Detaliile intalnirii - in comunicatul difuzat de Biroul de presa al UNPR:
“Comunicat de presă
Președintele fondator al UNPR Gabriel Oprea a avut marți, 10 iulie 2018, o întâlnire informală cu liderii sindicatelor din Ministerul Afacerilor Interne: Dumitru Coarnă – președintele Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, Florin Vîlnei – președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Poliție “SED LEX”, Iulian Surugiu – președintele Sindicatului Național al Agenților din Poliție și Ionel Babuș – președintele Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România “ALEXANDRU IOAN CUZA”.
Întâlnirea a avut loc la sediul central al partidului, în prezența președintelui UNPR Ion Răducanu și a secretarului general Nuțu Fonta.
S-a făcut trecerea în revistă a proiectelor derulate la Ministerul de Interne și a măsurilor adoptate de către Gabriel Oprea în mandatul de ministru de interne și vicepremier pentru securitate națională.
Discuțiile s-au purtat în jurul bunei colaborări care a existat între sindicatele din MAI și ministrul afacerilor interne, în perioada 2014 – 2015. Liderii sindicali și-au exprimat aprecierea pentru activitatea președintelui fondator al UNPR în fruntea Ministerului Afacerilor Interne, arătând că Gabriel Oprea a fost singurul ministru de interne de după 1989 care a sprijinit concret, prin decizii, ordine de ministru și prin inițiative legislative, angajații din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională.
Aceștia au subliniat importanța faptului că măsurile adoptate au urmărit asigurarea drepturilor pentru polițiști și militari în conformitate cu munca acestora și au creat un model de management al resurselor umane care să permită dezvoltarea motivării profesionale și evoluția în carieră.
Aceștia au subliniat importanța faptului că măsurile adoptate au urmărit asigurarea drepturilor pentru polițiști și militari în conformitate cu munca acestora și au creat un model de management al resurselor umane care să permită dezvoltarea motivării profesionale și evoluția în carieră.
Dumitru Coarnă: “Faptele ne definesc. Tot timpul încerc să fiu rațional și să vin cu elemente concrete. Când fac recurs la memorie și mă gândesc la 1990 – 2018, privesc la elementele bugetare de la ministerul de interne, văd că ați fost singurul ministru care a acționat în conformitate cu calitatea și importanța muncii noastre. Și mă gândesc la toate proiectele legislative pe care le-ați generat și care au fost puse în practică imediat, cum ar fi norma de hrană, norma de echipament, ordonanța 37, legea 223, transportul, lucruri care practic au avut efect imediat. Împreună am făcut aceste lucruri, îmi place să fiu corect și am afirmat că dacă dumneavoastră nu erați factorul decisiv acolo, multe din proiecte nu treceau. În condițiile acestea, sigur că aveți respectul nostru și în momentul în care trebuie să construiți ceva pentru această familie din domeniul apărare, siguranță și ordine publică, noi vom fi alături de dumneavoastră”.
Florin Vîlnei: “E un nou început. Așteptam să ne întindeți mâna. Ați fost singurul ministru care ne-a adus împreună, care ne-a unit. De asta are nevoie România. Cred că trebuie să fim organizați, ca să putem vorbi despre viitorul ministerului de interne, să putem face lucrurile să meargă. Am simțit, am văzut și am trăit lucrurile care s-au făcut în minister în mandatul dumneavoastră. A fost o perioadă foarte bună pentru minister. Aveți în noi un sprijin necondiționat”.
Iulian Surugiu: “Este foarte bine că ne-am întâlnit astăzi. Cu toții am avut o perioadă grea. Ne-am ridicat și mergem înainte. Peste tot am spus că în mandatul dvs s-au făcut lucrurile cele mai bune pentru ministerul de interne. Ne aveți alături”.
Ionel Babuș: “Sunt deosebit de onorat să mă aflu aici, la această masă, alături de ceilalți colegi pentru că noi, cei din poliție, am simțit sprijinul venit din partea dumneavoastră și ați fost un ministru drept. De aceea, a fost o mare bucurie pentru mine să fiu invitat aici. Suntem alături de dumneavoastră și vom fi până la capăt”.
Gabriel Oprea: “Vă mulțumesc pentru că suntem astăzi aici, împreună. Știu că oameni ca dumneavoastră merg acolo unde există seriozitate și unde promisiunile au fost respectate. UNPR are de continuat proiectele începute, dar are și proiecte noi pentru domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională. Trebuie să apărăm ce am obținut. Trebuie să apărăm ce e sfânt în România. Țara merge înainte dacă instituțiile acestea sunt respectate. Mergem pe drumul nostru, tot împreună”.
La finalul întâlnirii, liderii sindicali au subliniat importanța și necesitatea existenței pe scena politică a unui partid orientat cu precădere către cei care își desfășoară activitatea și își pun viața în slujba țării. Totodată, s-a convenit asupra consolidării relațiilor de sprijin reciproc și a continuării colaborării între UNPR și sindicatele din Ministerul Afacerilor Interne, pe proiecte care vor veni în sprijinul angajaților din instituțiile din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională.
Biroul de presă UNPR”