a angajat în acuzații absurde și dezinformare - propunând zeci de explicații contradictorii . Acest incident nu a escaladat dincolo de un război al cuvintelor, deoarece conflictul din Ucraina era încă localizat și limitat la scară. Țările de Jos revoltate nu au avut niciodată în vedere acțiuni militare. Totuși, un set comparabil de circumstanțe ar putea avea un rezultat diferit astăzi. Spre deosebire de 2014, ar exista o presiune imensă asupra NATO pentru a face ceva , iar multe țări deja nervoase ar interpreta atacul ca un semn că Rusia își extinde războiul. 

După cum subliniază acest exemplu, propaganda Moscovei se adaugă la confuzia războiului. Sub influența Kremlinului, mass-media rusă caracterizează în mod constant războiul din 2022 drept un conflict între Rusia și Occident, mergând retoric până la prăpastia unui război mai larg. Când Lituania a amenințat că va bloca mărfurile care merg către Kaliningrad, de exemplu, retorica oficială a Rusiei a fost belică, aproape ca și cum Putin ar fi emis un ultimatum . Cel mai probabil, el a fost doar postură pentru un public rus. Deși ambele părți au dezamorsat criza în cele din urmă, încercarea Rusiei de a menține conflictul pe un fierbere lent prin propaganda internă este o capcană în care Kremlinul se poate prinde în cele din urmă.

Un alt tip de accident ar putea avea loc pe partea ucraineană. În timp ce lovesc ținte militare în Rusia, armata ucraineană ar putea calcula greșit și ar putea lovi o țintă civilă majoră în interiorul Rusiei . Acesta este, evident, ceva pe care Moscova îl face fără nicio reținere în Ucraina însăși, unde atacurile rusești cu rachete ucid civili – inclusiv copii și bătrâni – în fiecare zi. Totuși, Kremlinul ar putea folosi un atac ucrainean, în special cu arme furnizate din exterior, ca pretext pentru a riposta împotriva proviziilor militare aliate foarte aproape de sau chiar pe teritoriul NATO. Putin ar presupune probabil că statele occidentale au susținut atacul ucrainean, la fel cum a presupus că revolta de la Maidan din 2014care a dus la înlăturarea președintelui ucrainean susținut de ruși Viktor Ianukovici a fost un complot CIA. Numai deconflictul, fără o comunicare la nivel înalt între Moscova și Washington, ar putea să nu fie suficientă pentru a debloca o criză.

În cele din urmă, un ciclu escalator neintenționat, asemănător cu criza rachetelor din Cuba, s-ar putea extinde într-un război regional sau mondial . În ciuda rezolvării sale pașnice, criza din 1962 este o poveste de avertizare. Hrușciov nu a reușit să anticipeze reacția puternică a lui Kennedy , în parte pentru că nu se aștepta ca Washington să descopere rachetele înainte ca acestea să fie pe deplin la locul lor. S-a gândit în mod eronat că îl poate depăși pe Kennedy prin secret, noroc și fanfaș. Putinpoate fi mai puțin neregulat decât Hrușciov, dar el și-a demonstrat deja incapacitatea de a citi politica ucraineană, capacitățile militare și moralul. El ar putea, din orgoliu sau furie, să tragă concluzia că singura lui cale de a merge înainte este să urce pariul, escaladând dramatic războiul ca o modalitate de a împinge țările occidentale înapoi pe călcâie și de a le speria o dată pentru totdeauna. S-ar putea să nu anticipeze reacția pe care aceasta ar provoca-o în Statele Unite și printre aliații săi. Dacă da, la fel ca Hrușciov, Putin s-ar confrunta cu o decizie chinuitoare. Creșteți mai departe sau înapoi în jos.

NU RĂSPUNSURI UŞOARE

În ciuda acestor riscuri, răbdarea studiată și calmul pot împiedica conflictul din Ucraina să scape de sub control . Succesul în război validează acțiunea decisivă și viteza, dar complexitatea războiului poate valida și mersul încet. În cazul unui accident – ​​un act de război rusesc împotriva unei țări din afara Ucrainei, să zicem, deși nu este unul ordonat de Putin – va fi crucial pentru Washington și aliații săi să analizeze cu meticulozitate situația. Dovezile pot fi greu de găsit, dar răspunsul SUA ar trebui calibrat cu o logică orientată, nu neapărat logica tit for tat. În caz contrar, s-ar putea dovedi imposibil pentru oricare dintre părți să inverseze un ciclu de escaladare inutil.

