Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Jurnalist american: Departamentul de Stat este soros-ist și tratează România ca pe o colonie

$
0
0

Jacob Grandstaff, jurnalist american: În ultimii 10 ani, Departamentul de Stat a tratat România ca pe o COLONIE. Dacă românii vor continua să creadă că nu sunt suficient de deștepți sau abili să-și conducă țara, atunci vor fi tratați la fel ca până acum


https://capitalresearch.org/tag/soros-in-romania/


ActiveNews l-a contactat pe jurnalistul american pentru a afla mai multe despre realitatea românească, așa cum este ea percepută prin ochii unui tânăr cercetător din capitala Statelor Unite ale Americii. A rezultat un dialog viu, pasionant, de aproape 2 ore. Din păcate, difuzarea întregului dialog ar fi însemnat un adevărat foileton, așa că ne-am rezumat la esențiale.

Reporter: Jacob, lumea te cunoaște doar după articolele din seria „Soros in Romania”, publicate pentru Capital Research Center. Spune-ne ceva mai multe despre tine

Am intrat la Facultate cu gândul de a mă specializa în istorie și apoi am devenit masterand în cadrul Universității North Alabama. Apoi am avut ocazia de a mă muta la Washington pentru a lua parte la cursurile organizate de National Journalism Center (Centrul Național pentru Jurnalism, NJC, – o organizație specializată în pregătirea studenților pentru meseria de jurnalist, la care a conferențiat chiar actualul vicepreședinte al SUA, Mike Pence – n.r.). Așa că am întrerupt cursurile de master – pe care intenționez să le finalizez – și m-am mutat la Washington. Cei de la NJC m-au plasat în cadrul think-thank-ului Capital Research Center  și am lucrat timp de opt luni alături de această organizație.

Ce te-a făcut să scrii despre România? Am văzut că ai locuit la noi în țară pentru o perioadă. Această experiență a avut ceva de-a face cu decizia ta?

Ei bine, la Capital Research Center am făcut o mulțime de cercetări cu privire la activitățile lui Soroș în Statele Unite și am scris destul de mult despre lucruri pe care le-a făcut în SUA, despre activitățile pe care le-a finanțat aici. Unul dintre articole privea controversa de anul trecut, atunci când o lege din Ungaria amenința să închidă Universitatea Central Europeană de la Budapesta. La acel moment nu știam că Soroș și-a început activitatea în Europa de Est înainte să-și mute finanțările politice în SUA. Și făcând cercetare, am dat peste o imagine din România, în care cineva ținea un mesaj în care îl critica pe George Soroș , ceea ce mi s-a părut ciudat, pentru că mă gândeam: De ce e Soroș criticat în România, doar își concentrează activitatea în Ungaria. Așa că am început să citesc mai mult, să investighez și am aflat că Departamentul de Stat a finanțat ajutorul acordat Macedoniei prin fundațiile lui Soroș.
Am văzut că spre diferență de Ungaria și Polonia, acolo unde există o opoziție serioasă la Soroș și la centralismul european, în România nu este cazul. Și m-am gândit că trebuie să existe o influență masivă a ONG-urilor pentru ca asta să se întâmple.

În ceea ce privește cealaltă întrebare, da, am stat patru ani în România . Un prieten de familie l-a rugat pe tata să vină să-l ajute cu o tabără pe care o organiza acolo în anii ’90 și așa am ajuns. Dacă nu aș fi trăit în România, nu aș fi putut să recunosc articolul despre Soroș de care ziceam, și care era scris în românește. Și evident, nici nu aș fi scris despre asta.

În România, în anii ’90, opoziția la ceea ce a fost perceput drept continuatorul comunismului ceaușist, FSN și ulterior PSD,  a fost reprezentată de ONG-urile lui Soros, astfel încât în percepția publică s-a împământenit ideea că liberalismul progresist este echivalent cu Occidentul și SUA. Azi, la București este un ambasador democrat care îi împărtășește și susține ideile domnului Soroș, iar acțiunile sale dau naștere la reacții negative, care se resfrâng asupra imaginii SUA în România. Crezi că e interesată administrația americană să schimbe această percepție, ca între politicile lui Soroș și politicile SUA să nu mai existe un semn de egalitate?

Activitatea ambasadei de la București și de oriunde este condusă de Departamentul de Stat, iar ideologia dominantă este foarte apropiată de cea a lui Soroș. Mai bine spus, este aliniată cu ideologia Partidului Democrat, acolo unde Soroș este la în extrema stângă a acestuia. Deci, nu, nu e interesată să schimbe percepția de care vorbeai, pentru că majoritatea personalului din Departamentul de Stat este formată din democrați. Cineva din administrația SUA mi-a spus că e vorba despre 80-90%, deci e vorba despre zeci de mii de oameni.  În 2017, Departamentul de Stat avea 75.000 de angajați. Deci chiar dacă vine un președinte american, el n-o să dea afară zeci de mii de oameni și să angajeze alții peste noapte. Așa că o schimbare în România n-o să vină din SUA, ci numai din interior.

