Informatie preluată de pe contul fb al românului Anatol Popescu, presedintele Asociației Basarabia a românilor din regiunea Odesa
Centrul de Informare al României din Ismail a fost deschis în decembrie 2016, urmare a înțelegerilor purtate între România și Ucraina, deși declarația inițială a oamenilor politici anunța inaugurarea unui veritabil centru cultural românesc la Ismail, în conformitate cu solicitările multianuale ale reprezentanților comunității și ale asociațiilor românești din Sudul Basarabiei.
Centrul de Informare a fost deschis după ce un acord în acest sens a fost încheiat la 11 mai 2016 între Ministerul Afacerilor Externe din România și Universitatea Umanistică de Stat din Ismail, scopul înființării centrului fiind acela de a oferi informații complete despre România, cultura și societatea românească.
Activitățile Centrului s-au axat, în principal, pe acordarea de asistență în proiecte și programe referitoare la istoria, geografia și cultura României, familiarizarea cu tematicile Uniunii Europene, prezentarea oportunităților care există în România în turism, în educație sau în domeniile comercial și economic.
Anatol Popescu, președintele Asociației „Basarabia” a românilor din regiunea Odesa, a lansat pe pagina sa de Facebook o discuție despre utilitatea Centrului de Informare al României (CIR) din cadrul Universității Umaniste de Stat din Ismail, menționând că această instituție a fost preluată de serviciile secrete din Ucraina. Anatol Popescu anunță că consilier al rectorului Yaroslav Kichuk în domeniul relațiilor internaționale a fost numit Mihail Delighioz (în poză - primul din dreapta), colonel (în rezervă...) al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), muzician cu pseudonimul "colonelul cântăreț" ("поющий полковник", pe pagina sa de Youtube https://www.youtube.com/watch?v=IeFy6wpnRig).
Colonelul Delighioz este originar din satul românesc Erdek-Burnu/Utkonosovka, și este fiul fostului primar al satului, românofob declarat, care a contribuit la intimidarea profesorilor de limbă și literatură română de la școala din sat, imediat după semnarea tratatului bilateral româno-ucrainean din 1997, și a insistat pe revenirea la glotonimul "limbă moldovenească"în școala din Utkonosovka și alte școli din raionul Ismail.
La începutul serviciului în SBU viitorul colonel s-a făcut cunoscut în Sudul Basarabiei mai ales în rândul studenților etnici români din regiune, care își făceau studiile în România, vizitându-i la domiciliu, cu un scop vădit de descurajare a tinerilor de a-și continua studiile la universitățile din Țară, scrie Anatol Popescu, care ajunge la concluzia că „fără niciun fel de scrupule, deghizare și într-un mod absolut deschis Centrul de Informare al României din Ismail este condus, în esență de Serviciul de Securitate al Ucrainei”.
În consecință, în calitate de inițiator, autor și semnatar al numeroaselor demersuri privind necesitatea stringentă de înființare și activare la Ismail a unui centru cultural românesc multifuncțional, Anatol Popescu solicită organelor de resort ale statului român să reevalueze utilitatea activării și finanțării din banii statului român a unei instituții conduse în mod deschis de Serviciul de Securitate al Ucrainei!
În conformitate cu Articolul 7 din Constituția României, ”statul sprijină întărirea legăturilor cu românii din afara frontierelor ţării şi acţionează pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase, cu respectarea legislaţiei statului ai cărui cetăţeni sunt”, nu și activitatea instituțiilor acoperite ale serviciilor secrete din acest Ucraina.
Agenția BucPress – www.bucpress.eu