Quantcast
Channel: huhurez.com
Viewing all articles
Browse latest Browse all 3587

Termenul de recalculare a pensiilor militare se prelungește până la 30 iunie 2018

$
0
0
Din vorbele purtătoarei de cuvânt a MAI, reluate într-un articol anterior,  vă este clar, acum, cine comandă modificarea legii pensiilor militare?


Proiect Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal - bugetare în anul 2018, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene - publicat în data de 29.11.2017

având în vedere imperativul respectării țintei de deficit de sub 3% din produsul intern brut, prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, ratificat prin Legea nr. 13/2008,
luând în considerare principalele caracteristici ale politicii bugetare în perioada următoare, care vor fi subordonate obiectivelor de susţinere a creşterii economice şi de reducere a inflaţiei şi atingerii unui deficit bugetar la un nivel corelat cu obiectivele macroeconomice,
având în vedere obligația Guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară într-un mod care să asigure predictibilitatea acesteia pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice, instituită prin Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, pe baza căreia să fie fundamentat proiectul bugetului de stat pe anul 2018,
.....................................................
având în vedere necesitatea adoptării, în cel mai scurt timp, a legii bugetului de stat şi a legii bugetului asigurărilor sociale de stat,şi ţinând seama de faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii a căror reglementare este necesară şi nu poate fi amânată,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

şi ţinând seama de faptul că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii a căror reglementare este necesară şi nu poate fi amânată,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.


Art. 21– (1) Termenul prevăzut la art. 109 alin. (3) şi art. 110 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se prorogă cu 6 luni.

(2) Eventualele sume cuvenite ca urmare a procesului de recalculare a pensiilor potrivit art. 109 alin. (1) şi art. 110 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, ce reprezintă diferenţe de pensie de la data intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare, şi până la punerea în plată a pensiilor recalculate, se acordă până la 30 iunie 2018, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie.

Viewing all articles
Browse latest Browse all 3587

Trending Articles


Garda Felina Sezonul 1 Episodul 6


Doamnă


BMW E90 invarte, dar nu porneste


Curajosul prinț Ivandoe Sezonul 1 Episodul 01 dublat in romana


MApN intentioneaza, prin proiectul sustinut si de PSD, sa elimine...


Zbaterea unei vene sub ochii


Film – Un sef pe cinste (1964) – Une souris chez les hommes – vedeti aici filmul


pechinez


Hyalobarrier gel endo, 10 ml, Anika Therapeutics


Garaj tabla Pasteur 48