Țările occidentale nu pot să-l elibereze pe Putin de tentațiile sale de a extinde conflictul. Numai el poate face asta și, până acum, Statele Unite au acționat cu circumspecție. Washingtonul a stabilit canale pentru deconflictele militare care au servit bine ambele părți în Siria. Să sperăm că vor continua să facă acest lucru în Ucraina. Statele Unite ar trebui să-și reamintească șieși și aliații săi din nou și din nou despre miza escaladării nedorite și necesitatea de a vedea provocările retorice rusești așa cum sunt. Cel mai bun răspuns la trolling, ceva ce îi place lui Putin, este să-l ignore. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru amenințările nucleare ale lui Putin. Urâțenia verbală nu trebuie să fie întotdeauna contracarată. De asemenea, poate fi ignorat strategic.

Nu există niciun glonț de argint pentru a evita un război mai larg . Discuțiile, negocierile și diplomația nu vor face treaba. Putin poate fi reținut doar prin aplicarea forței, iar aplicarea forței nu este niciodată lipsită de riscuri. Primul pas către o politică bună pe termen lung este să recunoaștem noutatea acestui moment: un război major care probabil va dura ani de zile, purtând în inima unui sistem internațional care se apropie de anarhie. Educați să urmeze regulile unei ordini internaționale liberale, factorii de decizie și diplomații aliați trebuie să învețe acum să navigheze în absența ordinii.

Cu cât perspectiva Washingtonului și a aliaților săi este mai puțin apocaliptică, cu atât mai bine. Statele Unite și Rusia nu sunt în pragul celui de-al treilea război mondial. Nu orice mișcare este existențială. Armata rusă suferă de constrângeri nenumărate și tot mai mari, în timp ce războiul din Ucraina va apărea în mod constant situații noi, nesigure, tulburătoare și înfricoșătoare. Lumea va trebui să învețe să trăiască cu ea. Criza rachetelor din Cuba a durat 13 zile. Criza generată de războiul din Ucraina va dura mult timp.Războiul din Ucraina va intra în curând în cea de-a șasea lună. Cu toate discuțiile despre trecerea Rusiei de linii roșii ale Occidentului cu conduita sa în război și despre trecerea de către Vest a liniilor roșii ale Rusiei cu asistența sa militară pentru Ucraina, adevăratele linii roșii nu au fost încă încălcate. La începutul războiului, ambele părți au stabilit un set de reguli invizibile - nerostite, dar totuși reale. Acestea includ acceptarea de către Rusia a livrărilor de arme grele aliate și a sprijinului de informații pentru Ucraina, dar nu și utilizarea trupelor occidentale. Și includ acceptarea cu reacție de către statele occidentale a războiului convențional rusesc în interiorul granițelor Ucrainei (cu cât sunt aceste țări să vadă Moscova învinsă), atâta timp cât conflictul nu duce la utilizarea armelor de distrugere în masă . Până acum, tAceste reguli invizibile au continuat să funcționeze, dovadă că nici președintele american Joe Biden, nici președintele rus Vladimir Putin nu își doresc un război mai larg.

Cu toate acestea, un război mai larg este cu siguranță posibil. Până la urmă, niciun mecanism internațional nu controlează conflictul. Națiunile Unite au fost periferice, iar Uniunea Europeană stă de o parte. Statele Unite nu sunt în măsură să pună capăt războiului în condițiile ei, și nici Rusia sau Ucraina. Discuțiile dintre Kiev și Moscova s-au întrerupt și, în ciuda eforturilor continue de deconflict, nu a existat nicio diplomație ruso-americană despre care să vorbim din 24 februarie, când a început războiul. Adăugați la aceasta dimensiunea și complexitatea conflictului, numărul de țări implicate și noile tehnologii utilizate, iar amestecul devine potențial toxic.

