Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

In dezacord cu Ponta, senatorul Gabriela Firea continua procedura de contestare a imunitatii presedintelui.

$
0
0
Avocatul senatorului PSD Gabriela Firea, Lucian Bolcaş, a anunţat că a depus, miercuri,  plângere la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), după ce Parchetul instanţei supreme a decis suspendarea anchetării preşedintelui Traian Băsescu "pentru calomnie".

"Este o plângere procedurală împotriva soluţiei pronunţată de procurorul şef din cadrul Parchetului general privind menţinerea soluţiei de suspendare a plângerii făcută de doamna senator Firea împotriva numitului Băsescu Traian, pentru săvârşirea infracţiunii de calomnie.
Având în vedere că prim-procurorul şef şi procurorul de caz au menţinut soluţia suspendării urmăririi penale, invocând o imunitate pe care noi o contestăm, am făcut plângerea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, la ora actuală, se înregistrează", a declarat Bolcaş.

Potrivit apărătorului Gabrielei Firea, imunitatea preşedintelui nu trebuie să încalce egalitatea în drepturi a cetăţenilor unui stat democratic.

"Este ultima cale de atac, pe care, de data aceasta, am făcut-o complexă, în sensul că am adresat plângerea, cum spune la procedură, Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, dar în cauză se pune în discuţie interpretarea unor texte constituţionale.

Eu consider că niciun procuror şi niciun judecător, chiar dacă de la Înalta Curte, nu este competent să se pronunţe asupra interpretării textelor constituţionale. Cu privire la interpretarea acestor texte se poate pronunţa numai Curtea Constituţională" a mai spus avocatul Bolcas.

Inseamna ca ICCJ va fi obligata ca, in sfârsit, sa supuna disputa in interpretarea CCR, inainte de a da o solutie, aspect la care desteptii de juristi ai PSD trebuiau sa se gândeasca inca de când Moraru a suspendat judecarea Dosarului FLOTA.
De ce sesizarea este in dezacord cu Ponta?
Surprinzator, premierul a afirmat pe un post de televiziune ca si el este de acord ca presedintele are imunitate totala in timpul mandatului. Probabil se gândeste  ca si dânsul ar putea beneficia de imunitate daca va fi ales presedinte.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3583

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48