Mai sunt câteva zile până la termenul reprogramat al CA București și nu cunoaștem ce a cerut CPS a MApN instanței să respingă din Decizia nr. 4/20120 a Curții de Conturi și din Incheierea nr. 19/2020 a Comisiei pentru soluționarea contestațiilor.
Se pare că niciun petent nu a avut curiozitatea să citească dosarul 4241/2/2020 la Arhiva Curții de Apel București.
Din câte cunosc eu, petenții, mai puțin unul, au interesul cerut de lege pentru a li se admite cererea de intervenție principală. Unul dintre ei nu era pensionar militar la 30 06 2017, data de la care pensiile militare erau actualizabile, potrivit Legii nr. 152/2017, sau la data de 07 08 2017, data publicării OUG nr. 56/2017.
După "trădarea" CPS a MAI, care nu a știut să numere zilele termenului în care putea să sesizeze instanța, după ce a primit Incheierea Comisiei de Contestații a Curții de Conturi, dar și după unele manevre de procedură inexplicabile ale completurilor inițiale, cu scopul de tergiversare a soluționării cauzei, sentința de respingere ca inadmisibilă a cererii, așa cum a fost reformulată de CPS, nefiind comunicată nici astăzi, ne putem aștepta la orice surpriză.
Deși speranța de izbândă era in CPS a MAI, totuși, sunt suficienți intervenienți în dosarul MApN care pot dejuca alte manevre.
Portal > Curtea de Apel BUCUREŞTI > Lista de şedinţă
Data
Lista de sedinta
|