Dorința comună a lui Putin și a lui Biden de a evita un război mai larg nu este, prin urmare, nicio garanție că războiul se va reține. Un conflict poate scăpa de sub control chiar dacă niciuna dintre părți nu ia o decizie deliberată de a escalada sau de a folosi arme nucleare. Și, deși puțin probabil, un atac nuclear este încă în tărâmul posibilității , având în vedere capacitatea Rusiei și opacitatea doctrinei nucleare reale a Moscovei. Escaladarea accidentală poate fi, de fapt, și mai înfricoșătoare decât escaladarea deliberată, deoarece aceasta din urmă deține posibilitatea unei deescalări deliberate . La urma urmei, o traiectorie voită este mai ușor de inversat decât una care se deplasează înaintea propriei sale voințe.

Războiul Recepoate fi un ghid util pentru ceea ce se află peste orizont. Având în vedere durata acelui conflict și falibilitatea liderilor politici și militari de ambele părți, a fost remarcabil că confruntarea SUA-sovietică s-a încheiat pașnic. Dar în spatele miracolului strălucitor al supraviețuirii omenirii într-o era nucleară se află colțurile întunecate ale confruntării apropiate și escaladarea episodică care au caracterizat a doua jumătate a secolului XX. Războiul din Ucraina va urma probabil acest model – inclusiv faze în care confruntarea generală este bine gestionată, urmate de faze în care conflictul se intensifică brusc și anarhic. Factorii politici și diplomații de pe ambele maluri ale Atlanticului trebuie să se pregătească pentru acest scenariu și mai sârguincios decât se pregătesc pentru perspectiva escaladării intenționate. Ceața războiului, făcută mai groasă de viteza și lipsa de încredere a rețelelor sociale, este reală. Poate ascunde chiar și cele mai bune strategii.

LINII ROSII

Biden a fost explicit despre unde nu va merge în Ucraina. Nu va interveni direct. El nu va sancționa implicarea NATO în conflict. El nu va dicta Ucrainei obiective de război mai maximaliste (sau minimaliste) decât cele stabilite la Kiev. Și, deși Statele Unite furnizează cantități imense de echipamente Ucrainei, Biden a subliniat distincția dintre autoapărarea Ucrainei, față de care Washingtonul se angajează fără echivoc, și atacurile ucrainene asupra Rusiei însăși. Sprijinul militar pentru Ucraina este calibrat în acest sens. Biden vrea ca Ucraina să câștige în condițiile sale și pe teritoriul său. În mod clar, el nu dorește ca acest lucru să devină un război regional și chiar a folosit un articol de opinie New York Times pentru a comunica aceste obiective Moscovei.

Un conflict poate scăpa de sub control chiar dacă niciuna dintre părți nu ia o decizie deliberată de a escalada.

Putin a fost mai ambiguu, promițând „consecințe” pentru ajutorul militar aliat. Propaganda rusă susține în mod regulat avansuri asupra Berlinului sau atacuri nucleare asupra Londrei. Oricât de exagerat, astfel de mesaje creează un consens permisiv în cadrul Kremlinului și al societății ruse. În iunie, pe fondul unei dispute privind livrarea de mărfuri către Kaliningrad, o enclavă rusească separată de Rusia continentală, Putin a amenințat Lituania cu măsuri punitive nespecificate. Lituania este membră NATO, iar un atac rusesc ar declanșa un conflict militar direct. În altă parte, Putin ar putea proiecta sau exploata crizele din Balcani pentru a spori poziția Rusiei - organizând lovituri de stat, angajându-se în activități paramilitare sau lansând o invazie totală. Atacurile cibernetice majoreprivind infrastructura critică din Europa și Statele Unite constituie un alt risc. Dacă ar avea loc, Statele Unite și alții ar riposta probabil, începând un nou capitol în război.

