Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Primele MRÎeli împotriva lui Iohannis

$
0
0
La DiGi-UM,  statul profund a dat semnalul că nu-l mai susține pe Iohannis.
Ciolos, liderul cvasi-necunoscutului MRÎ, a rostit primele critici la adresa celui care a fost obligat, de același stat profund, să-l ungă premier, când Ponta a primit ordin să demisioneze, după tragedia din clubul rokerilor de la Pionierul.

Iata câteva „învățături” pe care Cioloș i le transmite lui Iohannis:

„Eu ştiu că domnul Iohannis ţine foarte mult la a respecta Constituţia. E un om drept, e probabil şi caracterul dânsului şi profilul dânsului, şi apreciez asta, am apreciat asta de multe ori şi pe perioada în care am fost prim-ministru. Cred însă că Preşedintele României, în momentul de faţă, are nevoie să fie, sau românii au nevoie ca Preşedintele României să fie mult mai dătător de încredere că îşi foloseste prerogativele în aşa fel încât să apere cu toate mijloacele pe care le are statul de drept şi să dea acest semnal foarte mult. Poziţia de Preşedinte, aşa cum o simt eu, are nişte prerogative formale şi are nişte prerogative morale, lumea aşteaptă într-adevăr mult mai mult decât permite Constituţia de multe ori de la preşedinte, dar cred că preşedintele trebuie să găsească modalitatea prin care respectând Constituţia să dea în permanenţă acea încredere oamenilor care l-au investit”, a declarat Cioloş, într-un interviu acordat, sâmbătă, Digi 24.
În momentul în care Liviu Dragnea a venit cu propunerea Viorica Dăncilă la Palatul Cotroceni, dacă ați fi fost președintele României, ați mai fi dat o șansă PSD-ului? a fost întrebat Dacian Cioloș.
Dacian Cioloș: Nu i-aș fi dat această șansă doamnei Dancila, asta în mod clar. Eu, cel puțin, nu i-aș fi dat o șansă doamnei Dăncilă.


Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>