Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, realizează politica familiei europene populare, deşi dânsul face parte din familia social democrată.
La discuţiile cu Timmermans de la Reprezentanţa Comisiei Europene din Bucureşti au fost prezenţi Laura Codruţa Kovesi, procurorul sef al DNA, Augustin Lazăr, procurorul general, Daniel Horodniceanu, şeful DIICOT, Cristina Tarcea, şefa ÎCCJ, Simona Marcu, şefa CSM şi Codruţ Olaru, vicepreşedinte CSM.
Este straniu că un membru al guvernului european ii convoacă pe toţi sefii instituţiilor care fac parte din Autoritatea Judecătorească din România fără prezenţa unui reprezentat al guvernului român. Este ceva similar cu gestul impoliticos pe care l-ar face un vice-premier al României care s-ar duce la Bruxelles şi i-ar convoca pe comisarul pe Jusţiţie şi pe alţi membri ai Comisiei Europene la sediul Ambasadei României.
Propaganda a scos în evidenţă doar pasajele din discursul lui Timmermans în care acesta spunea că doar politia internă a sistemului judiciar poate verifica şi dispune măsuri în interiorul sistemului, în respectarea separaţiei puterilor în stat.
Puţine instituţii mass-media au dat şi continuarea răspunsului oficialului european în conferinţa de pensie pentru situaţia în care există dubii în legătură poliţia internă a sistemului judiciar. Trebuie luate măsuri când
poliţia internă acoperă abuzuri şi disfuncţionalităţi.
"Aşa cum am spus deja şi interlocutorilor mei din Parlament, premierului şi ministrului Justiţiei, eu cred cu fermitate că această poliţie a magistraturii ar trebui să fie făcută de magistraţi. Dacă este o problemă cu magistraţii, atunci ar trebui ca cineva din magistratură să cerceteze acea problemă. Toţi oamenii sunt păcătoşi, mai şi greşim. Dacă cei din magistratură fac o treabă proastă, atunci ea ar trebui să fie verificată, dar nu ar trebui să fie cei din Guvern sau din exterior care îi verifică, ci alţi oameni din sistem pentru a asigura separaţia puterilor în stat, dar şi sistemul judiciar are o responsabilitate. Există dubii despre modul în care se face această verificare, această poliţie în sânul sistemului. Atunci, trebuie luate măsuri"a spus oficialul european.