Sindicatul EUROPOL publică astăzi un proiect de ordonanță, care ar fi fost distribuit structurilor de apărare națională, potrivit căruia se aduc câteva completări în Anexa nr. VI a Legii nr. 153/2017, astfel că sunt înlăturate câteva dispoziții derogatorii introduse în lege prin OUG nr. 226/2020 și OUG nr. 130/2021, permițând finalizarea aplicării L 153/2017 pentru întreg personalul militar în activitate. Altfel spus, cadrele militare în activitate ar putea primi începând cu 01 07 2022 majorările din etapele 3 si 4 prevăzute în articolul 38 din L 153/2017, suspendate la aplicare prin OUG 130/2021.
Potrivit art. II, pct. 2 din proiectul de ordonanță, începând cu luna ianuarie 2022 se majorează soldele de grad/salariile gradului profesional. Majorarea poate avea loc potrivit art.7 alin. (3), adică:
"(3) Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului. "
Cum ar spune unii, solda de grad se majorează retroavctiv, cum precizează expres legea.
De majorare ar beneficia întreg personalul din instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, nu numai polițiștii cum lasă să se înțeleagă EUROPOL.
Cât timp nu se reintroduce actualizarea pensiilor militare în art. 60 al Legii nr. 223/ 2015, de aceste majorări nu beneficiază si cei care și-au deschis drepturile de pensie până la dată intrării în vigoare a ordonanței.
Iată de ce ne batem gura pe acest blog de 5 ani că prioritatea pentru înlăturarea dezechilibrelor dintre pensionarii militari este reluarea ACTUALIZĂRII.