Nimeni nu are dreptul s-o împiedice pe Dăncilă. Nu intră în atribuțiile lui Iohannis
 |
| Marga și Merkel |
Nimeni nu are dreptul s-o împiedice”
Pe bună dreptate, primul-ministru al României a comunicat la Washington că ambasada României în Israel va fi reamplasată în capitala statului evreu. Este, în definitiv, atributul guvernului să decidă o astfel de acțiune și nimeni nu are dreptul să o împiedice.
”Publicul poate fi înșelat ușor”
Din păcate, la noi, s-a creat o funestă tradiție de „prezidențialism"în pofida Constituției și în dauna intereselor țării. Mai ales când nu are realizări – și, evident, președintele actual nu are nici o realizare demnă de consemnat, după cum nu a avut nici predecesorul său – președintele se apucă de politică externă. Acesta este, desigur, un domeniu care oferă excursii și unul în care nu există control direct din partea parlamentului și a cetățenilor, iar publicul poate fi înșelat mai ușor cu merite care nu există.
”Nici mai mult, nici mai puțin”
Multe lucruri în viață se rezolvă cu pricepere și bună credință. Dar când acestea lipsesc, trebuie recurs la prevederile legale – aici la legea fundamentală. În conformitate cu Constituţia ţării, „președintele reprezintă statul român" (art. 80). Guvernul, potrivit Programului său de guvernare, acceptat prin votul de învestitură al Parlamentului – "asigură realizarea politicii interne şi externe a tării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice" (art. 120). Politica externă, așadar, este, precum în orice democrație demnă de nume, politica pentru care guvernul are susținerea Parlamentului – nu alta, nu a altuia! Președintele reprezintă statul – "reprezentarea" având, logic, caracter de consacrare prin semnătură. Nici mai mult, nici mai puțin.
Evident, politica externă a României implică, prin lege, mai mulți actori instituționali. În conformitate cu Constituţia, guvernul, președintele şi Parlamentul au a conlucra, respectându-și însă reciproc competențele. De aceea – așa cum am semnalat deja în mai 2012 (vezi Romeo Couți, România într-o lume în schimbare..., Ecou Transilvan, Cluj-Napoca, 2013), când, în numele Uniunii Social-Liberale, am lansat public și sub semnătură tema relației dintre președinte și guvern – trebuie să se iasă și în România din politica vreunei persoane, orice funcție ar avea, şi să se treacă în politica externă în condiții de pluralism.
”Nu intră în atribuțiile lui Iohannis”
Acordul președintelui României nu este condiție pentru mutarea sediului unei ambasade. Nu intră în atribuțiile sale. Dacă există acordul, cu atât mai bine! Într-o democrație curată, "reprezentarea" statului nu îndreptățește la decizie unipersonală în politica externă.
La drept vorbind, la rândul său, președintele este obligat, în înțelegerea necoruptă a democrației, să treacă prin Parlament ceea ce face în plan extern. Numai că, în România, din păcate, sunt prevederi constituționale ce se încalcă pe șleau, chiar de către cei care jură pe Constituție și pe Biblie.
Place sau nu, Parlamentul este cel care întruchipează suveranitatea statului, nu altcineva! Nu o persoană, oricine ar fi ! Poți fi de acord sau nu cu un Parlament și guvern legitimate democratic, dar, dacă ești democrat, le respecți deciziile.
Președintele nu este ”șef”
Președintele României nu este proprietarul funcției, nici "șef" peste ceilalți, cum se sugerează naivilor. Din păcate, unii nu vor să observe nici astăzi că în Constituția României nu există funcția de "șef al statului"– precum erau, de pildă, Mussolini, care a relansat formula, sau Hitler și cei care i-au imitat! Între `președintele` dintr-o republică ce se vrea democratică și `șeful de stat` diferența juridică este netă. Doar în `președinția africană`, cum spun constituționaliștii americani, se face confuzia! Să sperăm că România, cel puțin prin Constituție, nu va căpăta o astfel de președinție.
Mutarea sediului unei ambasade nu are nevoie de aprobarea președintelui din cel puțin două considerente. Primul este acela că este o operație de mai mică anvergură decât stabilirea de relații diplomatice. Într-o corectă interpretare a Constituției, ea poate fi decisă de guvern. Nu este nevoie de altceva! Al doilea este acela că, potrivit dreptului internațional, un stat suveran își stabilește capitala, iar partenerii săi trag consecințe din această decizie. Israelul este stat suveran!
Ierusalimul este locul de care sunt legate adânc religiile monoteiste. Dar de aici nu rezultă că este un oraș internațional. Ierusalimul este istoricește capitala statului evreu, iar Israelul hotărăște unde își amplasează instituțiile. Accesul credincioșilor din lume la locul sfânt al fiecăruia a fost asigurat, nestingherit, tot timpul de când Israelul și-a restabilit capitala la Ierusalim.
Oricât se caută, nu există reglementări valabile internațional – nici la ONU și nici la Uniunea Europeană – care să împiedice mutarea sediului unei ambasade în capitala pe care țara respectivă și-o dă. Nu se pot lua înțelegeri adhoc ale unor persoane ca reglementări de drept internațional. Nu dă rezultate transferarea răspunderii deciziei pe alți umeri decât cei proprii.
A nu ține seama de decizia unei țări cu privire la capitala sa trădează nu numai lipsă de respect, dar, juridic vorbind, semnalează faptul că ai ceva cu recunoașterea acelei țări. După cum același semnal îl dai refuzând să numești ambasador în respectiva țară vreme de peste doi ani.
Mutarea sediului ambasadei României la Ierusalim nu este doar un calcul de oportunitate. Beneficiile acestei acțiuni sunt importante, firește, dar mutarea se face din rațiuni mai profunde. Ea se face, înainte de orice, din rațiuni de justiție istorică și în semn de solidaritate cu un popor și o țară exemplare prin lupta lor pentru civilizație și contribuția la valorile lumii. Iar România este obiectiv interesată în valorile superioare ale umanității