Adică, mai concret, trebuie reintrodusă actualizarea pensiilor militare, operaţiune normală pentru oameni intregi la cap, dacă se doreşte restabilirea echilibrului între pensiile militarilor cu funcţii, grade şi vechimi egale, indiferent de perioada când au ieşit la pensie.
Dezechilibrul s-a introdus prin dezastruoasa ordonanţă OUG nr. 59/2017, clocită de gulerele albe din MAPN, în vara anului 2017, preluată, ca un fraier, de ministrul Tuţuianu, pusă în braţele muncitoarei LOV şi aplicată din 15 sept. 2017, în timpul ministeriatului dvs de la Apărare, din guvernul unui premier...îmi scapă numele....
Eu cred că domnul Fifor a vrut să dezinformeze Conferinţa pensionarilor social-democrati de la Mamaia. A auzit şi dânsul de proiectul de ordonanţă la care lucrează actualul ministru al Apărării, Leş, ajutat de un Consiliu Consultativ de rezervişti, proiect prin care se doreşte anularea efectelor acelei monstruoase ordonanţe. Modificarea Legii 223/2015 nu înseamnă o nouă lege a pensiilor militare, domnule ministru de Interne.
Dacă nu reintroduceţi de urgenţă actualizarea pensiilor militare conform creşterilor salariale ale cadrelor militare în activitate, decât să daţi o altă lege a pensiilor militare, mai bine abrogaţi L 223/2017 şi reintroduceţi militarii in sistemul civil de pensii, aşa cum au mai fost în perioada 2011-2015.
Poate nu ştiţi, dar jumătate din actualii pensionari militari au în plată cuantumul mai avantajos calculat pe legea pensiilor civile, indexat în anii 2016-2019. Atât de proastă a fost Legea 223/2015! A devenit şi mai proastă prin OUG 57/2015 şi OUG 59/2017.
De ce nu i-aţi spus cuvinele rostite la Mamaia, ieri, şi doamnei Vasilescu, în 2017, când a îngheţat pensiile militare?
„Există un grup de lucru împreună cu reprezentanţii tuturor asociatiilor militarilor în rezerva, in retragere, pentru a veni cu un proiect pe legea pensiilor militare. Principiile le ştiţi: la funcţie egală, grad egal, vechime egală. E cam la fel cum funcţionează şi pensia pentru partea civilă”, a anunţat ministrul interimar de Interne, Mihai Fifor, la Mamaia.
Este posibil ca domnul Fifor, de această dată ca ministru de Interne, să mai fi lansat o rachetă balistică!
Felicitări domnului Comandor, fost comandant al Liceului Militar de Marină, care a reuşit să-i oblige pe doi ministri, Fifor şi Budăi, de faţă fiind şi Premierul, să vorbească despre pensiile militare. Urmăriţi-i intervenţia de la minutul 52.
Felicitări domnului Comandor, fost comandant al Liceului Militar de Marină, care a reuşit să-i oblige pe doi ministri, Fifor şi Budăi, de faţă fiind şi Premierul, să vorbească despre pensiile militare. Urmăriţi-i intervenţia de la minutul 52.