Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Lista conducătoare a UMPMV cu care Gabriel Oprea a penetrat conducerea PSD

$
0
0
Prezenta lui Gabriel Oprea în sediul PSD a fost semnalată, în stilul său glumeţ, de Mircea Badea, care realiza un interviu în curtea sediului din Kiseleff, cu puţin înainte de anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale. 

Lansarea Uniunii Militarilor şi Poliţiştilor  Mihai Viteazul
„Uniunea este persoană juridică de drept privat, înscrisă astfel în registrul special al instanței, prin Încheierea din 30.05.2019 a Instanței Judecătoriei sectorului 5 și constituită în temeiul dreptului la liberă asociere.” a spus generalul Gabriel Oprea la lansarea organizației.
El a precizat că este pentru prima dată când personalul militar poate să se asocieze liber în conformitate cu deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului.
„Am căutat să fiu un bun manager și cred că am reușit, dar am fost aproape de oameni și cu sufletul, am considerat că e important să existe unitate de corp, camaraderie și am făcut tot ceea ce am considerat necesar să-i aduc pe acești oameni mai aproape unii de alții. M-am implicat în viața acestor instituții și am reușit să creez punți care fuseseră rupte sau care n-au existat vreodată. Am considerat că e important ca urmașii eroilor din teatrele de operatii să aibă un sprijin real. Soțiile eroilor sunt, din perioada mandatelor mele, angajate în sistem, iar copiii acestora au fost integrați, fără examen, în școlile militare.” a declarat Gabriel Oprea.
„Toți cei din domeniu, indiferent că sunt în activitate sau în rezervă, se pot înscrie în această platformă și pot produce o schimbare în ceea ce privește legislația care li se aplică. Uniunea va milita pentru apărarea și consolidarea democrației, precum și pentru respectarea drepturilor omului și mai ales ale drepturilor celor care provin din acest domeniu. Uniunea promovează patriotismul, cunoașterea și păstrarea tradițiilor naționale, culturale și militare, îndeosebi în rândul tinerei generații și sprijină membri săi în realizarea dezideratelor de protecție socială și a altor drepturi și interese legale ale acestora.” a declarat generalul Oprea la lansarea UMPMV.
Conducerea Uniunii este formată din:
  • Președinte – gl(r). Gabriel Oprea, fost ministru al apărării naționale, al afacerilor interne și vicepremier pentru securitate națională;
  • secretar general – gl (r) Tudor Dănuț;
  • vicepresedinti pe apărare – gl(retr) Iosif Bălan și col(r) Valeriu Pricină;
  • vicepresedinti pe interne – gl(r) Ion Burciu și col(r) Ionel Babuș, președintele Faderației Sindicatelor Democratice ale Polițiștilor din România;
  • vicepreședinți pe siguranță națională – gl(r) Ionel Marin și gl(r) Gheorghe Carp;
  • membru fondator – Av. Gheorghe Ioniță
  • membru fondator – Dumitru Coarnă, președintele Federației Sindicatelor Naționale al Polițiștilor și Personalului Contractual din România
  • membru fondator – Iulian Surugiu, președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>