O parte din ambiguitatea retorică a lui Putin este o farfurie. Nu-și poate permite un război mai larg. Deși probabil că Rusia are bani pentru a-și continua politica de schimbare a regimului în Ucraina, armata rusă are deficiențe uriașe de forță de muncă – o funcție a planului de război inițial ruinat al lui Putin. Orice conflict suplimentar, în special împotriva forțelor NATO bine echipate, ar agrava aceste probleme. Teoretic, deci, Putin și Biden se pot întâlni la jumătatea drumului. Din aceeași părere că nu doresc o conflagrație mai mare , ei au stimulente să respecte regulile invizibile ale războiului.

REDUX RĂZBOIUL RECE?

În aderarea la regulile invizibile, Putin și Biden au recaptat o importantă dinamică a Războiului Rece. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, Statele Unite și Uniunea Sovietică nu au convenit niciodată în mod oficial asupra modului de a lupta împotriva războaielor prin procură. Niciuna dintre părți, de exemplu, nu a stabilit reguli de bază pentru războiul din Coreea - primul conflict fierbinte al epocii Războiului Rece. În schimb, pe parcursul a aproape patru decenii, ambele părți și-au improvizat drumul către un sistem durabil de a face afaceri. Era permis: denunțarea reciprocă, competiția culturală și ideologică, spionajul, măsurile active precum campaniile de propagandă și dezinformare, urmărirea sferelor de influență, amestecul în politica internă a altor țări și sprijinul pentru adversarii celuilalt în pace și război. (de obicei îndulcit cu grade de negare plauzibilă).arme nucleare .

Se poate doar ghici regulile invizibile de astăzi. Pentru țările occidentale, cel mai important pare să fie ținerea soldaților în uniformă departe de război. Îndepărtându-se de eticheta Războiului Rece, Statele Unite au abandonat negarea plauzibilă pe care a cultivat-o în timp ce îi susțineau pe mujahedinii din Afganistan în lupta lor împotriva forțelor sovietice din anii 1980. În Ucraina, Washington și aliații săiau furnizat în mod deschis armatei ucrainene arme grele, pregătire militară în afara Ucrainei și schimb de informații pentru a identifica ținte. Rusia, la rândul ei, nu a vizat convoaiele de arme care se îndreptau spre Ucraina în timp ce acestea se află încă pe teritoriul NATO. Nici Rusia nu a perturbat fluxul constant al liderilor politici americani și aliați în Kiev, toți trebuie să călătorească printr-o țară aflată în război. Acest tip de reținere ar fi fost de neconceput în al Doilea Război Mondial, dar a fost tipic pentru Războiul Rece.

MERGI PE LINIE

Ce ar putea amenința regulile invizibile pe care le-au stabilit Statele Unite și Rusia? O posibilitate este purul accident. Celălalt este un ciclu de evenimente care „cere” escaladare. Cu siguranță, aceste posibilități pot converge și un singur accident ar putea fi pretextul pentru o spirală escalativă - așa cum a avut loc ocazional în timpul Războiului Rece.

Luați în considerare criza rachetelor din Cuba . Prea des celebrată ca un exemplu de răceală a președintelui american John F. Kennedy, confruntarea din 1962 dintre Moscova și Washington pe tema rachetelor nucleare sovietice din Cub aproape a culminat cu un dezastru . Premierul sovietic Nikita Hrușciov a exagerat; Președintele cubanez Fidel Castro a fost prea zelos; Kennedy a avut noroc într-o soluție viabilă - schimbând înlăturarea rachetelor americane din Turcia cu îndepărtarea rachetelor sovietice din Cuba. Singurul mecanism care a detensionat criza a fost capacitatea lui Hrușciov și Kennedy de a comunica și de a găsi un teren comun., un mecanism modest într-adevăr. Mai târziu, în 1983, într-o atmosferă de mare tensiune din Războiul Rece, Uniunea Sovietică a interpretat greșit exercițiul „Able Archer” al NATO – care simulează o escaladare a conflictului – ca pe un atac nuclear real și a fost aproape de a lansa o lovitură de răzbunare dezastruoasă. Încă o dată, regulile invizibile ale Războiului Rece au fost aproape de a funcționa defectuos. Poate că două astfel de cataclisme evitate nu este rău pentru un conflict de 40 de ani. Poate că sunt două prea multe.

