Mariana Deac :
Stinge focul dintre frați!
Continuă să fie difuzată pe toate televiziunile o reclamă despre ziarele Marii Uniri, reclamă rostită de Victor Rebengiuc, care cuprinde un supărător neadevăr. Zice că naţiunea română a apărut odată cu Marea Unire din 1918.
Un excelent rezumat al formării naţiunii române citiţi aici
„Deşi formarea naţiunii române a fost un proces complex,, cu adânci rădăcini în istorie, despre apariţia efectivă a naţiunii,române nu se poate vorbi decât în veacul al XIX-lea, veac al „culturii eroice " (deci şi al conştiinţei naţionale), veac în care se formează o piaţă unică, o economie naţională, un stat naţional (1859).
Anul 1918 marchează desăvârşirea statului naţional unitar român, în urma Marii Uniri, care a redat patriei străbune teritoriile Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei.
Principalele momente în formarea conştiinţei naţionale româneşti au fost:
- Unirea de la 1600, realizată de Mihai Viteazul;
- redactarea, în 1791, a documentului „ Supplex Libellus Valachorum ", în care sunt enunţate dezideratele naţionale ale românilor ;
- revoluţia de la 1821 ;
- revoluţia burgheză din 1848, care a trezit solidaritatea naţională ;
- 1859, Unirea Moldovei cu Ţara Românească ;
- 1918, Marea Unire.
În concluzie, principalele premise care au făcut posibilă crearea naţiunii române în veacul al XIX-lea au fost: realizarea integrităţii economice şi politice a Ţărilor Române (1859) şi redobândirea unităţii culturii româneşti.”
Excelent este ți articolul lui Dan Andronic din Evz„ Vampirii politici atacă...”

„Dacă tot vorbim de Istorie, de Anul Centenarului trebuie să punem capăt manipulărilor provenite din neștiință sau răutate și să spunem exact cum stau lucrurile.
Propaganda comunistă care ne-a înveninat timp de 45 de ani nu a fost contracarată în mod eficient, iar discursurile neomarxiste ce le auzim din partea USR, a grupării lui Dacian Cioloș, a unor comentatori TV de tipul lui Cristian Tudor Popescu sau Moise Guran, pe post de influenceri, îmi aduc aminte de vampirii ce populează imaginarul adolescenților lipiți de Netflix.
De aceea aș fi vrut să citesc și să văd mai multe explicații legate de simbolul Catedralei Neamului, de nevoia de identitate națională și de Istorie, decât să combat comparații stupide legate de construcția Catedralei și construcția unui spital sau a unei autostrăzi.
Trebuie înțeles că atunci când veacul se năștea, România avea nu numai un monarh luminat, Carol I, un stat ce-și obținuse independența și devenise Regat (1881), dar și o Biserică autocefală, desprinderea de Patriarhia de la Constantinopol având loc în 1885. Biserica Ortodoxă devine biserică națională prin Constituția din 1866.”