Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Ministrul Justiției vrea să facă pensia neatrăgătoare pentru magistrați

$
0
0

 

Să o vedem și pe asta, că magistrații acceptă ca guvernul Cîțu să le ajusteze pensiile. Se invocă percepția opiniei publice. 

Dacă reușesc cu pensiile magistraților, pasul următor va fi ...pensiile militarilor.


"Pe 11 mai vom avea o întâlnire la Ministerul Muncii, unde vom discuta pe chestiunea pensiilor magistraţilor, împreună cu reprezentantul CSM, cu reprezentanţii Înaltei Curţi şi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Lucrurile sunt discutate foarte aşezat şi foarte atent, astfel încât să găsim soluţia optimă şi pentru sistemul judiciar şi pentru societate (...). Vom face în aşa fel încât să stimulăm magistraţii să-şi dorească să rămână în profesie o perioadă cât mai mare şi să eliminăm anumite inegalităţi, anumite inechităţi care sunt văzute de departe de societate. Adică ideea că pensia poate depăşi considerabil ultimul salariu, aceasta este o idee care e în discuţie acum şi asupra căreia trebuie să găsim o soluţie, astfel încât să nu mai fie posibile astfel de inechităţi pe viitor. 

Pensiile vor fi decente, vor fi pensii bune pentru magistraţi, nu vreau să transmitem un semnal către magistraţi că ne apucăm să tăiem pensiile şi să rămână cu pensii mici, dar anumite diferenţe, anumite decalaje trebuie corectate, ele vor fi făcute cu sistemul judiciar la masă, cu CSM-ul, cu instanţele, respectând şi deciziile Curţii Constituţionale, dar dând şi satisfacţie opiniei publice, care a constatat foarte clar, care vede anumite diferenţe care nu mai pot fi acceptate pe viitor", a precizat  joi ministrul  Stelian Ion.


"Pensia (...) este o componentă a statutului independent de magistrat, astfel cum cere standardul european... Ne axăm  pe un standard european, care spune că nicio pensie sau venitul după încetarea activităţii, ca urmare a pensionării, nu poate să depăşească venitul obţinut în timpul activităţii. Căutăm o soluţie în cadrul legii statutului magistratului şi nu în cadrul legii unitare, cum s-a mai încercat în trecut, nu cu soluţii contrare şi care au fost sancţionate de altfel prin decizii ale CCR", a punctat liberala  Iulia Scântei, președinta Comisiei juridice din Senat.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>