Războiul din Ucraina este la fel de predispus la accidente. Astăzi, preocupările cad în mare parte din partea rusă. Regulile invizibile ale războiului pot fi pe deplin evidente pentru Putin, dar mai puțin pentru ofițerii săi de comandă, dintre care mulți se confruntă cu frustrarea eșecurilor pe câmpul de luptă , problemele cu echipamentele, forța de muncă inadecvată și o armată ucraineană.care a luptat cu pricepere și hotărâre. Aventurismul lor ar putea încuraja o lovitură aeriană sau cu rachete în afara Ucrainei, de exemplu, pentru a opri trecerea armelor în Ucraina. Acesta, desigur, ar fi un atac rusesc asupra unui stat membru NATO și nu pentru că Kremlinul a făcut direct o alegere riscantă. Riscul, desigur, este ca Washingtonul să interpreteze un astfel de atac drept escaladare dirijată de Kremlin. După ce și-a bazat întregul război pe prevaricare, Putin s-ar putea să nu aibă mijloace credibile de a schimba această interpretare și nici capacitatea sau dorința de a comunica o greșeală. Un război Rusia-NATO ar fi iminent.

Răbdarea studiată și calmul pot împiedica conflictul din Ucraina să scape de sub control.

Un studiu de caz instructiv în interpretare și reacție vine din 2014. În iulie a acelui an, separatiștii controlați de ruși din estul Ucrainei au doborât o aeronavă civilă , zborul Malaysian Airlines MH17, cu o rachetă sol-aer Buk, soldând cu 298 de morți— în primul rând cetățeni olandezi. În loc să comunice greșeala prin proxy sau să rămână tăcută, Moscova s- a angajat în acuzații absurde și dezinformare - propunând zeci de explicații contradictorii . Acest incident nu a escaladat dincolo de un război al cuvintelor, deoarece conflictul din Ucraina era încă localizat și limitat la scară. Țările de Jos revoltate nu au avut niciodată în vedere acțiuni militare. Totuși, un set comparabil de circumstanțe ar putea avea un rezultat diferit astăzi. Spre deosebire de 2014, ar exista o presiune imensă asupra NATO pentru a face ceva , iar multe țări deja nervoase ar interpreta atacul ca un semn că Rusia își extinde războiul. 

După cum subliniază acest exemplu, propaganda Moscovei se adaugă la confuzia războiului. Sub influența Kremlinului, mass-media rusă caracterizează în mod constant războiul din 2022 drept un conflict între Rusia și Occident, mergând retoric până la prăpastia unui război mai larg. Când Lituania a amenințat că va bloca mărfurile care merg către Kaliningrad, de exemplu, retorica oficială a Rusiei a fost belică, aproape ca și cum Putin ar fi emis un ultimatum . Cel mai probabil, el a fost doar postură pentru un public rus. Deși ambele părți au dezamorsat criza în cele din urmă, încercarea Rusiei de a menține conflictul pe un fierbere lent prin propaganda internă este o capcană în care Kremlinul se poate prinde în cele din urmă.

Un alt tip de accident ar putea avea loc pe partea ucraineană. În timp ce lovesc ținte militare în Rusia, armata ucraineană ar putea calcula greșit și ar putea lovi o țintă civilă majoră în interiorul Rusiei . Acesta este, evident, ceva pe care Moscova îl face fără nicio reținere în Ucraina însăși, unde atacurile rusești cu rachete ucid civili – inclusiv copii și bătrâni – în fiecare zi. Totuși, Kremlinul ar putea folosi un atac ucrainean, în special cu arme furnizate din exterior, ca pretext pentru a riposta împotriva proviziilor militare aliate foarte aproape de sau chiar pe teritoriul NATO. Putin ar presupune probabil că statele occidentale au susținut atacul ucrainean, la fel cum a presupus că revolta de la Maidan din 2014care a dus la înlăturarea președintelui ucrainean susținut de ruși Viktor Ianukovici a fost un complot CIA. Numai deconflictul, fără o comunicare la nivel înalt între Moscova și Washington, ar putea să nu fie suficientă pentru a debloca o criză.