Ai auzit, poate, că în România s-a declanșat o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției, pentru definirea căsătoriei drept uniunea dintre un bărbat și o femeie. Deși s-au strâns 3 milioane de semnături, după mai bine de doi ani, Parlamentul încă nu a votat legea care să permită desfășurarea Referendumului. Voci din zona politică afirmă că Departamentul de Stat, prin intermediul ambasadei de la București, a făcut presiuni asupra liderilor politici români ca acest Referendum să nu aibă loc. Crezi că e un scenariu posibil?

Departamentul de Stat a tratat România ca pe o colonie. A tratat țara voastră ca pe o colonie de-a sa din Estul Europei. Și până când românii nu se vor sătura de asta și vor dori să-și conducă propria țară, Departamentul de Stat va continua să trateze România ca pe o colonie. Dacă românii vor continua să creadă că nu sunt suficient de deștepți sau abili să conducă țara, atunci Departamentul de Stat îi va trata așa cum a făcut-o și-n ultimii zece ani. Departamentul de Stat nu tratează Ungaria și Polonia ca pe colonii, pentru că popoarele respective nu suportă așa ceva. Pe scurt, dacă România pune în practică Referendumul pentru căsătorie sau nu depinde doar de ea. Politicienii care se opun desfășurării Referendumului trebuie penalizați la vot, la fel și partidele respective.

Faci niște afirmații dure. Problema e că dacă le spunem noi, ca români, vom fi acuzați că suntem „unelte rusești”. 

Cine, cine zice asta?

Păi mass-media corporatistă, politicieni, lideri de opinie care se recomandă a fi pro-occidentali.  Dacă ești conservator, tradiționalist sau naționalist român, riști să te trezești cu eticheta de „colaborator al Rusiei”, ceea ce este aberant, pentru că naționalismul românesc este are o doză mare de anti-rusism, bazată pe ocupația Basarabiei și pe introducerea comunismului după al doilea război.

Nu pot să-mi imaginez că pot exista oameni care gândesc așa. Dar pentru cei care o fac, le recomand o frază spusă de Obama, poate cea mai reușită și motivul pentru care a fost reales președinte în 2012. (Îmi dă un link de la o dezbatere Obama – Mitt Romney: https://www.youtube.com/watch?v=e7PvoI6gvQs&app=desktop 

Trecând peste...Ai studiat atent mișcările de protest din ultima vreme din România. Chiar ai publicat o fotografie în care Patriarhul României era alăturat unor politicieni considerați corupți. Ai simțit cumva, așa cum spun unii de pe la noi, că aceste proteste reprezintă echivalentul românesc al mișcărilor studențești din Europa și SUA din anii ’60 ai secolului trecut?

O mare parte din mișcările de stradă din România își au rădăcinile în mișcarea „Occupy Wall Street”. Nu aș spune că au amploarea mișcărilor din anii ’60, dar o parte dintre cei care au participat la proteste și-a dorit asta. Voiau să transforme protestele într-un fel de re-editare a mișcărilor din anii ’60. Dar nu s-a transformat și nici nu cred că o va face.
În protestele de după Colectiv, majoritatea participanților nu erau împotriva Bisericii Ortodoxe, ci doar o minoritate care încerca să acapareze discursul public.  Ceea ce găsesc amuzant este că la protestele de după Colectiv au participat exact aceiași oameni care au luat parte la protestele împotriva Roșiei Montană, împotriva gazelor de șist, iar acum sunt parte a mișcării #rezist. Majoritatea protestatarilor susțin că se opun comunismului, dar metodele, tacticile și retorica lor sunt identice cu cele ale revoluționarilor comuniști. E înfricoșător că sunt oameni care provin dintr-o țară cu un trecut comunist, dar vorbesc despre comunism fără să știe ce este de fapt comunismul.

Că veni vorba de incendiul de la Colectiv. Ce poți să ne spui despre acel moment foarte important?

În primul rând, am citit toate teoriile care s-au vehiculat despre cauza incendiului. Nu am la îndemână resursele criminalistice pentru a investiga aceste teorii, dar cred totuși că a fost un accident. Un accident ce a fost speculat de ONG-urile lui Soroș pentru a submina democrația și a instala tehnocrația, Guvernul Cioloș. De fapt, despre asta va fi și următorul episod ce va apărea pe Capital Research Center, voi arăta cum s-a făcut acest lucru. 

Apropo de Cioloș, te anunț că și-a lansat noul partid acum o zi-două...
N-am știut!

Da, dar altceva voiam să te întreb. Ce știi despre domnul Cioloș? Este omul birocraților de la Bruxelles, este de dreapta, de stânga?

Este evident un anti-democrat. Aș spune că e de dreapta, dar într-un sens birocratic. Dacă ar fi american, ar avea o carieră stelară în birocrația de la Washington.

Sfârșitul primei părți

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48



<script src="https://jsc.adskeeper.com/r/s/rssing.com.1596347.js" async> </script>