Hotărârea din 21 decembrie 2021 a Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg, dată ca urmare a sesizării de către entități din România nemulțumite de deciziile CCR care au stopat abuzurile din justiție... pe vremea de tristă amintire a protocoalelor cu SRI, poate fi citită, integral, AICI
Curtea Constituțională a României a răspuns că decizia CJUE, care îndeamnă instanțele din România să lase în nelucrare o decizie a CCR, apreciată a fi contrară Dreptului Uniunii, poate fi aplicată în România doar după ce va fi revizuită Constituția.
Comunicat de presa, 23 decembrie 2021
Având în vedere Hotărârea pronunțată în data de 21 decembrie 2021 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) în cauzele conexate C-357/19 Euro Box Promotion și alții, C379/19 DNA- Serviciul Teritorial Oradea, C-547/19 Asociaţia «Forumul Judecătorilor din România », C-811/19 FQ și alții și C-840/19 NC, care a generat dezbateri în spațiul public cu privire la impactul acesteia asupra Curții Constituționale a României, facem următoarele precizări:
Prin Decizia nr.685/2018, Curtea s-a pronunțat asupra unui conflict juridic de natură constituțională care a vizat nelegala compunere a Completurilor de 5 judecători organizate la nivelul Înalta Curți de Casaţie şi Justiţie. Constatând că acestea au fost nelegal constituite, Curtea a stabilit conduita constituțională de urmat, conduită ce se regăsește în art. 503 alin. (2) pct. 1 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia hotărârile instanţei de recurs pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când au fost date de o instanţă cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei și art. 426 lit. d) din Codul de procedură penală, conform căruia se poate face contestaţie în anulare împotriva hotărârilor penale definitive, atunci când instanţa nu a fost compusă potrivit legii
Prin Decizia nr.417/2019, Curtea s-a pronunțat asupra unui conflict juridic de natură constituțională care a vizat neconstituirea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a completurilor de judecată specializate pentru judecarea în primă instanţă a infracţiunilor prevăzute în Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Constatând că acestea, contrar legii, nu au fost constituite, Curtea a stabilit conduita constituțională de urmat, conduită ce se regăsește în art. 421 pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală, conform căruia atunci când există cazul de nulitate absolută referitor la necompetență, instanța apel dispune rejudecarea de către instanța competentă, respectiv, în cazul analizat, de completurile specializate.
Prin Decizia nr.51/2016, Curtea a constatat neconstituționalitatea sintagmei „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, ceea ce înseamnă că mandatul de supraveghere tehnică poate fi pus în executare de procuror şi de organele de cercetare penală, care sunt organe judiciare, conform art. 30 din Codul de procedură penală, precum şi de către lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei, în condiţiile în care aceştia pot deţine avizul de ofiţeri de poliţie judiciară, în condiţiile art. 55 alin. (5) din Codul de procedură penală.
Prin Decizia nr.26/2019, Curtea s-a pronunțat asupra unui conflict juridic de natură constituțională care a vizat încheierea între Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Serviciul Român de Informaţii a unor protocoale de colaborare. Constatând că acestea nu puteau fi încheiate între cele două autorități publice, Curtea a stabilit conduita constituțională de urmat, conduită ce se regăsește în pct.3 al dispozitivului deciziei, respectiv „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, precum şi Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi unităţile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispoziţiilor referitoare la competenţa materială şi după calitatea persoanei a organului de urmărire penală, şi vor dispune măsurile legale corespunzătoare”.
Astfel cum s-a arătat mai sus, aceste decizii au antamat probleme punctuale referitoare la:
– compunerea Completurilor de 5 judecători la nivelul Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie;
– la constituirea completurilor specializate în materia infracțiunilor de corupție la nivelul Înalta Curți de Casaţie şi Justiţie;
– punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică;
– la competența Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de a încheia protocoale de colaborare cu Serviciul Român de Informaţii.
Prin urmare, niciuna dintre aceste decizii nu a vizat nici crearea unei impunități cu privire la faptele ce constituie infracțiuni grave de fraudă care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii sau de corupție și nici înlăturarea răspunderii penale cu privire la aceste infracțiuni.
Subliniem faptul că, potrivit art.147 alin.(4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt și rămân general obligatorii.
De altfel, și CJUE recunoaște, în cuprinsul Hotărârii sale din 21 decembrie 2021, caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale. Cu toate acestea, concluziile din Hotărârea CJUE potrivit cărora efectele principiului supremației dreptului UE se impun tuturor organelor unui stat membru, fără ca dispozițiile interne, inclusiv cele de ordin constituțional să poată împiedica acest lucru, și potrivit cărora instanțele naționale sunt ținute să lase neaplicate, din oficiu, orice reglementare sau practică națională contrară unei dispoziții a dreptului UE, presupun revizuirea Constituției în vigoare. În plan practic, efectele acestei Hotărâri se pot produce numai după revizuirea Constituției în vigoare, care, însă, nu se poate face de drept, ci exclusiv la inițiativa anumitor subiecte de drept, cu respectarea procedurii și în condițiile prevăzute chiar în Constituția României.
Compartimentul relații externe, relații cu presa și protocol