În cele din urmă, un ciclu escalator neintenționat, asemănător cu criza rachetelor din Cuba, s-ar putea extinde într-un război regional sau mondial . În ciuda rezolvării sale pașnice, criza din 1962 este o poveste de avertizare. Hrușciov nu a reușit să anticipeze reacția puternică a lui Kennedy , în parte pentru că nu se aștepta ca Washington să descopere rachetele înainte ca acestea să fie pe deplin la locul lor. S-a gândit în mod eronat că îl poate depăși pe Kennedy prin secret, noroc și fanfaș. Putinpoate fi mai puțin neregulat decât Hrușciov, dar el și-a demonstrat deja incapacitatea de a citi politica ucraineană, capacitățile militare și moralul. El ar putea, din orgoliu sau furie, să tragă concluzia că singura lui cale de a merge înainte este să urce pariul, escaladând dramatic războiul ca o modalitate de a împinge țările occidentale înapoi pe călcâie și de a le speria o dată pentru totdeauna. S-ar putea să nu anticipeze reacția pe care aceasta ar provoca-o în Statele Unite și printre aliații săi. Dacă da, la fel ca Hrușciov, Putin s-ar confrunta cu o decizie chinuitoare. Creșteți mai departe sau înapoi în jos.

NU RĂSPUNSURI UŞOARE

În ciuda acestor riscuri, răbdarea studiată și calmul pot împiedica conflictul din Ucraina să scape de sub control . Succesul în război validează acțiunea decisivă și viteza, dar complexitatea războiului poate valida și mersul încet. În cazul unui accident – ​​un act de război rusesc împotriva unei țări din afara Ucrainei, să zicem, deși nu este unul ordonat de Putin – va fi crucial pentru Washington și aliații săi să analizeze cu meticulozitate situația. Dovezile pot fi greu de găsit, dar răspunsul SUA ar trebui calibrat cu o logică orientată, nu neapărat logica tit for tat. În caz contrar, s-ar putea dovedi imposibil pentru oricare dintre părți să inverseze un ciclu de escaladare inutil.

Țările occidentale nu pot să-l elibereze pe Putin de tentațiile sale de a extinde conflictul. Numai el poate face asta și, până acum, Statele Unite au acționat cu circumspecție. Washingtonul a stabilit canale pentru deconflictele militare care au servit bine ambele părți în Siria. Să sperăm că vor continua să facă acest lucru în Ucraina. Statele Unite ar trebui să-și reamintească șieși și aliații săi din nou și din nou despre miza escaladării nedorite și necesitatea de a vedea provocările retorice rusești așa cum sunt. Cel mai bun răspuns la trolling, ceva ce îi place lui Putin, este să-l ignore. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru amenințările nucleare ale lui Putin. Urâțenia verbală nu trebuie să fie întotdeauna contracarată. De asemenea, poate fi ignorat strategic.

Nu există niciun glonț de argint pentru a evita un război mai larg . Discuțiile, negocierile și diplomația nu vor face treaba. Putin poate fi reținut doar prin aplicarea forței, iar aplicarea forței nu este niciodată lipsită de riscuri. Primul pas către o politică bună pe termen lung este să recunoaștem noutatea acestui moment: un război major care probabil va dura ani de zile, purtând în inima unui sistem internațional care se apropie de anarhie. Educați să urmeze regulile unei ordini internaționale liberale, factorii de decizie și diplomații aliați trebuie să învețe acum să navigheze în absența ordinii.

Cu cât perspectiva Washingtonului și a aliaților săi este mai puțin apocaliptică, cu atât mai bine. Statele Unite și Rusia nu sunt în pragul celui de-al treilea război mondial. Nu orice mișcare este existențială. Armata rusă suferă de constrângeri nenumărate și tot mai mari, în timp ce războiul din Ucraina va apărea în mod constant situații noi, nesigure, tulburătoare și înfricoșătoare. Lumea va trebui să învețe să trăiască cu ea. Criza rachetelor din Cuba a durat 13 zile. Criza generată de războiul din Ucraina va dura mult timp.