Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Ce a propus medicul Streinu Cercel și ce a exagerat propaganda regimului liberal?

$
0
0
Cea mai mizerabilă dezinformare este cea precum că reputatul specialist ar fi propus scoaterea persoanelor de peste 65 de ani din domiciliile lor și internarea lor în spații instituționalizate.
Pentru a nu cădea în propaganda declanșată încă de ieri și preluată în discursul lui Iohannis de astăzi, să citim ce a propus Streinu Cercel în documentul publicat ieri de  către Mediafax, deși documentul a fost elaborat în luna februarie.
În esență, Institutul Matei Balș propunea în luna februarie pentru persoanele de peste 65 ani instituirea carantinei, în condițiile pe care le vedem în prezent,  pe o perioadă de 3 luni și constituirea unei noi grupe de risc de risc între 40-65 ani, pornind de la cazuistica pandemiei din țara noastră.
Propaganda a pregătit mincinos timp de 24 de ore discursul salvator al președintelui leneș.

Acești noi Moș Teacă liberali vor fi constrânși de realitatea evoluției pandemiei să asculte de expertiza specialiștilor.

UPDATE
Minciuna celor de la Mediafax este demontabilă în privința datei acestui Plan și a faptului că se propun încă 3 luni de carantină pentru bătrâni.
Planul și cu  explicația că a fost pregătit de Institutul Bals cu mult timp în urmă sunt publicate pentru prima data pe 11 aprilie 2020 în Presa curată.
Citiți aici!
https://xn--presacurat-qgb.ro/2020/04/11/exclusivitate-programul-lui-adrian-streinu-cercel-de-salvare-a-tuturor-romanilor-oamenii-nu-trebuie-lasati-sa-se-imbolnaveasca/ 




Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>